Sunt obosit, suflet al meu, prea mult a durat peregrinarea, cautandu-ma pe mine insumi in afara mea.
Dar ratacind printre lucruri, am descoperit omenirea si lumea.
Am gasit oameni.
Si pe tine, suflete, te-am regasit, mai intai in imaginea omului si apoi pe tine insuti.
Te-am gasit acolo unde ma asteptam mai putin.
Acolo, din putul intunecat te-ai ridicat spre mine. Mi te anuntasesi dinainte in vise….
Cartea Rosie – CG Jung
1. Trezeste-te impreuna cu Soarele si fa-ti rugaciunea. Roaga-te singur. Roaga-te des. Marele Spirit te va asculta, trebuie doar sa-I vorbesti.
2. Fii tolerant cu cei care s-au pierdut pe cale. Ignoranta, Inselatoria, Mania, Invidia, Gelozia si Lacomia izvorasc din instrainarea de Suflet. Roaga-te pentru acesti oameni, ca si ei sa-si gaseasca indrumare.
3. Cauta-te pe tine – prin tine. Nu lasa ca altii sa-ti impuna pe ce cale sa mergi. Este calea ta si doar tu mergi pe ea. Altii pot merge eventual, alaturi de tine, insa nimeni altcineva nu poate sa traiasca viata ta.
4. Poarta-te cu multa consideratie, cu oaspetii care iti intra in casa. Serveste-le mancarea cea mai gustoasa, da-le patul cel mai bun si onoreaza-i cu bunavointa si respect.
5. Nu fura ce nu este al tau, nici de la alta persoana sau de la comunitate si nici din natura. Daca nu ti-a fost oferit sau daca nu ai muncit pentru el, atunci nu-ti apartine.
6. Respecta tot ce se afla de pe acest Pamant: oamenii, fiintele, plantele, tot ce este viu.
7. Onoreaza gandurile, dorintele si cuvintele oamenilor cu care intri in contact. Niciodata sa nu-l intrerupi pe cel care vorbeste, sa nu razi de el si sa nu-i copiezi comportamentul in batjocura. Permite-i fiecarui om dreptul la exprimare personala.
8. Nu-i vorbi niciodata de rau pe altii. Energia rautatii pe care o emiti catre Univers va veni inapoi catre tine, multiplicata.
9. Toti oamenii fac greseli. Si toate greselile pot fi iertate.
10. Gandurile rele produc imbolnavirea mintii, a trupului si a spiritului. Practica Optimismul.
11. Natura nu este aici, pentru noi, ci este Parte din noi. Toti facem parte din Familia Planetara.
12. Copiii sunt semintele viitorului nostru. Planteaza iubirea in inimile lor si uda aceasta iubire, cu intelepciunea si lectiile vietii. Copiii au nevoie de spatiu ca sa creasca. Asigura-le acest spatiu.
13. Evita sa ranesti inimile celorlalti, fii constient ca ranind pe altul, otrava durerii se va intoarce inapoi la tine.
14. Fii cinstit intotdeauna. Corectitudinea este un test de vointa in acest Univers.
15. Toate sunt interconectate. Fii echilibrat. Activitatea fizica da forta mintii. Bogatia spirituala vindeca problemele emotionale..
15. Toate sunt interconectate. Fii echilibrat. Activitatea fizica da forta mintii. Bogatia spirituala vindeca problemele emotionale.
16. Ia decizii constiente, legate de cine intentionezi sa fii si cum intentionezi sa reactionezi. Asuma-ti responsabilitatea pentru propriile actiuni.
17. Respecta spatiul personal al celorlalti. Nu te atinge de proprietatea altora, in special de obiectele de cult religios. Asa ceva este interzis.
18. Fii cinstit cu tine insuti. Nu poti sa ingrijesti sau sa ajuti pe altul, daca nu te ingrijesti si nu te ajuti intai pe tine insuti.
19. Respecta alte credinte religioase. Nu le impune credinta ta.
20. Imparte din ceea ce ai. Participa la lucrarea de Caritate.
În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu esistă nici timp, nici spaţiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, şi infinitul asemene, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.
Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri care sunt ascunse în noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni şi asirieni , atuncea în adâncurile sufletului coborându-ne , am putea trăi aievea în trecut şi am putea locui lumea stelelor şi a soarelui.
Păcat că ştiinţa necromanţiei şi acea a astrologiei s-au pierdut — cine ştie câte mistere ne-ar fi descoperit în această privinţă !
Dacă lumea este un vis — de ce n-am putea să coordonăm şirul fenomenelor sale cum voim noi ? Nu e adevărat că esistă un trecut – consecutivitatea e în cugetarea noastră — cauzele fenomenelor , consecutive pentru noi, aceleaşi întotdeauna, esistă şi lucrează simultan.
Mihai Eminescu – Sărmanul Dionis
Setea trupurilor noastre a fost greu de stins atunci. Parcă nu mai era îmbrăţişare contopirea aceea din urmă, când cu adevărat se topeau contururile, dispărea carnea, ne uitam respiraţia, mistuiţi amândoi de o singură – însângerată şi nesăţioasă – gură.
De mai multe ori am nădăjduit că la capătul răpirii aceleia vom întâlni, împreună, moartea. N-am ştiut că poate fi atât de ispititoare moartea, atât de caldă – voluptate fără spasm, beatitudine fără strigare.
În puţinele clipe de luciditate, când mă trezeam, îmi dădeam seama că ursita nu-mi alesese numai un anumit suflet pe care trebuia să-l iubesc, ci alesese şi un anumit trup, pe care numai patima mea îl putea frânge. Toate cunoaşterile trupeşti de până atunci mi s-au părut un simplu şi nevinovat joc, o gratuită voluptate. Ileana se născuse numai şi numai pentru mine.
Am avut atunci revelaţia adevăratului înţeles al strigătului : a mea – al meu !
Posesiunea, cât ar fi ea de perfectă, nu înseamnă aproape nimic. Cel care a spus: amorul e o chestiune de epidermă se referea, fără îndoială, la aceste cunoaşteri inferioare ale trupului, la faptul că o posesiune e posibilă numai în anumite condiţiuni fizice şi pentru anumite exemplare umane.
Dar trupul poate revela mai mult. Dincolo de voluptate, dincolo de rut, este cu putinţă o regăsire desăvârşită în îmbrăţişare, ca şi cum ai cuprinde – pentru întâia oară – o altă parte din tine, care te „încheie”, te completează, revelându-ţi altă experienţă a lumii, îmbogăţită cu alte, noi dimensiuni…..
Pentru că revelaţia unirii desăvârşite aceasta e: te regăseşti pe tine în clipa când te pierzi.
Dar nu-ţi regăseşti experienţa ta cotidiană, profilul tău spiritual, aşa cum se desenează în lumina tare a zilei, ci te simţi fiinţă desăvârşită, totală, liberă. Este straniu că ultimele nuanţe ale pronumelui posesiv au dispărut în clipa când trupul pe care-l cunoşteam mi se descoperea ca fiind al meu; că Ileana aceasta, răpită de marea taină a nunţii, trupul acesta, luminat de un singur zâmbet umed, este al meu.
Şi totuşi, cât de vagă formula aceasta : al meu, a mea!… De fapt, cunoaşterea desăvârşită a trupului Ilenei nu-mi revela ceva pe care îl posedam, ceva care îmi aparţinea, ci îmi revela propria mea fiinţă, făptura mea minunată, perfectă, liberă.
În clipele acelea fulgerate, un mare Om – cosmic şi viu – creştea din taina şi cu trupul Ilenei. Şi cu toate acestea cât de prost mă exprim, cât e de greu să mărturisesc precis întâlnirea! Vorbesc mereu de trupul Ilenei, ca şi când l-aş fi simţit, întreg, ca şi cum aş mai fi fost conştient că-l strâng în braţe, înfometat.
