Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


2 comentarii

Renaste-te…

„Renaste-te din mugurii primaverii inviorand viata din tine cu roua diminetilor si, zboara spre infinitul cerului colindand ca razvratire de emotii intense. Potoleste-ti setea din apa racoroasa a izvorului de munte, pentru a-ti racorii gandul ratacit si, adormi in valul marii pentru a involbura, in agitatie nestavilita, pasiunea din tine. Umple-te de viata, de dorinta de a fi totul intr-un simplu jiva, pe care sa-l transformi in suflet universal.

Eul tau sa fie furtuna de inaltari si triumfuri, coplesitoare imagine a curajului de a fi om. Darama zidurile ce-ti ingradesc libertatea de miscare si inalta pe ruinele lor paduri de stejari ce-si intind crengile puternice spre cer. Invinge piedicile care ti se pun in cale, privindu-le cu foc si dragoste, transforma-le in resorturi care te imping inainte. Nu renunta, omule, mergi inainte pana reusesti sa-ti realizezi visele, dorintele, iubirile.

Esti capabil de atatea minunatii pe care nici nu le gandesti a fi posibile, esti plinatate ce-ar putea da nastere acelei lumi pe care o traiesti doar in vis si o tanjesti in iluzii. Atata timp cat porti in constiinta acele miracole si frumuseti, este imposibil ca prin puterea ta sa nu ia forma, sa nu se nasca. Exista ata forta in spiritul tau, incat poti crea din viata ta o capodopera grandioasa ce-ar stralucii de frumusete. De ce sa renunti? De ce-ti doresti Paradisul cand te afli intr-unul? De ce te pierzi, omule? „

Anunțuri


Scrie un comentariu

Lasati-va privirea sa alunece in lume…

„Nu va simtiti cateodata atat de plini, incat singurul drum pe care il nazuiti ar fi zborul care, sa va ofere libertatea de explozie nemarginita deasupra lumii? Nu va doriti sa fiti izvoare de renastere si vulcani nesfarsiti de trairi emotionale?

Nu visati sa atingeti cerul cu mana si sa plutiti pe nori admirand frumusetea pamantului care se deschide inaintea ochilor vostrii ca miracol desavarsit? Ati trait vreodata senzatia de transfigurare in val si de revarsare dinamica in infinitul marii? Ati sarutat vreodata pomii plini de floare, numai pentru a trai sentimentul placut pe care ti-l poate darui o imbratisare? Ati ascultat vreodata fosnetul ierbii ce se framanta sfioasa sub obrazul vostru rumenit de soare?

Ati mirosit nisipul aprins de caldura si i-ati simtit pulsul in talpile dezgolite? Ati privit vreodata cerul printre frunzele tremurande ale copacilor? Ati privit voi, oare, lumea ca pe o explozie de miracole care se nasc chiar din sufletul vostru? Ati inteles vreodata ca pe langa toate frumusetiile pe care le dezvaluie universul, voi aveti puterea sa le completati, sa le infrumusetati cu miracolele din spiritul vostru?

Lasati-va privirea sa alunece in lume si sa poposeasca pentru o secunda pe orice lucru care-I iese in cale, sa admire nesatula si sa soarba cu sete cele mai nebanuite locuri, umplandu-se de minunatiile pe care mintea si sufletul le primesc cladind din ele o capodopera universala care, in noi ia o alta forma, mai colosala si plina de magie.”


Un comentariu

Rugaciune

„Tu-arunci sclipiri de soare pe şesuri şi coline,

Spre coastele în floare apleci copaci străbuni,

Şi mările le legeni ca nişte cupe pline

În ritmul fără stavili al marilor furtuni.

 

O, tu, ce-n cupa goală mai vezi încă lucind

Cel mai amar din plânsu ce l-aş fi plâns vreodată,

Îţi dau inima-ntreagă s-o umpli mai curând,

E largă şi adâncă şi veşnic însetată.

 

Îi trebuie putere şi pace şi lumină.

Să pui în ea apusuri cu mari speranţe-n ele,

Şi zori săltând pleoapa cu raza lor senină,

Şi proaspăta răcoare a serii din vâlcele.

