Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


2 comentarii

Iarna

Image

Trosnesc pe uliţi pietrele de ger.

Ce Sfarmă-Piatră vine să le sfarme?

Lăţos se culcă vântul şi adoarme

ca un dulău cu labele pe cer.

 

Se-opreşte vremea-n aer fără glas,

şi-atât de albe-s crengile afară,

că nu par crengi, ci îngeri ce coboară

de undeva, de pe-un iconostas.

 

Şi-atât de alb e visul, şi, ca el,

atât de albă-i lumea în lumină,

că fiecare gând care suspină

ca Duhul Sfânt se face porumbel.

 

În ţurţuri clari şi scânteiri de sloi,

surâsul Maicii Domnului s-aprinde.

La ceas târziu, cu glasuri de colinde,

vin amintiri la uşile din noi.

 

Ne bate-n geam o stea ca din poveşti.

E poate steaua magilor, curată,

sau poate-i numai inima de-alt’dată,

care ne cheamă încă la fereşti.

 

Radu Gyr