Eu, ramul de măslin

Nimic nu este pieritor,
doar schimbător-

Chiar trupul meu,
Chiar mintea mea
În mantia cea nouă
Înveşmântată,
Nevăzută, ca în magie
Mă trece
Din mărăcinişul faptei mărunte
Din hotarul rostuirii şi trăirii
Văzutelor,
Mă duce
În ţinutul nevăzut

În nevăzutul aprins
De înnoire
De sacra seducţie
De a te şti că eşti
Doar trecător, în păsări şi în înfrunzire

Cugetul
Alb porumbel cu creanga de măslin,
Se înalţă să vestească
Lui Dumnezeu
Că eu
Ramul de măslin
Am înverzit, în speranţa
Întâlnirii cu El…

Elena Armenescu

LA MULTI ANI !

Câmpul libertăţii

Un zvon din sat in sat strabate
Si da poporului curaj,
El pleaca-n valuri tulburate
Si se indreapta catre Blaj.

Sunt preoti si mireni, cu totii
Manati de-acelasi ideal –
In fruntea tuturora motii,
Mandria mandrului Ardeal.

Ei simt ca-ntaia oara-i leaga
Un dor adanc de neam intreg,
Alearga toti sa-l inteleaga –
Si cat de bine-l inteleg!

Caci bat cincizeci de mii de piepturi,

Si-n ele inimi romanesti
Cari striga: “Libertate! Drepturi
Pe plaiurile stramosesti! …”

O, sfanta zi de sarbatoare!
Popor voinic din vai si lunci,
Te-om mai vedea odata oare
Precum te-ai aratat atunci?

Povestea vremii ne invata
Ca orice rana are leac,
Dar o-ntamplare-asa mareata
Zbucneste-o data la un veac!

Ştefan Octavian Iosif

Ţii minte-ntâia ploaie?

Ţii minte-ntâia ploaie cum cădea,
cu fulgere, cu stele lungi în ea?
Arborii stăteau drept, intonând
imnul vieţei şi-n zarea foşnind,

verde ca un codru lichid,
s-auzeau cerurile cum se-nchid, se deschid.

Şi noi stăteam ca pomii în picioare.
„Nimic nu moare, mi-ai şoptit, nu moare…”

Şi plantele creşteau, ne făceau semne,
ca nişte mâini, ca umbre nempăcate,
se străduiau spre viaţă să ne-ndemne
şi iar cădeau în deznădejde toate. 

Magda Isanos

La-nceputul serilor

La-nceputul serilor
Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,
numai gândul ca sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.
Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-verzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.

…Dar tot timpul suna ceva…ceva răsuna,
un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.

Nichita Stănescu

Stelelor

C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor
şi flăcări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheaţă trupul.
şi-nmărmurit vă-ntreb:
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet,
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu – unde.
Un singur rând mi-e rază şi putere:
o, stelelor nici voi n-aveţi
în drumul vostru nici o ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea.

 

Lucian Blaga