Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Scrie un comentariu

Gândul primaverii

tumblr_midmccv6k61r779fko1_500

Primăvara  ne -a  bătut  la uşă !

Mireasmă de verde crud avem în suflet şi puritatea ghioceilor ne luminează inima !

SĂ TRAIM  SIMFONIA TREZIRII  LA VIAŢĂ ! 

Să fim Primăvară în fiecare surâs ce ne însoţeşte în drumul vieţii !

SĂ FIM VIAŢĂ !

Anunțuri


Un comentariu

Asta e viaţa !

42583639_7264844_20689234

Viaţa nu se află decît înainte, niciodată înapoi.

Dacă treci prin viaţă lăsînd “uşi deschise” pentru orice eventualitate, niciodată nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trăi ziua de astăzi cu mulţumire.

Iubiri sau prietenii pe care nu ţi le scoţi din suflet? Posibilităţi de a te întoarce? La ce bun? Nevoie de explicaţii? Cuvinte nerostite? Tăceri care au invadat cuvintele? 
Dacă le poţi înfrunta chiar acum, fă-o. Dacă nu, lasă-le să se ducă, închide capitolele!

Spune-ţi ţie însuţi că nu le mai vrei înapoi.

Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru că TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimă, din acea încăpere, din acea casă, din acel birou, din acea meserie.

Tu însuţi nu mai eşti cel de acum două zile, sau trei luni, sau un an.

Prin urmare, nu există nimic către care să te întorci.

Închide uşa, dă pagina, închide ciclul.

Nici tu nu vei fi acelaşi, nici mediul la care te întorci nu va fi acelaşi, căci nimic nu rămîne imobil sau static în viaţă.

 Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta.

Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil.

Nicio persoană, niciun loc, nicio muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci cînd ai venit pe lume, ai venit singur.
Este, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi, şi este o îndatorire personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atît de greu să te desparţi astăzi.
A te desprinde este un proces de învăţare care, din punct de vedere uman, se poate realiza.

Adu-ţi aminte, nimic şi nimeni nu e indispensabil. 
Este numai obicei, rutină, nevoie.

Deci, închide, încheie, curăţă, aruncă, oxigenează, desprinde-te, scutură-te, eliberează-te.
Sunt multe cuvinte care înseamnă sănătate mintală, şi pe oricare vei alege, te va ajuta să mergi înainte în linişte.

Asta e viaţa ! 

 Paulo Coelho


Un comentariu

Viaţa e IUBIRE !

Dragostea2

Încerc să scriu pe hârtie cuvintele pe care nu le-am gândit eu, nu le-am auzit nicăieri, ci le-am găsit încrustate în sufletul meu de parcă cel care a trăit înaintea mea, cu acelaşi suflet, le lăsase uitate acolo ca o amintire pentru toţi cei ce urmau să-l găzduiască.

Am găsit aceste cuvinte scrise cu un cuţit pe cerul de plumb al sufletului meu şi nu m-am speriat, nu am fugit de ele, ci le-am acceptat ca şi cum ele ar fi fost cadoul cel mai de preţ pe care îl primisem de la viaţă. Am început să le citesc, să-mi citesc propriul suflet care, lipsit de gând, se încumeta să trăiască singur într-o lume în care toţi oamenii sunt inevitabil legaţi câte doi. Am învăţat limbajul orbilor care, cu mâna întinsă, se mişcă încet pe lângă ziduri căutând puncte de sprijin sau cuvinte.

Am învăţat să cuprind cu mâna tot ceea ce nu puteam cuprinde nici cu ochii, nici cu mintea, adică sensul vieţii scris în sufletul meu, într-un cuvînt, de nu ştiu cine, şi nu ştiu când, scris de o mână nevăzută, într-o ultimă disperare mută.

Din prima clipă am înţeles ce scria: ceva ce semăna a “V”, a “I”, a “S”, a A. “V” de la VIAŢĂ, “I” de la IZBÂNDĂ, “S” de la SPERANŢĂ. Unind aceste litere am înţeles că viaţa e un VIS. Şi am început să caut visul. L-am căutat pe pământ, printre oameni, în cer printre stele, în ploaie, printre stropi. Când am ajuns la soare m-am oprit: visul însemna atunci lumina. Am privit visul, adică lumina, adică soarele. Razele lui m-au orbit. Atunci am înţeles că visul, adică viaţa, nu înseamnă nimic, nimic altceva decât hăul întunecat ce se deschide înaintea orbilor şi prin care ei sunt nevoiţi să păşească, să caute, să iubească.

Am căutat un alt sens, un alt cuvânt: “AŞTEPTARE”. “Viaţa e aşteptare!” – mi-am zis. Şi am început să aştept . Noaptea aşteptam răsăritul, ziua aşteptam apusul. Un alt răsărit, un alt apus… Zilele treceau, iar eu nu făceam decât să aştept. Aşteptam mereu crezând că am găsit sensul vieţii. Eram convinsă, în naivitatea mea, că într-o zi îmi va cădea fericirea în palmă cum cad cerşetorilor orbi banii primiţi de la trecători.Dar am rămas cu mâna întinsă: nimeni nu avea fericire în plus ca să o arunce unui cerşetor ca mine. Atunci am renunţat la aşteptare!

