RUGACIUNE CATRE MINE INSAMI

Sa imi permit sa vad, sa ascult si sa visez mai mult.

Sa vorbesc mai putin.

Sa plang mai putin.

Sa vad in ochii celor care ma privesc, admiratia pe care mi-o poarta… si nu invidia pe care imi imaginez eu ca o simt.

Sa ascult cu urechile atente

Si cu gura nemiscata,

Cuvintele care se transforma in gesturi

Si gesturile care devin cuvinte.

Sa-mi permit sa ascult intotdeauna ceea ce nu mi-am permis sa ascult.

Sa stiu sa implinesc visele care se nasc in mine si pentru mine, si care mor cu mine, pentru ca n-am stiut ca sunt vise. Atunci, sa pot trai visele posibile si cele imposibile;

acelea care mor si reinvie cu fiecare nou fruct, cu fiecare noua floare, cu fiecare caldura noua,

Cu fiecare noua picatura de roua, cu fiecare noua zi.

Fie sa pot visa aerul, sa pot visa marea, sa pot visa iubirea.

Sa imi pot permite linistea formelor, a miscarilor, a imposibilului, si a imensitatii, cu toata profunzimea.

Sa-mi pot inlocui cuvintele

Cu o atingere,

Cu un sentiment,

Cu intelegerea,

Cu secretul lucrurilor celor mai rare si pretioase,

Prin rugaciunea interioara (aceea pe care o striga inima mea si pe care numai ea o asculta, si la care numai ea raspunde). Sa pot da masura potrivita afectiunii,

Sa experimentez forma,

Sa zaresc curbele,

Sa desenez liniile drepte,

Si sa invat savoarea exuberantei care ni se arata in micile intamplari ale vietii.

Sa pot reproduce in suflet,

Imaginea care patrunde prin ochii mei devenind parte suprema a naturii, creandu-ma si recreandu-ma in fiecare moment. Sa pot plange mai putin de tristete si mai mult de bucurie.

Lacrimile mele sa nu fie in van,

Si nici indoielile mele sa nu fie zadarnice.

Sa stiu sa ratacesc calea,

Dar sa pot sa imi recuperez destinul cu demnitate.

Sa nu-mi fie teama de nimic, mai ales de mine insumi sa nu ma tem:

– Sa nu-mi fie frica de fricile mele!

Sa adorm atunci cand vine timpul sa vars lacrimi inutile, si sa ma trezesc cu inima plina de sperante.

Sa pot face din mine o persoana calma, in mijlocul propriilor mele nelinisti.

Intelept in propriile mele limite, mici si inexacte.

Sa fiu umil in fata maretiei, a gafelor si naivitatii.

Sa pot realiza cat de neinsemnate sunt maretiile mele si cat de pretioasa este micimea mea.

Sa-mi permit sa fiu mama, sa fiu tata, si, daca va fi necesar, sa fiu orfan.

Sa-mi permit sa ii invat pe ceilalti putinul pe care il stiu si sa invat eu insumi nenumaratele lucruri pe care nu le stiu.

Sa impartasesc ceea ce imi vor arata maestrii

Si sa inteleg bucuria cu care cei simpli isi impartasesc experientele;

Sa respect neconditionat fiinta; fiinta in sine, fara nimic altceva ce ar putea avea dincolo de esenta ei.

Sa insotesc singuratatea celui care a sosit,

Sa ma predau motivului celui care a plecat,

Si sa accept bucuria celui care a ramas. Sa pot iubi si sa fiu iubit.

Sa pot iubi chiar daca nu sunt iubit.

Sa fiu bland atunci cand primesc mangaieri;

Sa mangai chiar si atunci cand nu am parte de blandete.

Sa nu fiu niciodata singur, nici macar cand imi doresc sa fiu singur.  

 

 Oswaldo Antonio Begiato

Gândiţi frumos

Ce înseamnă să gândiţi frumos?        

 Înseamnă să nu te gândeşti la ceva frumos într-o anumită clipă , ci să gândeşti frumos în orice clipă, să fii atent la gânduri, să selectezi gândurile care trec prin minte, să reţii gândurile cele bune, şi în măsura în care există posibilitatea, să le dai grai şi să le întrupezi în fapte. 

Este foarte important să ştim că gândurile noastre le mai ştie cineva: le ştie Dumnezeu, le ştie Domnul Hristos care e Dumnezeu adevărat şi om adevărat.
Domnul Hristos are în vedere gândurile noastre. 

De asemenea, având în vedere că prin mintea noastră trec tot felul de gânduri şi bune şi rele, şi frumoase şi urâte, este important să fim cu luare aminte la gânduri, să gândim frumos. 

Pentru că dacă gândim frumos şi numai frumos, atunci trăim frumos şi numai frumos, şi dacă gândim frumos şi trăim frumos, suntem fericiţi. 

