Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Scrie un comentariu

Ce simplu mi-ai fi…

Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş iubi
Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,

Dacă nu te-aş iubi.
Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.

M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul ca sunt viu.

Eu detest relatia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viaţa prefăcută,
tatal ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

Greu îmi e si greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din păcate,
dragostea e o dificultate,
fară care-ar fi cu mult mai greu.

Adrian Paunescu

Anunțuri


Scrie un comentariu

Scrisoare de dragoste

„Ingerul meu,sufletul meu,esti totul pentru mine,

Cu siguranta ne vom vedea curand; daca inimile noastre ar fi mereu impreuna nu ar fi nevoie sa-ti spun nimic si totusi, inima mea e plina de atatea lucruri sa-ti spun-ah-exista momente cand simt ca nici cuvintele nu pot cuprinde totul-esti si vei ramane unica mea comoara,a mea precum si eu tie.

Ah,oriunde ma aflu esti mereu cu mine-


Oricat m-ai iubi,eu te iubesc si mai mult-

Oh Dumnezeule-atat de departe si totusi atat de aproape !
Gandurile-mi zboara catre tine, Iubirea mea Nemuritoare, acum si apoi in bucurie, iar dupa aceea in tristete, asteptand soarta sa ne auda sau nu…nu pot trai fara tine si nimeni nu-mi va avea inima,niciodata,niciodata.

Pot trai doar în întregime lânga tine sau deloc. Fii calma, viata mea, întregul meu univers. Doar prin analiza calma a existentei noastre ne putem atinge scopul de a trai împreuna.Iubeste-ma, nu desconsidera cea mai credincioasa inima, a iubitului tau.

Oh Dumnezeule,de ce trebuie sa fim atat de departe unul de altul…iubeste-ma azi,ieri…cu cate lacrimi tind catre tine sa fim impreuna…tu..tu…viata mea..esti totul pentru mine…

Mereu al tau

Mereu a mea

Mereu a noastra

Al tau pentru totdeauna Ludwig ”

Scrisoarea marelui geniu Beethoven


16 comentarii

Life in pictures 7 – Intalnire

Nu te speria.
Va fi atât de simplu totul
Ca nici nu vei întelege
Decât mult mai târziu.
Vei astepta la început
Si numai când
Vei începe sa crezi
Ca nu te mai iubesc
Îti va fi greu,

Dar atunci voi pune
Un fir de iarba sa creasca
În coltul stiut al gradinii,
Sa ajunga la tine

Si sa-ti sopteasca:

Nu va speriati,
Ea este bine
Si va asteapta
La celalalt capat al meu.

Ana Blandiana

 

Mai multe detalii la :Costin


Scrie un comentariu

Zambetul unor fulgi de nea…

„Fiecare fulg de nea care cade pe pervazul aburit al ferestrei imi aude suspinul și fiecare fulg imi zambește în speranta unui raspuns în pasi de zambet. Ai gandit vreodata ca fulgul de nea este inventia lui Dumnezeu  pentru a arunca si asupra acestei lumi mirajul Raiului?

O geana de lumina despica umbrele cenușii ale beznei ce ma înconjoara.  E liniștea unor ochi nevazuți care imi asterne pe piele fulgi de nea. Incet, incet un zambet firav se naste chiar în mijlocul fulgilor de nea, colorandu-mi privirea în sclipiri de azur. E un zambet continuu care netezeste riduri de framantari intunecate, care sterge temeri, care alunga cuvinte neinsemnate…

E raspunsul meu la dansul necontenit al fulgilor de nea, e zambetul meu la gandul calator spre tine, la îmbrațișarea imposibila și la atingerea atat de îndepartata, un zambet perfect într-o lume ireala…si fulgul a cazut  mort…Si nu se poate intoarce la ai lui caci singur nu poate…

E viata unui fulg atat de diferita de cea a unui om? Noi ne masuram timpul in atat de multe feluri, ani, luni, zile, ore, minute, toate apasatoare caci trec atat de repede… Daca nu am avea aceasta notiune „timp”, care ar fi diferenta intre viata unul fulg de nea si viata unui om? Toti fulgii sunt albi. Toti fulgii aleg sa traiasca cat de mult pot. Toti fulgii dispar fara sa lase urme. La oameni, aceste trei notiuni nu sunt universal afirmative, poate doar particular. De ce ne nastem oameni?

