Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Scrie un comentariu

Adevarata religie este cea a inimii…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Consider ca adevarata religie este cea a inimii. Mai intai trebuie purificata inima. Adevarul, iubirea si puritatea sunt bazele adevaratei religii. Controlul asupra naturii instinctuale, cucerirea mintii, cultivarea calitatilor divine, servirea detasata a umanitatii, bunavointa, prietenia, constituie fundamentele adevaratei religii.

 O fiinta care paseste pe calea spirituala este supusa la multe incercari, inainte de a ajunge la capatul calatoriei. Ea este de obicei tentata sa-si micsoreze eforturile la jumatatea drumului. Multe sunt capcanele, dar acela care munceste din greu, constant, va atinge telul suprem al vietii: universalizarea fiintei, cunoasterea si beatitudinea.

 Am inteles ca indatorirea fundamentala a omului este sa invete sa daruiasca, sa daruiasca cu compasiune si detasare, sa daruiasca mult, sa daruiasca cu iubire, fara a astepta vreo rasplata, deoarece nu pierde nimic daruind si pe de alta parte celui care daruieste i se va da inapoi inmiit.

Sa-l descopar pe Dumnezeu in orice fiinta sau forma, sa-l simt peste tot, in orice moment si in orice conditii ale vietii, sa vad, sa aud, sa gust si sa simt totul ca fiind Dumnezeu, acesta este telul meu.

Traind intr-o astfel de uniune, sa-mi folosesc mintea, simturile si corpul in folosul umanitatii, sa cant numele Domnului, sa dau instructiunile necesare aspirantilor sinceri si sa raspandesc adevarata cunoastere in lume, acesta este telul vietii mele.

Ma rog ca acest ideal divin sa fie prezent in viata fiecarei fiinte umane. Ma rog ca pamantul sa devina un adevarat paradis si aceasta nu este doar o simpla dorinta, ci este o posibilitate reala. Se va realiza cand majoritatea oamenilor vor intelege ca viata inseamna evolutie spirituala.

Swami Sivananda

Anunțuri


Scrie un comentariu

Prin ce chinuri groaznice am trecut…

tumblr_mmfm7oFCT11snao6wo1_1280

Prin ce chinuri groaznice am trecut, cât m-a costat şi cât mă costă încă această sete de a crede, care e cu atât mai puternică în sufletul meu, cu cât se găsesc mai multe argumente potrivnice. Şi cu toate acestea, Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care sunt cu desăvârşire liniştit. 

În aceste momente eu îi iubesc pe alţii şi găsesc că şi alţii mă iubesc pe mine. În asemenea clipe mi-am alcătuit un simbol de credinţă în care totul pentru mine este limpede şi sfânt. Acest simbol este foarte simplu. 

Iată-l, cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai raţional, mai bărbătesc şi mai desăvârşit decât Hristos. Şi nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. 

Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aş prefera să rămân mai bine cu Hristos decât cu adevărul.

Dostoievski


2 comentarii

Rost si destin

tumblr_mc7edlC1gT1ritvxko1_500

Pribegim mulţi ani în viaţă fără a ne lămuri un rost în lume. Unii pribegesc fără rost, fără ţintă. Alţii îl caută toată viaţa fără să-l găsească sau fără să ştie că l-au găsit. Înţeleg prin destin rosturile pe care le-a as­cuns Dumnezeu în viaţa fiecărui om şi pe care omul trebuie să le desfăşoare la rându-i între oa­meni, în fiecare ins e sădită o intenţie a lui Dum­nezeu, care prin om trebuie să devină creaţie.

Lucrând în sensul înzestrărilor, lucrezi în sensul destinului tău.

Omul e neliniştit câtă vreme nu ştie ce vrea Dumnezeu cu el, ce vrea Dumnezeu de la el.

Viaţa (pământească) nu e un scop în sine ci numai un mijloc, e numai cadrul unui destin sau e în cadrul unui destin. Mulţi se tem de cuvântul destin, ca nu cumva să însemneze predestin, prin urmare, să se tre­zească într-o doctrină fără de libertatea voinţei, deci fără conceptul specific creştin al responsa­bilităţii ultime.