Şi fericirea este mai aproape de tinereţe decât de bătrâneţe. 

Tinerii prin structura lor, prin năzuinţele lor, prin felul lor de a se angaja în anumite acţiuni, sunt mai aproape de fericire, sunt mai aproape de realizări care sa le dea mulţumire şi fericire. 

Şi tinerii mai sunt cumva fericiţi, în sensul ca nu au un trecut lung care să fie pătat de: gânduri rele, de fapte necuviincioase, de vorbe nelalocul lor, pentru că tinereţea este mai aproape de copilărie, iar copilăria este într-un fel idealul creştinului. Nu în sensul să rămânem la copilărie ca fază de început, ci să ne menţinem în sfera copilăriei în ceea ce priveşte: seninătatea, nerăutatea sau răutatea fără durată şi în cea ce priveşte nevinovăţia câtă este in copilărie. 

Ştiţi că în poveştile noastre este vorba de “tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte“. Nu în sensul ca să rămână omul la tinereţe şi să nu ajungă la bătrâneţe.
Bătrâneţea nu trebuie să o înţelegem ca o vârstă a neputinţei, o vârstă a morţii înainte de moarte. Ci (să) o înţelegem ca o bătrâneţe fericită. 

La cununie se spune aşa : “Dă-le lor Doamne, să-şi petreacă viaţa fără de prihană şi să ajungă bătrâneţi fericite, cu inimă curată împlinind poruncile tale“. 

Iată un îndreptar de viaţă, o rugăciune. Pentru ca viaţa noastră trebuie să fie învăluită de rugăciune, iar “viaţa fără de prihană“ înseamnă: fără pată, fără vină, în chip ireproşabil. 

În rugăciunile care le facem noi când ne împărtăşim cu Dumnezeieştile Taine, e şi o rugăciune de mulţumire in care pomenim bunătatea lui Dumnezeu care ne-a dat Sfintele Taine “spre curăţirea trupului şi a sufletului“ 

Mai întâi înzdrăvenirea trupului şi a sufletului ! De ce ? Pentru că într-un trup bolnăvicios şi într-un suflet neputincios , nu se pot realiza lucruri de valoare 

Apoi se cere în această rugăciune “Împăcarea sufleteştilor mele puteri“ pentru a nu fi anarhie în existenţa noastră ci rânduială, mintea să fie conducătorul simţirii şi voinţei. 

“Spre luminarea ochilor inimii mele“ Ne trebuie lumină în suflet. Pentru că dacă ai lumină la tinereţe, poţi avea până la sfârşit şi până în veşnicie.

“spre credinţa neînfruntată“ Să avem o credinţă adevărată.

“spre dragoste nefăţarnică“ Să fie o dragoste adevărată, întemeiată pe nepătimire 

“spre plinirea înţelepciunii tale“ Să avem înţelepciune de la Dumnezeu, sa fim gânditori de Dumnezeu. 

“spre paza poruncilor Tale, cu inimă curată împlinind poruncile Tale“. Să ne gândim mai des la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. 

“Spre adăugarea Dumnezeiescului Tău har“ Să primim tot mai multă putere, energie, din Dumnezeu, ca să putem face faţa ispitelor şi cerinţelor pe care ni le pune in faţă viaţa. 

“spre trezirea sufletului” 

                

Mitropolitul Bălan avea o vorbă:
“Cea mai frumoasă podoabă a unui tânăr este inima curată şi mintea trează“
Cu ce se murdăreşte? Cu gânduri murdare, cu imagini murdare, cu fapte murdare. 
De ce mintea trează? Deoarece cu mintea lucrăm ca să ne facem curat in suflet şi totodată ne păzim să nu ne băgăm murdării in suflet 

„spre iertarea păcatelor“ Să ne ierte Dumnezeu păcatele pe care le-am făcut în vremea neştiinţei, in vremea când n-am luat aminte sau n-am ştiut de Dumnezeu, sau nu ne-am interesat de Dumnezeu. Ca să ne ierte păcatele, trebuie mai întâi ca noi să le părăsim. 

“spre împărtăşirea cu Duhul Sfânt“ Sfântul Serafim de la Savrov spunea că scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt pe care il primim şi îl simţim la botez şi îl scoatem la iveală prin Împărtăşirea cu Dumnezeieştile Taine 

“spre împlinirea Împărăţiei cerurilor“ Adică noi (cei cu viaţă curată, inimă curată şi cu îndrăzneala cea bună către Dumnezeu) aşteptăm Împărăţia lui Dumnezeu. 

Un alt mijloc de a ne împotrivii gândurilor rele, este de a ne umple mintea cu gânduri bune. 

Eu vă îndemn să fiţi cu seriozitatea cuvenită în lucrurile spirituale, să vă ţineţi de biserică, de slujbele noastre, să duceţi o viaţă care să o poată binecuvânta Dumnezeu. 

