„Dar daca nu te ating, te construiesc ca pe un templu. Si te inalt in lumina. Si tacerea ta inchide in ea campiile. Iar eu te iubesc dincolo de mine sau de tine. Si inventez imnuri pentru a-ti celebra imperiul. Si ochii ti se inchid, pleoape ale lumii. Si te tin, obosit, in bratele mele, ca pe un oras. Nu esti decat o treapta in drumul meu spre eternitate.
Dragostea nu-ti este data ca un cadou, la fel cum linistea si calmul nu sunt produs al privelistii, ci al ascensiunii reusite, al muntelui dominat, al instalarii tale in cer.
La fel-dragostea. Iluzia este ca o intalnesti, cand, de fapt se invata. Si se inseala cel care rataceste prin viata, pentru a fi cucerit, cunoscand prin scurte fioruri gustul tumultului inimii si visand sa intalneasca marea febra ce-l va incinge pentru totdeauna, desi ea nu este decat o desarta victorie a inimii sale.
De asemenea, nu te odihnesti in dragoste, daca ea nu se transforma din zi in zi. Dar tu vrei sa te asezi in gondola ta si sa devii cantec de gondolier pentru totdeauna. Si te inseli. Caci nu are semnificatie ceea ce nu e ascensiune sau trecere. Iar daca te opresti, nu vei gasi decat plictiseala caci privelistea nu mai are nimic sa-ti spuna.”
Antoine de Saint-Exupery- Citadela
Raza de lumina 
mai 17, 2012 la 17:27
Reblogged this on ATA MOTEK.