Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Un comentariu

Framantarea intima

tumblr_mcf0maK3C61rj4i0so1_500

Am lunecat. M-am poticnit, strivind
Sub talpi o floare ori o cochilie,
Ori poate mi-am strivit fara sa simt
Inima mea, in pie pt ascunsa, vie…
N-am sa mai spun ce am gresit si cand…
Vreau soarele-amintirile sa-mi spele…
Un egoism ingrozitor de stramt
M-a coborat in ochii lumii mele.
Impleticit, m-am ridicat spre munti,
Intr-un iernatic asfintit de soare,
Pe cand ametitor bolboroseau
Sub gheturi somnoroasele izvoare.
Ningea cumplit si ochii-mi lacrimau
Plini de-a ninsorii jocuri rotitoare
Si s-auzea cum fasie prin crengi
Cenusa argintie de ninsoare.
Ca serpii din povesti, patr unsi in tr up,
Un gand vrajmas in mine-a prins fiinta —
Da, pentru ce n-as spune-o, azi detest
Chinuitoarea noastra constiinta.

………………………………………………

E-o dimineata — parca niciodata

Nu mi-a fost dat o alta sa privesc.
Padurile sclipesc a primavara
Si fumuri calde-n crengi se-ncolacesc.
Simt — nevazuta-n aer — o putere.
Vasleste des, cu aripe subtiri,
Ma umple cand cu-nfiorari voioase
Si cand cu dureroase rabufniri.
Trec in galop sub stresini de padure,
Sorb aerul si ca pe-o apa-l samt.
Si totu-mi pare-atat de larg in juru-mi,
Si iarasi totu-mi pare-atat de stramt!
Mi-s vinele umflate, pieptu-mi bate,
Ma-nconjura in roiuri de scantei
Salbatica padurii tinerete
Si-ntelepciunea batraneasca-a ei.

Nicolae Labis


Scrie un comentariu

Încearcă să fii fericit.

tumblr_lwl0k7nx451qdfcgso1_500

Treci calm peste zgomote şi grabă şi aminteşte-ţi câtă pace poate fi atunci când este linişte. Fii în bune raporturi cu toţi oamenii fără să te umileşti. Spune adevărul cu calm şi claritate; şi ascultă-i pe ceilalţi, chiar şi pe cei gălăgioşi şi ignoranţi; chiar şi ei au o poveste de spus.

Evită persoanele vulgare şi agresive; acestea oprimă spiritul. Dacă te compari cu ceilalţi rişti să devii orgolios şi sever, fiindcă există întotdeauna persoane mai bune sau mai rele decât tine.

Bucură-te de rezultate la fel ca şi de proiectele tale. Conservă-ţi interesul pentru munca ta oricât de umilî ar fi; este tot ceea ce posezi în mod real pentru a schimba soarta timpului.

Fii prudent în afacerile tale fiindcă lumea e plină de curse. Cu toate acestea nu-ţi pierde capacitatea de a distinge virtutea; multe persoane luptă pentru idealuri mari; şi oriunde viaţa este plină de eroi.

Fii tu însuţi. Mai ales să nu exagerezi dar nici să nu fii cinic în ceea ce priveşte dragostea; deoarece în ciuda tuturor aridităţilor şi deziluziilor vieţii aceasta este perenă ca şi iarba.

Acceptă cu bunavoinţă toate învăţăturile care derivă din experienţă lăsând un surâs senin lucrurilor tinereţii. Cultivă forţa spiritului pentru a te apară împotriva ghinioanelor neprevăzute. Dar nu te chinui cu imaginaţia.

Multe temeri izvorăsc din oboseală şi din singurătate. Chiar şi într-o disciplină morală fii calm cu tine însuţi. Tu eşti un fiu al universului nu mai putin decât arborii şi stelele deci tu ai dreptul să fii aici. Şi dacă ţi-e clar sau nu, să nu ai dubii că universul ţi se explică aşa cum trebuie.

Deci să fii împăcat cu Dumnezeu, oricum tu eşti cel care îl concepe, şi oricare ar fi luptele şi aspiratiile tale, conservă pacea cu sufletul tău chiar şi în confuzia zgomotoasă a vieţii.

Cu toate amăgirile sale, treburile ingrate şi visele înfrânate sunt lucruri nemaipomenite. Fii atent. Încearcă să fii fericit.”

Text găsit în antica biserică din Sao Paolo – Baltimora, datată 1692.


Scrie un comentariu

Întrebări

 

tumblr_mit3qyD9rI1ra46sfo1_r8_500

De ce nu se-amestecă totul?

De ce nu se-acoperă

Pielea lucioasă a pamântului cu blană?

De ce nu răsare iarba verde şi fragedă

Pe spinarea fierbinte a fiarelor din păduri?

De ce nu le cresc pomilor aripi

Şi păsărilor rădăcini?