Dar simţurile mele erau atunci altele; nu mai cuprindeau volume şi linii, nu mai recepţionau senzaţii şi emoţii, ci parcă toate se topiseră împreună, într-o singură inimă de foc, şi, căzut din raptul acela suprem, nu mai intuiam decât o „prezenţă”, din care nu mă puteam smulge… Cât de luminoasă îmi apărea atunci moartea!…
Simţeam că suntem foarte aproape de ea, iar făptura aceea cosmică şi liberă, născută din îmbrăţişare, este, ea însăşi, „moartea noastră”; şi ea nu poate fiinţa decât printr-o totală abandonare a cărnii, printr-o definitivă ieşire din noi…
De ce n-aveam curajul să rămânem pentru totdeauna împreună, legaţi într-un singur trup cosmic? Nu mă gândisem până atunci la supravieţuirea sufletului, socotindu-mă apt numai pentru realităţi concrete. Dar am ştiut de atunci că nici un om n-ar putea supravieţui aşa cum este, rupt în două, singur. Viaţa are sfârşit aici, pe pământ, pentru că e fracturată, despicată în miriade de fragmente.
Dar cel care a cunoscut, ca mine, desăvârşita integrare, unirea aceea de neînţeles pentru experienţa şi mintea omenească, ştie că de la un anumit nivel viaţa nu mai are sfârşit, că omul moare pentru că e singur, e despărţit, despicat în două, dar că printr-o mare îmbrăţişare se regăseşte pe sine într-o fiinţă cosmică, autonomă şi eternă…
Mircea Eliade – Nunta in cer
Lumina e-n geamul tău şi-n paharul tău cu apă. E-n ochii tăi.
Eşti ca un pom cu mugurii aprinşi. Lasă-ţi ramurile să pornească. Lasă-le să meargă până acolo unde singure se vor opri. Acolo face ramura fruct. Alte ramuri vor încolţi şi vor pleca în sus din trunchiul rădăcinilor tale.
Nu ieşi din sufletul tău, nu călători cu alte suflete, ca în nişte bărci fără lopeţi. Barca bună, cu lopeţile tari, e sufletul tău, e gândul tău. Pentru braţele tale numai sufletul tău are vârste potrivite. Adevărul tău numai în tine se află şi numai limba ta îl poate tâlcui.
Fiecare om vorbeşte, cu glas deosebit, un grai deosebit. Minte cu minte nu se înţelege deplin, înstrăinată de graiuri. Tu eşti unul, şi ceilalţi sunt sute de mii de mii. Tu pe unul singur trebuie să îl mântuieşti: pe tine. Pomul vede numai de cireaşa lui.
Aş vrea să fac din fiecare din voi o comoară închisă, bine zidită pe dinlăuntru. Închidete-n za şi ascunde-ţi ochii în coif, şi în trupul tău de fier încremenit mişcă-te nevăzut, ca argintul-viu în stâncă.
Lumea nu este accea care se vede: aceea pe care ţi-o închipuieşti. Intră în închipuirea ta adânc şi ieşi pe tărâmul celălalt: nu te dezlipi de închipuirea ta.
În tine se găseşte lumea întreagă, oglindită pe dinlăuntru. Ca în bobul de mei, zac în tine puterile taurului şi farmecele tainelor strânse-n miez. Plodul tău ascuns, pe care n-ai ştiut să-l cauţi, e huştia şi aluatul vieţii; gândul tău, ca o drojdie vie, o sporeşte, înzecind-o în copaia ei. Ceea ce cauţi în alţii, se află pe măsura înţelesului tău în tine, rătăcitorule.
De ce pribegeşti în grădinile străine şi-ţi laşi florile neîngrijite, şi, copacul tău, cu omizi? Mireasma ta nu ţi se pare bună, fiindcă nu o cunoşti, altoaiele tale ţi se par sterpe, seminţele tale – goale, fiindcă sunt ale tale. Gândeşte-te bine: e cineva mai bun ca tine? Nu e…
Tudor Arghezi
Raza de lumina 