“Dacă dragostea ta nu are speranta să fie impartasita, trebuie s-o păstrezi in tăcere. Ea poate să mocnească in tine, dacă e liniste. Căci ea creează o direcţie in lume, si orice direcţie care-ti permite să te apropii, să te indepărtezi, să intri, să iesi, să găseşti, să pierzi, te inalţă. Căci tu esti cel ce trebuie să traiască. Dar nu există viată daca nici un zeu n-a creat pentru tine linii de forţă.
Dacă dragostea ta nu este impartasita si devine implorare zadarnică pentru o răsplată a fidelităţii tale, si dacă nu ai forţa de a păstra tăcere, atunci, dacă exista vreun medic, mergi la el să te vindece. Căci nu trebuie să confunzi dragostea cu sclavia inimii. Dragostea care se roagă e frumoasă, dar cea care imploră este a unei slugi.
Dacă dragostea ta se loveste de absolutul lucrurilor, ca de pildă exilul sau zidul de netrecut al unei mănăstiri, multumeste Domnului dacă aceea pe care o/il iubesti te iubeste si ea/el, desi este, in aparenţă, surd(ă) si oarb(ă). Căci există, pentru tine, o lumină aprinsă in lume. Puţin contează că nu te poţi folosi de ea. Căci cel ce moare in deşert, deşi moare, este bogat cu casa sa indepărtată.
Dacă voi clădi suflete mari si il voi alege pe cel mai perfect dintre ele pentru a-l inchide in zidurile tăcerii, vei spune că nimeni nu va primi nimic de la el. Si totusi, el innobilează intreg imperiul. Oricine trece in depărtare se prosternează. Si asfel iau naştere semnele si miracolele.
Dacă există dragoste pentru tine, desi inutilă, si dragoste din partea ta in schimb, vei păşi in lumină. Căci doar ruga căreia tăcerea ii este răspuns este grandioasă, atunci când divinitatea există.
Iar dacă dragostea ta e impartasita si braţe se deschid pentru tine, roagă-te ca această dragoste să fie salvată de la putreziciune, căci mă tem pentru inimile prea fericite.”
Antoine de Saint Exupery – Citadela (fragment)
Raza de lumina 