Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Un comentariu

Eu, ramul de măslin

198728_244703748986428_1554877182_n.jpg_480_480_0_64000_0_1_0

Nimic nu este pieritor,
doar schimbător-

Chiar trupul meu,
Chiar mintea mea
În mantia cea nouă
Înveşmântată,
Nevăzută, ca în magie
Mă trece
Din mărăcinişul faptei mărunte
Din hotarul rostuirii şi trăirii
Văzutelor,
Mă duce
În ţinutul nevăzut

În nevăzutul aprins
De înnoire
De sacra seducţie
De a te şti că eşti
Doar trecător, în păsări şi în înfrunzire

Cugetul
Alb porumbel cu creanga de măslin,
Se înalţă să vestească
Lui Dumnezeu
Că eu
Ramul de măslin
Am înverzit, în speranţa
Întâlnirii cu El…

Elena Armenescu


Scrie un comentariu

LA MULTI ANI !

154149-steagul-romaniei-kb6w0i-thumb-540-0-192

Câmpul libertăţii

Un zvon din sat in sat strabate
Si da poporului curaj,
El pleaca-n valuri tulburate
Si se indreapta catre Blaj.

Sunt preoti si mireni, cu totii
Manati de-acelasi ideal –
In fruntea tuturora motii,
Mandria mandrului Ardeal.

Ei simt ca-ntaia oara-i leaga
Un dor adanc de neam intreg,
Alearga toti sa-l inteleaga –
Si cat de bine-l inteleg!

Caci bat cincizeci de mii de piepturi,

Si-n ele inimi romanesti
Cari striga: “Libertate! Drepturi
Pe plaiurile stramosesti! …”

O, sfanta zi de sarbatoare!
Popor voinic din vai si lunci,
Te-om mai vedea odata oare
Precum te-ai aratat atunci?

Povestea vremii ne invata
Ca orice rana are leac,
Dar o-ntamplare-asa mareata
Zbucneste-o data la un veac!

Ştefan Octavian Iosif


Scrie un comentariu

Ţii minte-ntâia ploaie?

tumblr_mi7v4gePNY1qjuse9o1_500

Ţii minte-ntâia ploaie cum cădea,
cu fulgere, cu stele lungi în ea?
Arborii stăteau drept, intonând
imnul vieţei şi-n zarea foşnind,

verde ca un codru lichid,
s-auzeau cerurile cum se-nchid, se deschid.

Şi noi stăteam ca pomii în picioare.
„Nimic nu moare, mi-ai şoptit, nu moare…”

Şi plantele creşteau, ne făceau semne,
ca nişte mâini, ca umbre nempăcate,
se străduiau spre viaţă să ne-ndemne
şi iar cădeau în deznădejde toate. 

Magda Isanos


Scrie un comentariu

La-nceputul serilor

tumblr_mm24rfeMQ31so9qfgo1_500

La-nceputul serilor
Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,
numai gândul ca sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.
Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-verzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.

…Dar tot timpul suna ceva…ceva răsuna,
un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.

Nichita Stănescu


Scrie un comentariu

Stelelor

tumblr_muu9unBfwn1rw64hoo1_1280

C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor
şi flăcări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheaţă trupul.
şi-nmărmurit vă-ntreb:
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet,
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu – unde.
Un singur rând mi-e rază şi putere:
o, stelelor nici voi n-aveţi
în drumul vostru nici o ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea.

 

Lucian Blaga


Scrie un comentariu

Intre Cuvant si Tacere

4520131

Tin minte tacerile, la fel de bine precum tin minte cuvintele. Poate chiar mai bine. Pe ale mele si pe ale altora.

Unele taceri au fost mute. Altele au fost surde. Unele au fost durere. Altele regasire. Unele judecata. Altele multumire. Cateva extaz.

Unele au tacut pur si simplu. Altele au vorbit. Unele au cantat. Cateva au urlat, de-a dreptul. Acestea ma dor si acum.

Am invatat cu greu lectia de a asculta si ceea ce oamenii nu spun. La un moment dat insa m-ai facut sa imi construiesc o viata paralela,  acolo, pe taramul necuvintelor.  Imi cladisem o alta viata pe ceea ce oamenii nu spun. Traiam mai mult acolo, fara a avea macar vreo garantie ca interpretam corect necuvintele lor. Dar doar acolo se vorbea limba inimii mele, nu avea cum sa fie gresit. De atunci iubesc tacerea!

 

Vorbeam prea mult. Privesc inapoi cateodata si as vrea, din nou, sa opresc filmul si sa ii explic omului ce am fost despre frumusetea tainei, despre necesitatea de a vorbi doar cand ai cu adevarat ceva de spus si doar celor ce pot intelege ceea ce ai a spune. Despre cum (te) poti asculta mai bine atunci cand taci. Despre cum cuvintele pot distruge sau pot inalta, dar tacerea aceea binecuvantata si tainica va inalta, de cele mai multe ori. Despre cum Dumnezeu poate fi gasit mai ales in tacere. Despre cum marile iubiri vin in liniste. Si de fapt toate lucrurile mari se intampla in tacere. Despre cum oamenii te iubesc adeseori poate mai mult atunci cand tac. Despre lectia cea mai grea, aceea de a invata sa vorbesti tacand. Dar acum e prea tarziu sa mai schimb ceva din ce am fost. Si poate nici nu trebuie. Poate nu as invia acum prin taceri, daca nu m-ar fi omorat, candva, prea multe cuvinte. 

 

Alexandra Svet


Scrie un comentariu

Plecare spre tarmuri necunoscute

tumblr_mtg5j5Yxyw1s39dc4o1_1280

Ma dezlipesc de lumea voastra
De tot ce este îndaratul meu, 
De umbrele cu care totdeauna
Am colindat, prin întristari, mereu.

Plec într-o lume noua, undeva
Departe, peste mari-spre nesfârsit.
Nu stiu nici eu unde ma-ndeamna
Destinul care mi-a fost harazit.

Acolo va fi altfel, mai mult soare…
Domnite albe mi-or întinde mana
si-n noaptea calda, parfumata, 
Va rasari mai zâmbitoare luna.

Corabia, cu pânzele întinse, 
Cu pieptul alb, straluminat, deschis, 
Despica apele albastre, zboara
In departare, spre un cer de vis.

Adio, mama! Ramas-bun, prieteni!
Mi-e strânsa inima, îndurerata, 
Ca n-am puterea sa va iau cu mine, 
Dar tot am sa va chem odata! 

Virgil Carianopol