Cum să nu răspunzi de ce ţi-a dat Dumne­zeu? Şi cum să nu răspunzi dacă n-ai făcut ce ţi-a dat de făcut?

Prin puterea spiritului, însăşi natura materială, prezentă în noi sau dincolo de noi, se amplifică, se încarcă de alte semnificaţii, în aşa fel încât ea poate deveni prilej de plenitudine şi bucurie.

Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri, dar nu-l stiti pe El.

Si pana nu-l gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau, nici sensul lumii.

Va doresc sa va traiti fiecare zi intru sensul ei adevarat!”

Parintele Arsenie Boca


Un comentariu

Asa grait-a Zarathustra…

Iubesc pe cei ce nu ştiu să trăiască altfel decât pierind, fiindcă pierind se depăşesc.

Iubesc pe cei plini de un mare dispreţ, căci poartă în ei înşişi un respect suprem: ei sunt săgeţile dorinţei ţintite spre malul celălalt.

Iubesc pe cei ce n-au nevoie să caute dincolo de stele o cauză din care să piară şi pentru care să se jertfească, ci ard pentru pământ, ca într-o zi să poată fi pământul – a Supraomului împărăţie.

Iubesc pe cel care trăieşte doar pentru a şti si care vrea să ştie, ca să-i dea voie într-o zi Supraomului să fie. Astfel îşi vrea el a lui pierzare.

Iubesc pe cel al cărui suflet în cheltuirea-i de sine refuză orice plată, căci nu are să dea vreodată înapoi: acesta doar dăruieşte, fără încetare, iar pentru sine nu ţine nimic.

Iubesc pe cel pe care-l cuprinde ruşinea când zarurile cad de partea sa şi care se intreabă atunci : „Nu-s oare vreun măsluitor?” Căci vrerea sa-i să piară.

Iubesc pe cel care îl mânie pe Dumnezeul său, din dragoste de el. Căci din mânia acestui Dumnezeu al său, el va pieri.

După ce Zarathustra grăi aceste vorbe, privi din nou mulţimea în tăcere: „Iată-i, îşi zise în sine, iată-i cum râd: Nu mă înţeleg, pentru că eu nu sunt gura care să placă acestor urechi.
Ar trebui să le pleznesc timpanul, să-nveţe să asculte cu privirea? Sau nu mai cred aceştia decât în vorbele celor care bolborosesc?”

Prea mult în munţi trăit-am, prea mult am ascultat pârâuri şi copaci; şi iată, le vorbesc acum cum aş vorbi unor păstori de capre.

Un creator îşi caută însoţitori, nu hoituri, el nu vrea nici turme, nici credincioşi. El caută creatori, să se-nsoţească, dintre aceia ce înscriu, pe table noi, valori la fel de noi.

De zece ori pe zi să izbândeşti asupra ta – aceasta îţi dă o bună osteneală şi-i opiu pentru suflet.
De zece ori să te împaci cu tine însuţi – fiindcă amarnic este să te-nfurii şi rău se doarme când eşti mânios.
Încearcă să afli zece adevăruri în fiecare zi, de teamă să nu cauţi şi noaptea şi să-ţi rămână sufletul flămând.
De zece ori pe zi să cauţi să râzi şi să te veseleşti, de nu noaptea-ţi va fi chinuită de stomac – acest părinte al melancoliei.

Asa grait- a Zarathustra – Friedrich Nietzsche 


Scrie un comentariu

Când iubeşti, câştigi întotdeauna.

Iubirea este cea mai profitabilă afacere. 
Când iubeşti, câştigi întotdeauna. 

Mă refer la iubirea autentică, adică atunci când iubeşti din toată inima. 
Când iubeşti cu inima îndoită, când iubirea e amestecată cu gelozie, dominaţie, 
teamă de singurătate sau anxietate de abandon, nu câştigi nici tu,nici celălalt.

Când iubeşti cu adevărat nu ai cum să fii divizat, 
este o contradicţie în termeni. 
E ca şi cumai spune că cercul are coifuri. 
Nu are! 
Doar mintea ta are, pentru că nu s-a armonizat suficient.

Iubirea autentică te face frumos, atrăgător, apt pentru a fi iubit. 
N-ai observat? 

Oamenii care iubesc sunt foarte frumoşi. 

