Tu spui, liniştit: “adevăr”.
Ei se uită la tine şi tac,
fără să priceapă ce vrei,
dar pentru că sunt oameni educaţi
întreabă: “Cât costă?”
Tu le arăţi mâinile goale,
dar ei nu mai pricep gestul demult
şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi şi le spui: “speranţă”.
Politicosşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: “Cât costă?”
Iar tu nu ştii ce valoare are speranţa. Şi taci.
Octavian Paler
Nu mi-a rămas în gândurile mele
pustii, de altădată, decât unul:
ce anotimp să-mi poarte amintirea?
Mai bine iarna-mi zic, mai bine iarna.
Copilria mi s-a dus. Cu albul
acoperiş al norilor s-a dus.
Vântul de noapte troienind fereastra.
Am adormit de-atâtea ori visându-l.
Între coline albe unde râul
dormea sub gheaţă, am văzut întâia
mea dragoste.
Şi-n alb, mereu ca lupii
mi-am lăsat urma.
Poate că zăpada
acestei ţări e singura avere
pe care o am; cu mirtul ei albastru
mă va cunoaşte vremea şi cu acelaşi
zbor periodic.
Va îngheţa noroiul
sub paşii mei, şi mlaştina pierzându-şi
rânjetul verde, se vor stinge-n zare
ciulinii Bărăganului, şi drumul
îşi va dubla distanţele, şi vrăbii
venind ca saltimbancii pe trapezul
soarelui palid, veşnic îmi vor ţine
loc de cuvinte.
Ce-aş putea s-aştept?
Multe am pierdut şi voi mai pierde multe.
Ca un răspuns la orice întrebare
ninsoarea cade repetând mereu:
…mai bine iarna, da, mai bine iarna…
A.E.Baconsky
Izvorul dragostei, visează unii
ţâşneşte undeva, în munţii Lunii…
Din cine ştie ce gheizere-albastre şi ploi
bate lumina lui până la noi.
Noi stăm pe Pământ
în seceta noastră,
în săracul nostru veşmânt,
şi mumurăm: lumină albastră
mângâie încruntata frunte a noastră,
umple-ne paharul câte puţin
cu străveziul tău vin…
Rugămu-ne ţie, izvor răcoros,
picură până la noi, cei de jos…
Dar munţii Lunii tac sub omăt.
Cântecul nu li se-ntoarce-ndărăt.
Iar dragostea stă lângă ei întristată
de moarte
că nu o cunosc şi o caută atât de departe…
Nina Cassian
Da-mi Doamne putere sa-nfrunt infinitul,
sa trec peste drumuri batute,
sa descopar in treacat sarutul,
si zborul spre culmi negandite!
ascunde-ma doamne in taina,
in palma cerestilor patimi,
sa-nvat ce inseamna iubirea,
sa uit rostuitele lacrimi…
invata-ma mersul in soapta,
privitul in noapte, suspinul,
sa-mi scriu din infrangeri izbanda,
sa neg mai departe destinul…
arata-mi parinte apusul,
si zorii trezirilor mele
dezleaga-mi sertarul cu bune,
arunca bagajul cu rele,
da-mi soare in miezul de iarna,
da-mi floarea ce stie sa-mi cante,
si lasa-mi privirea-nsetata,
spre vesnica vara fierbinte…
invata-m-apoi ridicarea,
trezitul la viata, pornirea,
eu am invatat doar caderea,
lovitul de prag, ratacirea…
da-mi ploaia ce stie sa spele,
greselile mele stiute,
si vantul ce poate sa sterga
a pasilor urme gresite…
nu-mi cere sa fiu mai cuminte,
sunt omul cu bune si rele,
mai da-mi o sperantza, parinte,
sa repet doar greselile mele…
Remulus Albu
Am visat multe vise care nu s-au adeverit,
Le-am văzut apunând la orizont,
Dar mi-am realizat multe dintre vise, slavă Domnului,
Încât să continui să visez.
M-am rugat de multe ori şi nu am primit răspuns,
Am aşteptat mult şi bine,
Dar destul de multe rugăciuni au avut răspuns
Încât să continui să mă rog.
Am avut încredere în mulţi prieteni care m-au trădat
Şi m-au lăsat să plâng singur,
Dar am avut destui prieteni care mi-au rămas aproape
Încât să continui să am încredere.
Am sădit multe seminţe care s-au pierdut pe drum
Şi păsările s-au hrănit cu ele,
Dar am avut destule rămase în mână
Încât să continui să semăn.
Am secat cana cu deznădejdi şi durere,
Am trăit multe zile fără cântece,
Dar am băut destul nectar de la trandafirul vieţii
Încât să vreau să continui să trăiesc.
Howard Goodman
Raza de lumina 