……cât de rău mă doare dorul …

Tu mi-ai adus aminte cât de rău doare dorul…
Cântându-mi uneori din depărtarea ta de dincolo de răsărit…
Când tu taci apune glasul păsărilor printre frunze
Si mi se asterne toamna peste tâmple.
Vreau liniste, să-mi pot auzi muzica nescrisă încă 
Dar deja auzită de tine…
Voi astepta cuminte să mi te-aducă gândul 
Mai aproape cu fiecare strop de ploaie din ziua mea;
Voi astepta să-ti aud respiratia sacadată
Apropiindu-se de prima atingere a buzelor,
Dincolo de foile cortului, ale lumii si ale visului…
Si -ti spun…mi-era atât de dor să mă doară pieptul la fiecare respiratie…
Să nu pot să fac un pas fără să te văd oglindit
Într-o petală de floare
Sau într-o adiere de vânt
Mă durea atât de tare că uitasem să simt vara din mine
Tu mi-ai adus aminte…
…cât de rău mă doare dorul …
asa că mă încrunt, mă ridic si fug 
Să te uit putin si să continui să respir pentru mine.
Lasă-mi timp si-ti voi asculta supusă atingerile calme…
Lasă-mi timp si voi învăta să mi te-aduc aminte
Când ne va uni ultimul val, 
La răsăritul soarelui,
Îmbrătisati pe nisip
În visul de mâine.

Nu e nimic complicat în actul iubirii.

In viaţa ta, oamenii vor veni şi vor pleca. Unii se vor purta frumos cu tine. Alţii se vor purta urât. Vei accepta iubirea care ţi se oferă şi vei privi lipsa de iubire drept ceea ce este: un strigăt de ajutor al cuiva care suferă.

Îi vei încuraja pe alţii să găsească şi ei Sursa Iubirii înăuntru – aşa cum ai făcut şi tu – ştiind prea bine că nu le poţi rezolva micile probleme. Tragedia vieţii lor nu poate fi abordată decât prin bunăvoinţa lor de a privi în propriile lor inimi şi minţi.

Cel ce iubeşte fără condiţii nu impune limite nici propriei sale libertăţi, nici libertăţii altcuiva. El nu încearcă să-şi păstreze iubirea – pentru că, a încerca să o păstrezi, inseamnă a o pierde. Iubirea e un dar ce trebuie oferit încontinuu, în funcţie de fiecare situaţie în parte.

Iar cel ce dăruieşte ştie întotdeauna când şi cui să dea darul.

Nu e nimic complicat în actul iubirii. Totul devine complicat numai atunci când cineva începe să tină iubirea pentru el – iar atunci, ceea ce oferă nu se mai poate numi iubire.

Cel ce se iubeşte pe sine însuşi nu se teme să fie singur. Căci a fi singur este un prilej de a te iubi şi de a te accepta tot mai profund. Se simte el nevrednic, dacă cel iubit îl respinge? Se autocompătimeşte şi se retrage din lume, sau se adânceşte el în căutarea unui înlocuitor?

Nu. El continuă, pur şi simplu, să respire şi să-şi extindă iubirea, la fiecare pas al experienţei sale.

Cel care se iubeşte necondiţionat nu iubeşte pe fragmente şi cu intenţii ascunse. El nu caută pe cineva special pe care să -l iubească, ci iubeşte pe oricine care se află în faţa sa. O persoană nu este mai demnă sau mai nedemnă de iubirea sa decât alta.

 

Paul Ferrini

 

Ardere

Fiinta tu – gasi-voi cândva cuvenitul
sunet de-argint, de foc, si ritul
unei rostiri egale
în veci arderii tale?

Al semintiei mele cel din urma sunt.
Pumn de lumina – tu, pumn de pamânt. Tu rodie, 
tu floare mie, cu puteri de zodie, 
unde si când gasi-voi singurul cuvânt
în cercul noptii sa te-ncânt?

Nepriceput pe lânga vetre
dar înteles de zei si pietre, 
cuvântul unde-i – ca un nimb
sa te ridice peste timp –?

Cuvântul unde-i – care leaga
de nimicire pas si gând?
Ma-ncredintez acestui an, tu floare mie, 
ca sa sfârsesc arzând. 

Lucian Blaga

…visele cele mai nebunesti se scriu cu cerneala inimii

Asa se incheie povestea: cu zambetul tau si cu durata unei absente. Inca iti mai aud degetele pe pianul copilariei mele. Te-am cautat pretutindeni, chiar si in alte spatii. Te-am gasit: oriunde as fi, adorm sub privirile tale. Carnea ta era carnea mea. Din cele doua jumatati ale noastre, au izvorat fagaduieli; impreuna alcatuiam ziua noastra de maine.

De acum stiu ca visele cele mai nebunesti se scriu cu cerneala inimii. Eu am trait acolo unde amintirile se fauresc in doi, la adapost de priviri straine, in taina unei increderi unice, peste care continui sa domnesti tu.

Mi-ai dat ceea ce nici nu banuiam, un timp in care fiecare secunda de-a ta va conta in viata mea mai mult decat orice alta secunda. Eu eram dintr-un catun, tu ai inventat o lume. Oare iti vei aminti vreodata? Te-am iubit cum nici nu-mi imaginasem ca ar fi cu putinta. Ai intrat in viata mea asa cum se intra in anotimpul verii.

Nu sunt stapanit nici de furie, nici de pareri de rau. Clipele pe care mi le-ai daruit poarta un nume: vraja. Si inca il mai poarta: ele sunt faurite din eternitatea ta. Chiar daca imi lipsesti nu voi mai fii niciodata singur, pentru ca undeva, existi tu.

 

Marc Levy in „Te voi revedea”