Triumful iubirii

As vrea sa fiu ca aerul usoara
si sa ma sui la cer si sa-l sarut
de bucurie ca se desfasoara
deasupra mea si-a ta si c-a facut
sa ne-ntalnim mereu in cate-o stea,
la care inca de copii priveam
cand rasarea-n anume ceas la geam,
si eu si tu spuneam:”E steaua mea!”.

Si-asemeni stelei va fi fost si-o carte
care-n aceeasi vreme sa ne placa
mie-ntr-o parte, tie-ntr-alta parte
a stramtei lumi; si cine stie daca
ne-am despartit candva cu-adevarat
privirile pe cer si pasii pe pamant,
de vreme ce ni s-au amestecat
intr-un universal si orb alint…

Tii minte limba-n care mi-ai vorbit
intaia oara, si-n ce tara-anume,
si cate trupuri am schimbat si nume,
cand trecatoare morti ne-au adumbrit?
Eu nu mai stiu, dar amintirea ta
e ca un fir pe care-l simt prin vreme,
si nu m-as rataci si nu m-as teme
decat in clipa-n care m-ai uita.

Atunci, atatea lumi ce plamadira
cu truda lor fiinta noastra, una,
s-ar sparge-n haos pentru totdeauna
ca sa desfaca ceea ce-mpletira.
Din cer, ca dintr-un pom, cand s-ar desprinde,
ciocnindu-se bezmetice-ntre ele,
ca focuri de-artificii; si din stele,
ca la-nceput, un soare s-ar aprinde,
imprastiind pe-ntinderea albastra
noi sateliti, ca viata n-o sa stea…
si fiecare, surghiunit pe cate-o stea,
am astepta-o seara la fereastra
si-am spune tresarind:”E steaua mea!”.

Magda Isanos

 

Esti Doamne bun

Eşti Doamne bun, eu pământean şi rău

Şi-n dragoste nu-ţi semăn, nici în milă.
Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău
de păr dospit din cer nu din argilă.

Nu ţi-am râvnit nici razele subţiri,
Nici tălpile străpunse de piroane.
Dar Tu mă faci părtaş în răstigniri
şi-ţi tot îngân osânda din icoane.

Sfinţit pe cruci pe care nu m-am vrut
şi de-nvieri pe care nu le-aş cere,
nu ştiu: Tu te cobori la mine-n lut
sau eu mă urc spre raiul Tău bând fiere?

Cu necerșita slavă mă încarci
şi-n cuie, când sfinţenia mă frânge,
oftând mă uit la rănile-mi prea largi
şi-ţi cresc alături, sânge lângă sânge.

Radu Gyr

Noptile

Noptile, cînd îmi amintesc iarasi de noi, 
totdeauna pe întuneric si amenintati totdeauna, 
îmbratisati sub ghilotina mereu, 
totdeauna obsedati de timp si de noapte, 
haituiti de umbre în care ne recunoastem pe noi, 
totdeauna ca în prima noapte a lumii
si totdeauna vorbind despre sfîrsitul iubirii, 
totdeauna amintindu-ne de mari si de soare
si totdeauna pe acest nisip negru al noptii
fara sa stim daca mîine vom mai fi împreuna, 
totdeauna asteptînd cutitul ghilotinei sa cada, 
totdeauna despartirile, 
totdeauna dragostea amenintata de altii
si de noi însine, 
totdeauna sub acest soare negru
care ne lumineaza, cînd se ating, mîinile, 
totdeauna înfricosati ca mîinile noastre
vor ajunge la capatul dragostei noastre
si totdeauna visînd sa ne iubim fara sa stim
daca suntem primii oameni pe lume sau ultimii, 
daca lumea începe cu noi sau sfîrseste.

Totdeauna dragostea în umbra ca înteleptii lui Rembrandt, 
ea care n-are nevoie de întelepciune, ci de speranta
si totusi daca vom muri vreodata dragostea noastra, 
va muri nu din pricina noptii
ci din pricina ca noi însine am amenintat-o prea mult. 

