În gândire există voinţă, dar nu şi în visare.
Visul, care e spontan, păstrează, chiar în ceea ce e uriaş şi ideal, chipul nostru spiritual: nimic nu-i este mai de-a dreptul şi mai sincer sufletului nostru decât năzuinţele necugetate şi nemăsurate spre frumuseţile destinului.
În aceste năzuinţe, mai mult decât în ideile ticluite,raţionale şi rânduite, poţi găsi caracterul adevărat al fiecărui om.
Victor Hugo
Cu ochii deformaţi de vise, în dimineaţa primăverii, zăresc spre fereastra naturii…
Sunt trecătorul nostalgic de poezie albă, soare înfloritor , vreme caldă şi al meu vis…
Cerul risipă norii jucăuşi, soarele degajă lumini sidefii, vântul desenează umbre pe îmbobociţii crini, pământul se desfată în proaspăta iarbă… gazele se îmbată de temperaturi gălbui, roua baletează tacticoasă pe frunzele plopilor, parfumul narciselor se-nalţă timorate spre amiază, păpădia încremeneşte în faţa îngâmfaţilor trandafiri, căldura s-amestecă în vârtejuri de praf…
La amiază un aer greu apasă pământul copt, vântul risipă în şoaptă poveşti triste, soarelui îmbie gâzele la idile, fluturii albi hămăsiţi de lumină urcă pe raze, în curcubeiele de flori albinele-s în mare zarvă iar bondarii adorm pe liniştitele frunze de tei, umbrele se aşează leneşe pe trunchiurile copacilor, statuile încinse aşteaptă tăcute ploi răcoroase, un viscol de petale roz se smulge din noianul de culori al grădinei pe asfaltul cenuşiu…
Timpul şi apa curg molcom ţinându-se de mână ca îndrăgostiţii…
Noaptea s-agaţă de umerii statuilor, printre nori, luna s-aşează pe gânduri, iar razele sale împrăştie fluturii de noapte înspre stele… polenul rătăcit între staturile de praf îngroapă larma amiezii, rugăciunile bieţilor maci se disipă jalnic în beznă, stoluri de cintezoi se-ndreaptă bezmetici spre cuiburile pline de somn, nufărul îşi visează albul, mireasma nopţii mă urmăreşte pe mine-trecătorul boem, iar printre baladele greierilor ţâşneşte tăcerea mea adâncă şi aceste firave rânduri …
Raza de lumina 