De ce nu ciripesc pietricelele fericite

De pe marginea râului?

Eu de ce nu învăţ să urăsc?

Eu de ce?

– O, Doamne, ce copil obositor,

Oftează îngerul.

Ana Blandiana

 


Scrie un comentariu

Prietenii

friends

Prietenii, cea mai mare avere pe care viata ne-o scoate in cale ! Prietenii care in orice moment iti sunt alaturi, chiar daca sunt nori pe cerul cenusiu, te trezesti cu o durere de cap si o parere de rau pentru timpul care curge…prietenii, care iti spun „Buna dimineata” cu un zambet inocent ca o muzica lina din zborul unui fluture, prietenii care iti ofera o cafea calda intr-o dimineata rece, si poate ti-ar oferi si haina de pe ei daca te-ai dezbraca de vise si ti-ar fi frig !

Multumesc, acelor oameni adevarati care inteleg de ce plang atunci cand vreau sa rad si de ce rasul imi alunga norii de pe cer dar totusi imi picura visele in stropii de ploaie , multumesc, pentru glumele care mi-au mai trasat un rid pe fata dar nu conteaza pentru ca mi-au mai vindecat o cicatrice in suflet, multumesc, pentru amintiri si pentru faptul ca stau langa mine si imi fac viata frumoasa !

Niciodata nu voi avea destule cuvinte sa multumesc, ma bucur ca va am, si poate bucuria de pe chipul meu va putea compensa stangacia unor cuvinte prea sarace pentru un sentiment atat de profund !
Ramaneti mereu zambetul vietii mele, ramaneti mereu acel semn care ma face sa cred ca undeva in adancul cerului Cineva ne vede chiar daca suntem prea marunti, Cineva vede chiar si o sclipire cat de mica a viselor noastre, Cineva ne iubeste asa cum suntem si ne picteaza un soare doar pentru a incalzi frigul din strafundurile singuratatilor noastre, doar pentru a oferi clipe pline de culoare, veselie si iubire !

Invatam iubirea in fiecare zi, o exersam si de multe ori chiar ne iese, putem iubi simplu si usor, zambind cu o „buna dimineata” senini si bucurosi ca suntem impreuna !   

Prieteni, nu va spun eu cat va iubesc, v-o spune viata cu toate ocaziile care ni le ofera sa le petrecem impreuna, v-o spune soarele de cate ori ne incalzeste cu aceleasi raze, v-o spune noaptea de cate ori privim aceeasi stea cazatoare, v-o spune ploaia de cate ori ne spala aceleasi dureri si v-o spune timpul care ne invita pe toti la un loc in caruselul lui ! Si sunt atatea lucruri care v-o spun, dar cel mai mult v-o spune sufletul care ancoreaza fiecare amintire in coltul pastrat celor mai dragi ! 

 


Scrie un comentariu

Iubirea adevărată nu limitează…

tumblr_mie1zlGGgs1qefrmxo1_1280

“Când spui “Te iubesc. Nu pleca. Nu pot trăi fără tine”, deşi poţi fi convins că iubeşti, te asigur că nu iubeşti. Ceea ce tu simţi este o combinaţie de afecţiune şi teama de singurătate. Cu greu vei recunoaşte asta. Insă acesta este adevărul gol-goluţ: te agăţi de celălalt deoarece nu crezi că te vei descurca fără el.

Nu crezi că-ţi poţi asuma o viaţă de unul singur, cel puţin pentru o perioadă (până stabileşti o relaţie cu altcineva). Nu te simţi suficient de pregătit sau puternic pentru a face faţă vieţii de pe o poziţie independentă. Te temi. La nivel psihologic, esti încă un copil care are nevoie de un părinte.

Are nevoie de cineva care să-l protejeze într-o lume ostilă sau indiferentă. De aceea, iubirea ta are o componentă infantilă. Nu este iubirea unui adult care dăruieşte, ci este iubirea unui copil pentru părintele său. Oferi afecţiune, însă la schimb. Nu eşti suficient de centrat în tine însuţi pentru a oferi afecţiune fără a aştepta nimic în schimb.

Aceasta nu este iubire, deoarece iubirea extinde libertatea. Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori. închisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile.

A iubi necondiţionat este o mare putere! Dacă el sau ea pleacă într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum un trandafir ar alerga după cineva ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este parfumul fiinţei taie (când fiinţa a înflorit pe deplin). Dacă el pleacă sau vrea să plece, nu-l vei reţine. O să fii trist(ă) o vreme. E firesc, cineva drag a plecat din viaţa ta. Dar iubirea ta nici nu va seca, nici nu va fi blocată sa curgă spre altcineva.

Adrian Nuta – Inchisorile invizibile


Scrie un comentariu

Dans în ploaie

tumblr_lyes28Yeqy1qavbqfo1_500

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe –
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi –
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!

Ana Blandiana