Gândiţi frumos

Ce înseamnă să gândiţi frumos?        

 Înseamnă să nu te gândeşti la ceva frumos într-o anumită clipă , ci să gândeşti frumos în orice clipă, să fii atent la gânduri, să selectezi gândurile care trec prin minte, să reţii gândurile cele bune, şi în măsura în care există posibilitatea, să le dai grai şi să le întrupezi în fapte. 

Este foarte important să ştim că gândurile noastre le mai ştie cineva: le ştie Dumnezeu, le ştie Domnul Hristos care e Dumnezeu adevărat şi om adevărat.
Domnul Hristos are în vedere gândurile noastre. 

De asemenea, având în vedere că prin mintea noastră trec tot felul de gânduri şi bune şi rele, şi frumoase şi urâte, este important să fim cu luare aminte la gânduri, să gândim frumos. 

Pentru că dacă gândim frumos şi numai frumos, atunci trăim frumos şi numai frumos, şi dacă gândim frumos şi trăim frumos, suntem fericiţi. 

Şi fericirea este mai aproape de tinereţe decât de bătrâneţe. 

Tinerii prin structura lor, prin năzuinţele lor, prin felul lor de a se angaja în anumite acţiuni, sunt mai aproape de fericire, sunt mai aproape de realizări care sa le dea mulţumire şi fericire. 

Şi tinerii mai sunt cumva fericiţi, în sensul ca nu au un trecut lung care să fie pătat de: gânduri rele, de fapte necuviincioase, de vorbe nelalocul lor, pentru că tinereţea este mai aproape de copilărie, iar copilăria este într-un fel idealul creştinului. Nu în sensul să rămânem la copilărie ca fază de început, ci să ne menţinem în sfera copilăriei în ceea ce priveşte: seninătatea, nerăutatea sau răutatea fără durată şi în cea ce priveşte nevinovăţia câtă este in copilărie. 

Ştiţi că în poveştile noastre este vorba de “tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte“. Nu în sensul ca să rămână omul la tinereţe şi să nu ajungă la bătrâneţe.
Bătrâneţea nu trebuie să o înţelegem ca o vârstă a neputinţei, o vârstă a morţii înainte de moarte. Ci (să) o înţelegem ca o bătrâneţe fericită. 

La cununie se spune aşa : “Dă-le lor Doamne, să-şi petreacă viaţa fără de prihană şi să ajungă bătrâneţi fericite, cu inimă curată împlinind poruncile tale“. 

Iată un îndreptar de viaţă, o rugăciune. Pentru ca viaţa noastră trebuie să fie învăluită de rugăciune, iar “viaţa fără de prihană“ înseamnă: fără pată, fără vină, în chip ireproşabil. 

În rugăciunile care le facem noi când ne împărtăşim cu Dumnezeieştile Taine, e şi o rugăciune de mulţumire in care pomenim bunătatea lui Dumnezeu care ne-a dat Sfintele Taine “spre curăţirea trupului şi a sufletului“ 

Mai întâi înzdrăvenirea trupului şi a sufletului ! De ce ? Pentru că într-un trup bolnăvicios şi într-un suflet neputincios , nu se pot realiza lucruri de valoare 

Apoi se cere în această rugăciune “Împăcarea sufleteştilor mele puteri“ pentru a nu fi anarhie în existenţa noastră ci rânduială, mintea să fie conducătorul simţirii şi voinţei. 

“Spre luminarea ochilor inimii mele“ Ne trebuie lumină în suflet. Pentru că dacă ai lumină la tinereţe, poţi avea până la sfârşit şi până în veşnicie.

“spre credinţa neînfruntată“ Să avem o credinţă adevărată.

“spre dragoste nefăţarnică“ Să fie o dragoste adevărată, întemeiată pe nepătimire 

“spre plinirea înţelepciunii tale“ Să avem înţelepciune de la Dumnezeu, sa fim gânditori de Dumnezeu. 

“spre paza poruncilor Tale, cu inimă curată împlinind poruncile Tale“. Să ne gândim mai des la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. 

“Spre adăugarea Dumnezeiescului Tău har“ Să primim tot mai multă putere, energie, din Dumnezeu, ca să putem face faţa ispitelor şi cerinţelor pe care ni le pune in faţă viaţa. 