 

Şi astre gânditoare, şi cerurile toate

În inima aceasta cu-abisuri să se-afunde,

Şi ea s-adoarmă-n cânturi supreme, avântate,

Ce leagănă toţi sorii prin spaţiale unde.

 

Când va fi plină, Doamne, de ale tale glorii,

Ea va vedea zâmbindu-i în treacăt o durere,

Şi peste strălucirea din clipe iluzorii,

Se va-mbăta de-o calmă, puternică tăcere.”

 

 

Elena Vacarescu


5 comentarii

Asteptarea

“Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren …”


“Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi n-aţi auzit, oare, de situaţii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat, soseşte prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obţinând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuşeşte să-l obosească şi mai mult. Şi renunţă la ea cu o ultimă mare tristeţe, deoarece nu e simplu să porţi o bătălie şi, ajuns la capăt, să-ţi dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta aşteptare scopul a murit …

Te resemnezi la nevoie cu singurătatea, dar nu vrei să te resemnezi cu desăvârşirea ei.”

         

   Octavian Paler – Viata pe un peron


Un comentariu

Bucură-te!

Studiul bucuriei – analiza ei în opoziţie cu durerea.

Durerea e palpabilă, accesibilă, fizică, o localizezi în mână, în picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simţi nicăieri şi e în tine. Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului.

Durerea e un val, bucuria – marea…

Durerea e pârghia vieţii.
Apasă cu un capăt, dar cu celălalt ridică.

Bucuria e o minune neştiută şi nefolosită de om. Noi o întrebuinţăm ca cineva care nu ar şti să zboare cu aeroplanul şi s-ar mulţumi să alerge cu roţile, dar pe pământ.

Dacă ţi-ai îngropa bulbul inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună ?

Cugetaţi în ceasurile vii ale vieţii, nu amânaţi cugetările tocmai pentru ora morţii. Căci atunci nu mai puteţi avea gânduri, ci, ca într-un apocalips al propriei vieţi, vedenii şi descoperiri.

Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile lumii, urmează pilda vioarei: goleşte-te de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot miezul egoismului, aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul universal.

(Vasile Voiculescu – Gânduri albe)


3 comentarii

Asta e viata…

„Intotdeauna m-am simt fericit, stii de ce?

Pentru că nu aştept nimic de la nimeni , aşteptările întotdeauna rănesc…
Viata este scurta , iubeste-ti viaţa ta … fii fericit /a…si zimbeste , traieste doar pentru tine şi:

Înainte de a vorbi, asculta
Înainte de a scrie, gindeste
Înainte de a cheltui, ciştiga
Înainte de a te ruga, iartă
Înainte de a răni,simte
Înainte de a uri, iubeste
Înainte de a renunta, incearca
Înainte de a muri, traieste …
Asta e viata …
Simte, traieste,iubeste si lasa-te iubit!”

Shakespeare


Scrie un comentariu

Meditatie in ritm de maree

Numai tacand si gandidu-te singur la toate,
ajungi sa-ntelegi ca din tot ce-ai fi vrut 
prea putine raman langa tine,
numai vazand cum se-aprind si se sting noaptea
toate cararile tale gresite – 
numai lasand sa te-nvaluie pulberea lor 
vei ajunge sa stii
ca regretul e sarpele galben pe care-ntr-un vis
il auzeai ca pe-un rau adormind la picioarele tale,
adormind si trezindu-se iar. 
Fara cuvant, fara strigat:
drumul pe care-ai umblat, 
ori ca-l strigi, 
ori ca-l fluieri,
nu se va-ntoarce la tine; 
ghemul lui negru si brun
cineva l-a zvarlit in ocean. 
Decat orice parere de rau
e mai buna Tacerea. 
Numai tacand si gandindu-te singur
ajungi sa-ntelegi ca trecutul e-o casa pustie,
pentru toate pacatele tale izbavirea 
e numai in timp, 
e numai in rosu,
e numai in oameni,
in faptele lor. 
Liniste-n urma!
Totul e numai acolo-nainte, totul e-n fata. 
Alearga uitand,
ceea ce nu vei uita
va veni dupa tine o data cu turma
de cerbi stravezii, 
care sunt poate visele tale.
Totul e doar inainte, totul sunt anii
care ard si te-ntampina-n cale.”
(Anatol E. Baconsky)