Octavian Paler 

…iubirea ne implineste atat de mult

De cate ori cineva te-a acceptat complet, neconditionat, incepi sa te schimbi. Acceptarea sa iti da asa un curaj… Cand exista cineva care te iubeste exact asa cum esti, ai observat intamplandu-se miracolul schimbarii, cum imediat incepe transformarea, o transformare rapida ? Insasi acceptarea si faptul ca esti iubit exact asa cum esti – nu se asteapta nimic de la tine – te insufleteste, te integreaza, te face sigur pe tine, iti da incredere. Te face sa simti ca ESTI.  Ca nu trebuie sa indeplinesti asteptari, ca poti FI, ca fiinta ta adevarata este respectata.

Chiar daca gasesti o singura persoana care te respecta complet – pentru ca orice judecata inseamna lipsa de respect – care te accepta asa cum esti, care nu iti cere nimic, care spune: „Fii tu insuti. Fii autentic. Te iubesc. Te iubesc pe tine, nu ceea ce faci. Te iubesc pe tine, asa cum esti in adancul fiintei tale; nu ma intereseaza ce ai in jur si hainele tale. Iubesc fiinta ta – nu ce ai tu. Nu ma preocupa ceea ce ai, ma preocupa un singur lucru – ceea ce esti. Si esti de o frumusete extraordinara.”…

Aceasta este dragostea. De aceea iubirea ne implineste atat de mult. Cand poti gasi o femeie sau un barbat care te iubeste pur si simplu – pentru niciun motiv, doar de dragul iubirii – iubirea transforma. Deodata devii un alt om, unul care nu ai fost niciodata. Deodata dispare toata tristetea, toate greutatile dispar. Pasii ti se vor transforma in dans, iar in inima ta va fi cantec.

OSHO

Eu sunt…

Eu sunt un zbor frant
O melodie de aripi neterminata,
Un pas descult pe o plaja fierbinte
Un zambet pierdut in rasul tau.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisa dar niciodata citita,
O mana alunecand pe un pian
Intr-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastra deschisa
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au inghetat fara rost
In ierni de asteptare.

Tu esti dimineata alba care-si lipeste
Trezirile reci si moi de geam,
Tresarindu-mi tacut in perdele
Stiind ca tu esti tot ce am.
Tu esti soarele cu fruntea fierbinte
Stinsa intr-un apus de nedeslusit,
Rostagolindu-si visator chemarile
Spre alte chemari.

Tu esti cu ochii umezi
De surasul stelelor,
Ce tremura adanc de dureros in mine
Cand soaptele mele ti le daruiesc.
Tu esti noaptea cu iubiri necunoscute
De nimeni inaintea mea,
Care te stapanesc si pe care
Incerc ingenunchiat sa o aleg in cuvinte.
Tu esti primavara cu inimi inflorite
Rasfirand crengile de cais,
In fiecare fereastra
A ochilor mei infrigurati care te asteapta.

Tu esti rasuflarea de foc
A macilor lui August,
Ce-mi ingenunchiaza furtunile
Cu tot atatea rasarituri pentru iubirea Ta.
Tu esti ploaia copacilor
In tremurul serii de toamna,
Si cantecul meu
Te leagana in brate mangaietoare.

Tu esti iarna cea pustie
Ce ma frange in fiecare despartire,
Cu ochi straini si plecari nedefinite
Spre tarmuri stinse de dor.
Tu esti lumina din fiecare floare a gradinii mele
Care se infioara sub numele tau,
Si-si inalta miresmele
In sonoritatea alba a unei chemari.

Tu esti taria ce se ridica in copacii mei
Si le infloreste crengile,
In ciorchini grei de culoare
Cu un zambet copilaresc.
Tu esti cerul meu senin
Spre care-mi intorc cu dragoste privirile,
In fiecare noapte cand caut raspuns intrebarilor mele
Dincolo de farama de luna oprita in geam.

Tu esti pasul nehotarat
Al starzilor mele infrigurate,
Din diminetile cand te asteptam
Cu aripi inaltate in zbor si ochii inlacrimati de durere.
Te iubesc cum iubesc diminetile
Pure si adevarate care-mi urca-n vine,
Ca un cantec inchis in trupul meu
Ce se aude mereu de dorul tau.

Te iubesc cum iubesc florile
Ce-si inalta culoarea sub ochii,
Unui albastru imens
Si greu de stralucire.
Te iubesc cum iubesc cerul
Sprijinit pe fruntile noastre,
Ca un cantec urias de maine
Ce ne uneste visurile.
Ma intreb de-i cu putinta
Ca tu sa ma iubesti
O ! Tu cea cu ochii
Atat de limpezi si frumosi.

George Sovu