“spre trezirea sufletului” 

                

Mitropolitul Bălan avea o vorbă:
“Cea mai frumoasă podoabă a unui tânăr este inima curată şi mintea trează“
Cu ce se murdăreşte? Cu gânduri murdare, cu imagini murdare, cu fapte murdare. 
De ce mintea trează? Deoarece cu mintea lucrăm ca să ne facem curat in suflet şi totodată ne păzim să nu ne băgăm murdării in suflet 

„spre iertarea păcatelor“ Să ne ierte Dumnezeu păcatele pe care le-am făcut în vremea neştiinţei, in vremea când n-am luat aminte sau n-am ştiut de Dumnezeu, sau nu ne-am interesat de Dumnezeu. Ca să ne ierte păcatele, trebuie mai întâi ca noi să le părăsim. 

“spre împărtăşirea cu Duhul Sfânt“ Sfântul Serafim de la Savrov spunea că scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt pe care il primim şi îl simţim la botez şi îl scoatem la iveală prin Împărtăşirea cu Dumnezeieştile Taine 

“spre împlinirea Împărăţiei cerurilor“ Adică noi (cei cu viaţă curată, inimă curată şi cu îndrăzneala cea bună către Dumnezeu) aşteptăm Împărăţia lui Dumnezeu. 

Un alt mijloc de a ne împotrivii gândurilor rele, este de a ne umple mintea cu gânduri bune. 

Eu vă îndemn să fiţi cu seriozitatea cuvenită în lucrurile spirituale, să vă ţineţi de biserică, de slujbele noastre, să duceţi o viaţă care să o poată binecuvânta Dumnezeu. 

Vă îndemn să fiţi cât mai serioşi şi, aşa cum vă pregătiţi pentru viaţă prin acumulările de cunoştinţe intelectuale, tot aşa să vă ocupaţi de curăţirea vieţii. 

Dacă aveţi suflete întinate, să căutaţi să le spălaţi cu Sângele Domnului Iisus Hristos. 

Dacă aveţi împotriviri, cereţi dar lui Dumnezeu sa le risipeasca. 

Nu poate vrăjmaşul să se bage în minte, dacă tu ai o minte întărită în bine.

Părintele Teofil Părăian

Adevarata religie este cea a inimii…

Consider ca adevarata religie este cea a inimii. Mai intai trebuie purificata inima. Adevarul, iubirea si puritatea sunt bazele adevaratei religii. Controlul asupra naturii instinctuale, cucerirea mintii, cultivarea calitatilor divine, servirea detasata a umanitatii, bunavointa, prietenia, constituie fundamentele adevaratei religii.

 O fiinta care paseste pe calea spirituala este supusa la multe incercari, inainte de a ajunge la capatul calatoriei. Ea este de obicei tentata sa-si micsoreze eforturile la jumatatea drumului. Multe sunt capcanele, dar acela care munceste din greu, constant, va atinge telul suprem al vietii: universalizarea fiintei, cunoasterea si beatitudinea.

 Am inteles ca indatorirea fundamentala a omului este sa invete sa daruiasca, sa daruiasca cu compasiune si detasare, sa daruiasca mult, sa daruiasca cu iubire, fara a astepta vreo rasplata, deoarece nu pierde nimic daruind si pe de alta parte celui care daruieste i se va da inapoi inmiit.

Sa-l descopar pe Dumnezeu in orice fiinta sau forma, sa-l simt peste tot, in orice moment si in orice conditii ale vietii, sa vad, sa aud, sa gust si sa simt totul ca fiind Dumnezeu, acesta este telul meu.

Traind intr-o astfel de uniune, sa-mi folosesc mintea, simturile si corpul in folosul umanitatii, sa cant numele Domnului, sa dau instructiunile necesare aspirantilor sinceri si sa raspandesc adevarata cunoastere in lume, acesta este telul vietii mele.

Ma rog ca acest ideal divin sa fie prezent in viata fiecarei fiinte umane. Ma rog ca pamantul sa devina un adevarat paradis si aceasta nu este doar o simpla dorinta, ci este o posibilitate reala. Se va realiza cand majoritatea oamenilor vor intelege ca viata inseamna evolutie spirituala.

Swami Sivananda

Dorul

Dorul aduce si tine in cel stapanit de el chipul celui dorit, dar si o durere, deoarece chipul nu tine cu adevarat locul celui absent si dorit. Dorul e „trimis” de acela. Prin dor vine ceva de la acela sau se duce ceva din fiinta celui ce doreste la cel dorit. Dorul se iveste pe neasteptate, vine napraznic si fierbinte, vine ca vantul pentru ca este legat de dragoste, care circula, intre cei ce se iubesc, ca gandul.

Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gandirea cu placere la fiinta iubita, dar departata; nu e numai simtirea unei necesitati de a fi cu ca; nu e nici numai transfigurarea chipului ei, datorita distantei si trebuintei de ea.