Vă îndemn să fiţi cât mai serioşi şi, aşa cum vă pregătiţi pentru viaţă prin acumulările de cunoştinţe intelectuale, tot aşa să vă ocupaţi de curăţirea vieţii. 

Dacă aveţi suflete întinate, să căutaţi să le spălaţi cu Sângele Domnului Iisus Hristos. 

Dacă aveţi împotriviri, cereţi dar lui Dumnezeu sa le risipeasca. 

Nu poate vrăjmaşul să se bage în minte, dacă tu ai o minte întărită în bine.

Părintele Teofil Părăian

Numai tu poţi creşte şi inflori după propria ta voie…

Te-am aşezat în mijlocul lumii ca să poţi privi mai uşor în jurul tău, să vezi tot, să pătrunzi tot. Te-am creat ca pe o fiinţă nici cerească nici pământească nici muritoare nici nemuritoare, ca să fii tu însuţi liberul tău plăsmuitor şi biruitorul tău.

Tu poţi coborî până la a deveni animal sau poţi să te înalţi până la a te naşte ca o fiinţă divină. Restul vietăţilor primesc când vin pe lume ceea ce le trebuie, spiritele înalte sunt de la început sau imediat după aceea ceea ce ar trebui să fie.

Numai tu poţi creşte şi inflori după propria ta voie. Tu singur porţi în tine sâmburele unei vieţi universale.

 

Giovanni Pico della Mirandola

Adevarata religie este cea a inimii…

Consider ca adevarata religie este cea a inimii. Mai intai trebuie purificata inima. Adevarul, iubirea si puritatea sunt bazele adevaratei religii. Controlul asupra naturii instinctuale, cucerirea mintii, cultivarea calitatilor divine, servirea detasata a umanitatii, bunavointa, prietenia, constituie fundamentele adevaratei religii.

 O fiinta care paseste pe calea spirituala este supusa la multe incercari, inainte de a ajunge la capatul calatoriei. Ea este de obicei tentata sa-si micsoreze eforturile la jumatatea drumului. Multe sunt capcanele, dar acela care munceste din greu, constant, va atinge telul suprem al vietii: universalizarea fiintei, cunoasterea si beatitudinea.

 Am inteles ca indatorirea fundamentala a omului este sa invete sa daruiasca, sa daruiasca cu compasiune si detasare, sa daruiasca mult, sa daruiasca cu iubire, fara a astepta vreo rasplata, deoarece nu pierde nimic daruind si pe de alta parte celui care daruieste i se va da inapoi inmiit.

Sa-l descopar pe Dumnezeu in orice fiinta sau forma, sa-l simt peste tot, in orice moment si in orice conditii ale vietii, sa vad, sa aud, sa gust si sa simt totul ca fiind Dumnezeu, acesta este telul meu.

Traind intr-o astfel de uniune, sa-mi folosesc mintea, simturile si corpul in folosul umanitatii, sa cant numele Domnului, sa dau instructiunile necesare aspirantilor sinceri si sa raspandesc adevarata cunoastere in lume, acesta este telul vietii mele.

Ma rog ca acest ideal divin sa fie prezent in viata fiecarei fiinte umane. Ma rog ca pamantul sa devina un adevarat paradis si aceasta nu este doar o simpla dorinta, ci este o posibilitate reala. Se va realiza cand majoritatea oamenilor vor intelege ca viata inseamna evolutie spirituala.

Swami Sivananda

Trebuie să râzi cu inima şi cu ochii…

In primul rand…bine v-am regasit…am fost aici…tot timpul…dar nu prin postari ci cu sufletul…;)

Întreb dacă omul din toate epocile a dat întotdeauna mai mult importanta aparentei şi nu esenţei, şi de ce.

Omului îi este frică să se cunoască. Preferă să fie comediantul propriei vieţi, mai degrabă decât să privească realitatea în faţă. Este mai simplu să te admiri într-o oglindă şi să uiţi să priveşti o floare, frumuseţea unui apus, zâmbetul unui prieten.

Este mai simplu să vorbeşti decât să păstrezi tăcerea, să meditezi. Trebuie să fii interesat să îi asculţi pe ceilalţi decât să te faci ascultat, să îi iubeşti pe ceilalţi decât să te preocupi de cât te iubesc ei pe tine, să ai plăcerea lucrurilor simple, să trăieşti momentul, eternul prezent.

Trebuie să râzi cu inima şi cu ochii, nu doar cu buzele. Sufletul nostru trebuie să se deschidă şi să îmbrăţişeze întreaga umanitate. Secretul fericirii noastre constă în a îmbrăţişa bucuria altora, iar acela al păcii interioare în a muncii cu ceilalţi, niciodată împotriva lor.

Romano Battaglia – O inimă curată.