Voi fi fulgul de zapada ce ti se va prinde de geana…ai grija cum clipesti…ma vei topi…transformandu-ma in lacrima…”


Scrie un comentariu

„Să nu te întrebi niciodată de ce te iubesc”

 

„Tudor Muşatescu spunea: Să nu te întrebi niciodată de ce te iubesc. S-ar putea să nu-mi dai dreptate. Cum va «suna» parafraza: Să nu te intrebi niciodată de ce nu te iubesc. S-ar putea să-mi dai dreptate”, întreabă un cititor al nostru? Înainte de a comenta pa­ra­fraza, aş vrea să spun că „fraza” lui Muşatescu este spi­rituală în cel mai profund înţeles al spiritualităţii şi asta pentru că, într-adevăr, motivele înţelese şi conş­tiente ale iubirii pot fi atât de surprinzătoare şi de abs­tracte sau… banale, uneori, precum şi atât de su­biective, încât însuşi subiectul iubirii să nu le re­cu­noască.

Atunci când spui „să nu te întrebi niciodată de ce te iubesc” spui „eu iubesc” şi asta-i îndeajuns. Asta-i îndeajuns pentru oricine iubeşte. Motivele vin din minte, sunt parte a Eului omenesc, pe când iubirea, prezenţa ei provine din Eul Divin. Tocmai pentru că iu­birea nu are a face cu Egoul, nu are nici explicaţii. Toate motivele, toate explicaţiile sunt simple percepţii, care ar putea fi orice altceva, dar nu iubire.

 Iubirea este acauzală. Iubirea autentică nu are mo­tive. Sufletul iubeşte pur şi simplu. Mintea, însă, nu iubeşte. Şi, prin aceasta, trecem la parafraza „să nu te întrebi de ce nu te iubesc. S-ar putea să-mi dai dreptate”. Şi eu spun „da” se poate să-ţi dau dreptate dacă mă privesc şi mă judec pe mine însămi cu ochii Egoului, cu ochii şi cu gândurile mele omeneşti. Ai văzut vreun om care să nu-şi reproşeze lui însuşi ni­mic? Ai văzut vreun om care să nu se poată re­cu­noaşte în dimensiunile lui omeneşti suficient de mult în­­c­ât să fie probabil ca, atunci când altul să vadă di­mensiunile acestea, să nu se ruşineze, poate chiar să se blameze pe sine, să se autoacuze, or să re­cu­noască, măcar, că şi „el a păcătuit”?

Pilda lui Iisus cu „piatra” este crucială pentru a înţelege Eul omenesc, pentru a ne accepta pe noi înşine în dimensiunea umană şi a ne reţine pietrele de câte ori privim către altul, nu-l iubim şi găsim în asta o scuză pentru lipsa noastră de iubire. Dacă nu mă iubeşti, nu-i problema mea! Problema mea este atunci când eu nu iubesc. Dacă nu iubesc, am probleme. Simplul fapt că spun „nu te iubesc” înseamnă că spun „eu nu sunt conectat la Sinele meu Divin. Eu sunt în contact cu Omul din mi­ne şi prin ochii acestui om te privesc, te judec, poate chiar am dreptate, s-ar putea să-mi dai dreptate şi tu”.

Iubirea priveşte prin ochii sufletului şi ai Eului di­vin. Egoul priveşte cu ochii minţii şi ai percepţiei omeneşti. Muşatescu vede fiinţa iubită cu ochii sufletului, dar tu parafrazezi pentru ochii Egoului. Asta-i tot. Asta-i tot ce facem cu toţii când iubim şi când nu iu­bim sau ni se pare că nu iubim. Suntem în Hristos în iu­bire şi în Om prin lipsa iubirii. Şi-i deosebit de simplu să ştim singuri, fără nici un terapeut, fără nici un ajutor unde ne aflăm în fiecare moment.