Ci in dor e prezenta intr-un fel propriu si intr-un grad foarte intens o duiosie, un sentiment indescriptibil, in care inima se topeste de dragul fiintei iubite. Dorul e apropiat de tandrete, dar are un caracter mai spiritual decat aceasta.

Dorul este infatisat adeseori ca aflandu-se langa persoana iubita; prin dor, cel iubit exercita o atractie de la distanta asupra celui ce-l doreste. Dorul vine de la persoana dorita la cel ce o doreste si il duce pe acesta cu un gand persistent, penetrant si afectiv la aceea. Cel ce doreste nu se multumeste cu preocuparea de interesele sale, nu da atentie importanta la nimic in jurul sau sau le vede pe toate sub un val de tristete, pentru ca nu mai vede decat pe cel ce e totusi la distanta si care sigur ar putea da lumina celor din jurul sau.

Pr. Prof. Dumitru Staniloae

Nu poti vedea ceva pentru care nu ai ochi.

Niciodata nu m-am simtit mai iubit, mai fericit, mai nou, mai deplin, mai puternic si totodata mai cuminte si mai smerit decat atunci cand am fost iertat pentru gresalele mele.

Atunci am zis ca a iubi inseamna a ierta, a ierta nu o fapta care este sau ni se pare gresita, ci a ierta adanc si necontenit, a ierta o data si pentru totdeauna tot raul care se ridica impotriva noastra, avand intotdeauna vie revelatia durerii si a stricaciunii in care s-a adancit faptura prin despartirea de Dumnezeu.

Daca nu vedem iubirea in jur, este pentru ca noi insine nu o avem.
Nu poti vedea ceva pentru care nu ai ochi.

  Daca exista un rost pentru care am aparut pe lume, acela este de a raspunde dragostei lui Dumnezeu si de a ne reintoarce la starea pe care a gandit-o Ziditorul nostru, pentru a petrece impreuna cu El in bucuria si in lumina si in dragostea cea nesfarsita, in veci.

Asadar, sa nu uitam ca Dumnezeu il iubeste pe fiecare in starea in care este si cunoaste despre fiecare dintre noi lucrurile pe car noi nu le stim, pentru ca noi judecam la aratare, iar Dumnezeu judeca cele de taina, vede si pocainta viitoare pe care noi nu o vedem. In acest fel sa ne apropiem de oamenii din fata noastra .

Inainte de a cauta dragostea in inima noastra, de a o cultiva, trebuie sa ne izbavim de raul care este in inima noastra. Si care este acest rau care se ridica impotriva dragostei? Invidia, slava desarta- ca sunte mai buni decat aproapele noastru…

Savatie Bastovoi

Iubirea adevărată nu limitează…

“Când spui “Te iubesc. Nu pleca. Nu pot trăi fără tine”, deşi poţi fi convins că iubeşti, te asigur că nu iubeşti. Ceea ce tu simţi este o combinaţie de afecţiune şi teama de singurătate. Cu greu vei recunoaşte asta. Insă acesta este adevărul gol-goluţ: te agăţi de celălalt deoarece nu crezi că te vei descurca fără el.

Nu crezi că-ţi poţi asuma o viaţă de unul singur, cel puţin pentru o perioadă (până stabileşti o relaţie cu altcineva). Nu te simţi suficient de pregătit sau puternic pentru a face faţă vieţii de pe o poziţie independentă. Te temi. La nivel psihologic, esti încă un copil care are nevoie de un părinte.

Are nevoie de cineva care să-l protejeze într-o lume ostilă sau indiferentă. De aceea, iubirea ta are o componentă infantilă. Nu este iubirea unui adult care dăruieşte, ci este iubirea unui copil pentru părintele său. Oferi afecţiune, însă la schimb. Nu eşti suficient de centrat în tine însuţi pentru a oferi afecţiune fără a aştepta nimic în schimb.

Aceasta nu este iubire, deoarece iubirea extinde libertatea. Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori. închisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile.

A iubi necondiţionat este o mare putere! Dacă el sau ea pleacă într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum un trandafir ar alerga după cineva ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este parfumul fiinţei taie (când fiinţa a înflorit pe deplin). Dacă el pleacă sau vrea să plece, nu-l vei reţine. O să fii trist(ă) o vreme. E firesc, cineva drag a plecat din viaţa ta. Dar iubirea ta nici nu va seca, nici nu va fi blocată sa curgă spre altcineva.

Adrian Nuta – Inchisorile invizibile