Ceva radiază din fiinţa lor, 
iubirea pe care o emană îi face atrăgători.

Cum ai putea să fii atras de un om neiubitor, din care nu emană nimic? 
Nu ai cum! 

El este gol, o fântână fără apă, la care nu vine nimeni să bea, pentru că nu are ce.

Iubirea înseamnă abundenţă, dăruire, împărtăşire, generozitate. 

Iubirea nu este meschină!

Iubirea nu face calcule contabile, adunări şi scăderi. 

În iubire nu există datorii, reeşalonări,compensări de plăţi.

IUBIREA OFERĂ ŞI APOI UITĂ CĂ A OFERIT! 
Iubirea nu are memorie.

Dacă o întrebi, te întreabă la rândul ei: “Am făcut eu asta? Când oare?”. 
Iubirii îi lipseşte această conştiintă de sine. 

Un om care iubeşte nu stǎ sǎ evalueze: 
“Acum sunt iubitor”. 

Iubirea este acţiunea spontană, cu o minte nedivizată. 

Este curgerea minunată a unui fluviu pe marginea căruia nu stǎ nimeni care să facă ordine.
Cred că aceasta este caracteristica distinctivǎ a iubirii pure.

ÎN lUBlREA ADEVĂRATĂ NU MAI EXISTĂ EU!

De aceea nici nu cred că un om poate iubi un alt om (sau altă fiinţă). 

Un om, cel mult, poate ridica barierele din calea iubirii, 
dându-i voie sǎ se manifeste prin el. 

Când tragi jaluzelele şi în camera ta intră lumină, nu tu creezi lumina. 

Lumina vine de la Soare şi tu doar îi dai voie să intre în casa ta.

Tot aşa cum lumina vine de la Soare, cred cǎ IUBIREA VINE DE LA DUMNEZEU. 

Asta înseamnă că atunci când iubeşti cu adevărat, DUMNEZEU SE EXPRIMĂ PRIN TINE. 

Nu tu iubeşti, ci Dumnezeu iubeşte prin tine.

Cine câştigă aici?

Câştigi tu pentru că ai imensul privilegiu de a fi străbătut de iubirea de Dumnezeu. 
Câştigă celalalt, la care ajunge iubirea lui Dumnezeu. 

Şi, de ce nu, câştigă şi Dumnezeu, care are şansa să se exprime în lumea materiei pentru a o înnobila.

Adrian Nuta


Scrie un comentariu

Iubeşte-Mă, asa cum eşti tu!

Iubeşte-Mă, asa cum eşti tu! În orice moment şi în orice situatie te-ai afla, în credincioşie sau trădare, în ravnă sau uscăciune, tu iubeste-Mă aşa cum eşti. Eu vreau să mă poţi iubi din puţina şi săraca ta inimă…

Rugăminte

„Nu îmi spune nimic…
Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău. Îţi cunosc şi ştiu şi laşitatea păcatelor şi cu toate acestea îţi spun: Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu. Dă-Mi inima ta! Dacă o să aştepţi ca să devii un înger ca să Mi te dăruieşti intru iubire, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. Chiar când eşti las, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi în săvârşirea sfinţeniei, chiar când ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu îţi dau voie să nu Mă iubeşti.

Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu! În orice moment şi în orice situaţie te-ai afla, în credincioşie sau trădare, în râvnă sau uscăciune, tu iubeşte-Mă aşa cum eşti. Eu vreau să mă poţi iubi din putina şi săraca ta inima. Dacă aştepţi până când ai să fi desăvârşit ca să Mă poţi iubi, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. N-aş putea Eu, oare, să fac din fiecare fir de nisip un Serafim ? Un înger care să strălucească de curăţie şi dragoste ? Nu sunt Eu Domnul Dumnezeu, care a creat toate şi pot totul ? Omule, ţi-ai dat tu viaţa pentru lume din dragoste pentru oameni? Sau ai murit din iubire pentru Mine ? Atunci din ce motiv nu Mă laşi să te iubesc ?
Fiul Meu, lasă-Mă să te iubesc, Eu îţi vreau inima, care este locaşul Meu. Desigur, cu timpul am să te schimb, însă, chiar până atunci, iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că eşti aşa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puţina şi săraca ta inimă, din adâncul neputinţei şi al murdăriei tale. Eu te iubesc şi când eşti slab şi necurat.