Am căutat următorul cuvânt. Am citit : “CĂUTARE”. Viaţa e căutare!? Am început să caut. Am căutat printre stele, printre ramuri, printre frunze, pe sub pietre. Devenisem un râu de munte care alerga necontenit în căutarea oceanului. Am ajuns foarte repede la oceanul care m-a înghiţit. Simţeam că nu mai exist, că nu existasem niciodată cu adevărat, că tot ceea ce credeam eu că sunt nu era decât un murmur pe care-l acoperise zgomotul valurilor mării…

Cu o ultimă încercare am căutat în ceea ce mai rămăsese din sufletul meu un alt cuvânt, ultimul. “I” de la IZBÂNDĂ, “U” de la UITARE, , “B” de la BEŢIE, “I” de la IERTARE, “R” de la RÂU, “E” de la EXISTENŢĂ . Mi-am reconstituit numele şi viaţa din aceste litere, din acest cuvânt: IUBIRE.

Am citit acest cuvânt de mai multe ori, mai întâi în gând, apoi în şoaptă, apoi cu voce tare. Am început să strig, să mă strig pe mine cu noul meu nume, iar TU, Doamne, auzindu-mă, ai sărit să mă salvezi.

Am inteles că viaţa e IUBIRE !

 


Un comentariu

Obisnuinta

       Ne obisnuim cu atatea in viata , placute sau neplacute …cu zilele si noptile , cu anotimpurile calde si reci , cu anii…Da , si cu anii fugari , cu aritmetica lor sucita , momindu-ne , doar cu cat adunam mai multi , cu atat ne raman mai putini la indemana…cu toate vifornitele vietii ne deprindem, si cu ale societatii , admitand ca ne cad bine …

       In definitiv , fiecare ne purtam crucea, toti cei din frontul vietii , condamnati sa ardem pe rugul unui vis…Ce-om fi gasind in toate nimicurile care ne apar in cale , ca sa le transformam neaparat in probleme? O fi un blestem pe capul nostru de cand cu pacatul Evei , ca nici pe drum drept sa nu ne fie bine….

         Asa-i randuita viata , asa o traim de cand lumea , ca ispiteste la fel de fel de ganduri , incat nu mai stii daca sunt parerile tale astea de acum sau le-ai citit demult pe undeva… Poate unde trairile noastre sunt aceleasi mereu…dor, iubire, ura…Nu-i mai putin adevarat ca sunt simtaminte pe care nu ti le intelegi si, oricate carti ai parcurge nu te ajuta cu nimic in a ti le clarifica…

Uite , cred ca , daca cineva ar vrea neaparat sa descrie starea mea sufleteasca de acum , n-ar izbuti cu toate condeiele pamantului langa el…Daca mi-ar cere sa i-o explic eu, n-as putea-o face nici pe atata.  


2 comentarii

Speranta

Ma deprinsesem cu acest trai, un fel de drog pentru tristete, un surogat de fericire care-i oricand mai bun decat nimic … poate de aceea ma pregatesc sa te pierd , inainte chiar , de a te castiga …

Exista multi oameni capabili sa iubeasca profund, sa lege un sentiment trainic. In ce ma priveste pe mine , daca ma leg sufleteste de cineva , imi place sa cred ca o fac pentru totdeauna. …

Ma luasei de brat, cu un gest simplu si firesc, si pentru o clipa, m-ai facut sa-mi uit intrebarile si dorul nelamurit care ma atragea si ma departa de tine…

As fi vrut sa te simt mai aproape, dar imi interziceam cu buna stiinta orice pas mai indraznet , orice gest apt sa ne apropie cat de cat , ma feream de tine ca de-o primejdie… si tu ai simtit asta …”De ce esti asa tacuta?” m-ai intrebat…”Ma gandesc… la multe , la viata in general „…”E un subiect …merita sa te opresti asupra lui…”

Aveai dreptate… la varsta asta deznadajduiesti foarte usor, dar la fel de usor e sa-ti recapeti dintr-o vorba, dintr-un zambet adresat de cineva lumii si deci si tie … speranta…


Scrie un comentariu

Toate sunt frumoase

Toate sunt frumoase pentru ca fac parte din mine, cum si eu fac parte din ele…Uratul este necesar pentru a distinge frumosul, la fel cum raul este necesar pentru a distinge binele…

Niciodata ploaia nu mi-a inteles mai bine amaraciunea.   Niciodata frunzele nu mi-au mangaiat pasii ca in aceasta toamna . Ele au stiut , se vede, ca aveam nevoie de indrumare in momentele mele de cumpana …

Niciodata toamna nu a fost mai frumoasa.

Pentru ca niciodata nu am regasit in ea iubirea, calmul, iluzia si deziluzia, lacrimile si fericirea , cantecul si …tacerea…