În faţa mării

Cum seamăn eu cu tine, mare,

La fel, mereu neliniştit,

Închis din patru părţi de timpul,

Din care nu e de ieşit.

 

Mă zbat adânc, fără cruţare,

Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,

Dar oricât aş lovi de tare

Degeaba ţărmii mi-i lovesc.

 

E-o luptă fără-asemănare,

Sunt malurile prea de fier.

Nici eu nu-s mulţumit, ca tine,

Doar cu bucata mea de cer.

 

Izbesc mereu, mereu mai aprig

Şi fără să îngenunchez,

Dar nu pot, nu, ieşi din vremea

În care-ncep să-nnegurez.

 

Mi-e dorul inima şi gândul

Tot răni, la zbatere proscris,

Dar încă lupt să nu stau numai

În ţărmurile mele-nchis.

 

Izbesc, izbesc întotdeauna

Ca tine, tot mereu la fel.

Şi mie timpul mi-a pus maluri

Şi nu pot sa mai ies din el…

 

 

 Virgil Carianopol