Nu vreau o dragoste izvorâtă şi hrănită din mândria ”virtuţilor” tale, ci dintr-o inimă smerită pe care Eu o pot curaţi oricând. N-am nevoie de „virtuţile” tale, de talentele tale, de înţelepciunea ta. Eu vreau doar să Mă iubeşti şi să lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu „virtuţile” tale le doresc; dacă ţi le-as da, tu eşti aşa de slab şi mândru, încât ele ar hrăni amorul tău propriu şi nu M-ai cinsti pe Mine. Deci ele să nu fie un motiv pentru care tu nu mă cauţi şi stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste.

Unui fier ruginit flăcările nu numai că i-ar curăţa rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeşte-Mă şi păcatele se vor arde şi tu vei fi fericit.
Iubeşte-Mă, nu numai ca să fii curat, căci asta ar fi din nou o mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să Mă odihnesc în inima ta. Deci nu te mai îngriji de asta. Aş putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu; tu ai să fii slugă rea şi nefolositoare şi neputincioasă. Am să-ţi iau şi puţinul pe care tu te crezi că îl ai. Eu te-am făcut din iubire şi pentru ca să-ţi dau iubirea, fără ca tu să-mi poţi da ceva. Nu încerca să-Mi plăteşti iubirea prin nimic, asta mă doare atât de mult la tine… Iubeşte-Mă în dragostea Duhului Meu şi fără motive.

Nu mai sta departe de Mine; îţi lipseşte nu sfinţenia – pe care Eu ti-o pot da- ci o inima gata să Mă iubească oricând şi până la capăt.
Astăzi Eu stau la uşa inimii tale ca un cerşetor, Eu, singurul, adevăratul Împărat şi Domn. Eu bat şi aştept. Grăbeşte-te să-Mi deschizi prin smerenie. Nu mai aduce motiv întinăciunea şi sărăcia ta. Dacă ţi-ai cunoaşte-o până în adânc şi deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu, şi acum, să te îndoieşti de Mine, de iubirea ce o am pentru tine. Crede ca Eu pot totul şi tu nu poţi nimica fără Mine, doar păcatul eşti în stare să-l faci fără ajutorul Meu. Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci astfel o să fiu nevoit să te las în cădere în măsura în care tu te apreciezi.

Nu te frământa că nu ai virtuţi. Am să îţi dau Eu sfinţenia Mea. Deschide-ţi inima prin pocăinţă şi mă primeşte în potirul sufletului tău prin Trupul şi Sângele Meu pe care în dar ţi-l dau în Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să înţelegi totul şi să Mă iubeşti mai mult decât îţi poţi închipui. Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău şi să bată inima Mea în inima ta.
Eu ţi-am dat-o pe Sfânta si Preacurata Mea Măicuţa. Lasă să treacă totul prin inima ei curată încât să poată mijloci pentru tine. Orice s-ar întâmpla, nu aştepta nicidecum ca să devii sfânt, ca pe urma să Mă iubeşti… în acest fel tu nu M-ai iubi niciodată.
Şi acum du-te!
Eu sunt cu tine!”


Un comentariu

Cânt

Cânt ca privighetorile oarbe.
Nu ştiu, eu sorb cântecul sau el mă soarbe.
Atât de sus ne-nălţăm câteodată…
Sufletu-mi arde de-o flacără înfricoşată.

Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu,
aşa arde sufletul meu.
Cred în zâne, în sfinţi şi minuni 
prieteni, nu-mi împletiţi cununi.
Cântecul e-n mine ca-n voi tăcerea 
îi bănuiesc uneori puterea,
însă nu ştiu nimic şi mă-nchin smerit
îngerului lângă mine ivit.

Fă-mă să cânt despre oameni şi suferinţi,
şoptesc cu buzele reci, fierbinţi,
despre săraci, despre copii şi foame…
Şi-n mijlocul cereştii mele spaime,
întrezăresc cuvintele de foc,
cu care-ar trebui să creez lumea, s-o pun la loc.

Apoi rămân singură. Nu ştiu nici eu
de ce mi-a vorbit din stufişul aprins Dumnezeu.

Magda Isanos