Cu ce ochi pri­vim lumea, din care parte a fiinţei noastre vedem, gus­tăm, auzim, visăm sau trăim. O fiinţă pe care o pri­veşte un om poate arăta urâtă, hidoasă, lipsită de in­te­ligenţă, banală sau aberantă. Mintea vede cu ochii per­cepţiilor, mintea vede prin ochii experienţelor trecute şi, când face aceasta, ea observă în celălalt ceea ce a văzut în experienţele trecute. Nu pe mine mă vezi cu mintea, nu pot fi eu ceea ce vezi prin fereastra ex­perienţelor tale din trecut.

De aceea eşti responsabil pentru felul în care mă percepi şi, cu atât mai mult, eşti responsabil pentru lipsa ta de dragoste, căci prin ea spui că nu eşti în contact cu Eul tău divin. La acel nivel, noi ne iubim cu toţii. La acel nivel, nu avem nici un conflict şi nu ne putem răni unii pe alţii. La acel nivel, nu ne despărţim niciodată şi nici nu ne întâlnim, căci suntem unul.

Poate că asta sună nefiresc, dar sunetul nefirescului răsare tot din Eul omenesc, singura instanţă repsonsabilă pentru ceea ce numim „absenţa iubirii”. Sufletul nostru vede sensul şi frumuseţea oricărei experienţe, inclusiv a celor în care ni se spune „eu nu te iubesc şi meriţi să nu te iubesc”. Sufletul le spune da şi experienţeleor dureroase, pentru că el ştie că ele sunt reale doar la nivelul Eului omenesc.

În profunzime, însă, absenţa iubirii este o iluzie. Şi, pentru a înţelege asta, avem nevoie ca, măcar în anumite momente să ne putem depăşi Egoul şi să trăim iubirea, aşa cum am descris-o aici. Fără trăire, citim cuvinte, presupunem, trecem prin intelect şi prin raţiune, dar… iubirea surâde cu răbdare din alt tărâm…

Maria Timuc


Scrie un comentariu

…in mijlocul sufletului

Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi.

E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din când în când.

Şi să zică aşa, gândindu-se la mine:

„N-a făcut nimic bun în viaţa lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur-împrejur marea.”

M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă.

Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.

 

Iona – Marin Sorescu


Un comentariu

Clipe rare, de neuitat…

 

Clipe rare, de neuitat: nici nu ştiu cînd şi unde ne-am despărţit şi dacă măcar i-am spus bună ziua. Clipe minunate!

Fără să ştim ne cucerim în noi înşine un teritoriu inatacabil în care ne retragem apoi ani în şir, cînd, după ce am fost înlănţuiţi, căutăm în urmă, în momente
de criză, libertatea pierdută.

Iar eu l-am lărgit mult acest teritoriu al meu în orele care au urmat. M-am plimbat prin oraş, deşi mersesem destul în ziua aceea. M-am plimbat prin oraş! Credeţi că e puţin lucru o plimbare? Urmăriţi un om singur care se plimbă, de pildă pe mine.

Întîi că… Dar să eliminăm din capul locului plimbările melancolice, singurele
care nu ascund starea noastră sufletească, nu ne jenăm să arătăm astfel, în timp ce de pildă un om furios, ieşit să se plimbe, îşi va ascunde de îndată această stare, în afară desigur de indivizi rari, cărora nu le mai pasă cum arată, furia fiind mai puternică decît ei…

Sau plimbările în grup, cînd de cele mai deseori se povesteşte şi se rîde tare, grupul excită, personalitatea indivizilor se amplifică, cu toate că singurătatea ar trebui să le fie mai proprie, fiindcă la începuturi animalul numit om trăia izolat…

Mă interesează plimbarea în libertate, fără gînduri şi fără ţintă şi mai ales fără reverie, fiindcă într-o astfel de stare de obicei nu mai vezi lucrurile din jur…

Cel mai iubit dintre pământeni – Marin Preda