Viata vazuta din sezut

Intuneric si atat. Nu vezi nimic oricat de mult ai incerca. Iar apoi, deodata, incep sa se perinde in fata ta o groaza de umbre si siluete abia conturate. Si, incet-incet, te dezmeticesti si realizezi ca esti sus, pe o scena. Stai pe un scaun. Si in fata ta, asa cum e in orice teatru adevarat, sunt scaune. Iar astazi, cand tu te-ai trezit si nu stii prea bine ce se intampla, toate acele scaune sunt pline.

Esti singur, pe un scaun in care ar trebui sa ai incredere ca iti va sustine greutatea, pe o scena. In fata ta se aprinde un reflector si lumina lui galbena iti intra in ochi. Transpiri si-ti vine sa te ridici si sa fugi. Numai ca stii, cumva, ca n-ai voie sa faci asta. Stai pe scaun si te uiti la marea de oameni din fata ta si te intrebi de ce te afli acolo. Ce-ai facut ca sa meriti asta? In dreapta ta, cineva stranuta si nu te poti abtine sa nu-i urezi „Sanatate!”. Sala rade si tu incepi sa te simti mai bine.

Ii vezi pe toti acei oameni care te privesc curiosi si te intrebi ce-ar trebui sa faci. Sa le vorbesti? Sa stai acolo si sa astepti si tu, ca si ei, sa se intample ceva? Cineva tuseste si-ti alunga reveria. Si parca te apuca un mic atac de panica. Ai lumea la picioare, la propriu. Si ti-e si frica de ideea asta dar esti incantat in aceeasi masura. Experiementezi, in cateva secunde si de-a valma, valuri de curaj, lasitate si nebunie.

Castiga nebunia, poate. Pentru ca altfel nu-ti dai seama ce anume te-ar fi putut determina sa te ridici in picioare si sa ii saluti. Iti spui numele si vezi in ochii lor bucuria ca a inceput un eveniment pe care il asteptau de mult. Sala te aplauda si-ti pastrezi cuvintele pentru tine, cateva momente, respectandu-le bucuria sau poate prelungind starea ta de bine.

Si simti ca, din ziua asta incolo, vei avea curaj sa faci lucruri, vei avea curaj sa vorbesti cu oamenii, vei avea curaj sa-ti spui parerea.

Felicitari!  Tocmai te-ai ridicat in picioare si viata ta iti va fi mereu recunoscatoare pentru asta.

Prea multi oameni aleg sa traiasca stand jos. Si tu, astazi, ai evadat din randurile lor si te-ai alaturat oamenilor care privesc viata in ochi si-i pun fortele la incercare.

Am scris acest text pentru toti acei oameni care-mi scriu incercand sa ma roage sa le spun cum sa faca sa mearga mai departe. Lor, adevarul este ca habar n-am ce sa le spun. Nu mergi mai departe gandindu-te la asta. Mergi mai departe pur si simplu. Inaintezi in viata atunci cand constientizezi ca ea, viata, va trece oricum pe langa tine, fie ca vrei, fie ca nu. Si atunci, daca stai pe loc, nu faci decat sa ramai asezat pe scaunul de mai sus, cu toata acea sala holbandu-se la tine, incercand, pe rand, toate gradele de comparatie ale cuvantului „penibil”.

Textul meu este un experiment. Sunt curios cum e primit. 🙂 Si sunt curios ce sfaturi le-ai da tu oamenilor care, acum, sunt inca tintuiti pe scaunul din textul de mai sus.

 

sursa: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_28637/Viata-vazuta-din-sezut.html#ixzz1tzIPTgzs

Iubeşte-Mă, asa cum eşti tu!

Iubeşte-Mă, asa cum eşti tu! În orice moment şi în orice situatie te-ai afla, în credincioşie sau trădare, în ravnă sau uscăciune, tu iubeste-Mă aşa cum eşti. Eu vreau să mă poţi iubi din puţina şi săraca ta inimă…

Rugăminte

„Nu îmi spune nimic…
Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău. Îţi cunosc şi ştiu şi laşitatea păcatelor şi cu toate acestea îţi spun: Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu. Dă-Mi inima ta! Dacă o să aştepţi ca să devii un înger ca să Mi te dăruieşti intru iubire, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. Chiar când eşti las, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi în săvârşirea sfinţeniei, chiar când ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu îţi dau voie să nu Mă iubeşti.

Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu! În orice moment şi în orice situaţie te-ai afla, în credincioşie sau trădare, în râvnă sau uscăciune, tu iubeşte-Mă aşa cum eşti. Eu vreau să mă poţi iubi din putina şi săraca ta inima. Dacă aştepţi până când ai să fi desăvârşit ca să Mă poţi iubi, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. N-aş putea Eu, oare, să fac din fiecare fir de nisip un Serafim ? Un înger care să strălucească de curăţie şi dragoste ? Nu sunt Eu Domnul Dumnezeu, care a creat toate şi pot totul ? Omule, ţi-ai dat tu viaţa pentru lume din dragoste pentru oameni? Sau ai murit din iubire pentru Mine ? Atunci din ce motiv nu Mă laşi să te iubesc ?
Fiul Meu, lasă-Mă să te iubesc, Eu îţi vreau inima, care este locaşul Meu. Desigur, cu timpul am să te schimb, însă, chiar până atunci, iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că eşti aşa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puţina şi săraca ta inimă, din adâncul neputinţei şi al murdăriei tale. Eu te iubesc şi când eşti slab şi necurat.

Nu vreau o dragoste izvorâtă şi hrănită din mândria ”virtuţilor” tale, ci dintr-o inimă smerită pe care Eu o pot curaţi oricând. N-am nevoie de „virtuţile” tale, de talentele tale, de înţelepciunea ta. Eu vreau doar să Mă iubeşti şi să lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu „virtuţile” tale le doresc; dacă ţi le-as da, tu eşti aşa de slab şi mândru, încât ele ar hrăni amorul tău propriu şi nu M-ai cinsti pe Mine. Deci ele să nu fie un motiv pentru care tu nu mă cauţi şi stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste.

Unui fier ruginit flăcările nu numai că i-ar curăţa rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeşte-Mă şi păcatele se vor arde şi tu vei fi fericit.
Iubeşte-Mă, nu numai ca să fii curat, căci asta ar fi din nou o mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să Mă odihnesc în inima ta. Deci nu te mai îngriji de asta. Aş putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu; tu ai să fii slugă rea şi nefolositoare şi neputincioasă. Am să-ţi iau şi puţinul pe care tu te crezi că îl ai. Eu te-am făcut din iubire şi pentru ca să-ţi dau iubirea, fără ca tu să-mi poţi da ceva. Nu încerca să-Mi plăteşti iubirea prin nimic, asta mă doare atât de mult la tine… Iubeşte-Mă în dragostea Duhului Meu şi fără motive.

Nu mai sta departe de Mine; îţi lipseşte nu sfinţenia – pe care Eu ti-o pot da- ci o inima gata să Mă iubească oricând şi până la capăt.
Astăzi Eu stau la uşa inimii tale ca un cerşetor, Eu, singurul, adevăratul Împărat şi Domn. Eu bat şi aştept. Grăbeşte-te să-Mi deschizi prin smerenie. Nu mai aduce motiv întinăciunea şi sărăcia ta. Dacă ţi-ai cunoaşte-o până în adânc şi deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu, şi acum, să te îndoieşti de Mine, de iubirea ce o am pentru tine. Crede ca Eu pot totul şi tu nu poţi nimica fără Mine, doar păcatul eşti în stare să-l faci fără ajutorul Meu. Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci astfel o să fiu nevoit să te las în cădere în măsura în care tu te apreciezi.

Nu te frământa că nu ai virtuţi. Am să îţi dau Eu sfinţenia Mea. Deschide-ţi inima prin pocăinţă şi mă primeşte în potirul sufletului tău prin Trupul şi Sângele Meu pe care în dar ţi-l dau în Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să înţelegi totul şi să Mă iubeşti mai mult decât îţi poţi închipui. Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău şi să bată inima Mea în inima ta.
Eu ţi-am dat-o pe Sfânta si Preacurata Mea Măicuţa. Lasă să treacă totul prin inima ei curată încât să poată mijloci pentru tine. Orice s-ar întâmpla, nu aştepta nicidecum ca să devii sfânt, ca pe urma să Mă iubeşti… în acest fel tu nu M-ai iubi niciodată.
Şi acum du-te!
Eu sunt cu tine!”

Prietenul – este răspunsul dat nevoilor voastre.

Prietenul – este răspunsul dat nevoilor voastre.

El este ogorul pe care îl semănaţi cu dragoste şi îl seceraţi din recunoştinţă,
El este căminul şi masa voastră,
Fiindcă la el veniţi, asemeni flămânzilor, căutându -l pentru oaza de linişte.

Când prietenul îşi descoperă gândul, nu vă înclinaţi spre „nu”-ul sinelui vostru, nici nu-i refuzaţi acel „da” aşteptat,
Iar când este închis în el, inima voastră nu încetează a-i asculta inima.

Pentru că în prietenie, toate gândurile, toate dorinţele, toate aşteptările se nasc în tăcere şi se împart într-o bucurie mută.
Nu vă întristaţi când vă despărţiţi de prietenul vostru,
Fiindcă tot ceea ce preţuiţi cel mai mult la el, vă poate fi mai limpede în absenţa-i, precum pentru un alpinist muntele apare cel mai desluşit de văzut din depărtarea câmpiei,
Şi nu aflaţi alt ţel în prietenie decât adâncirea în spirit.

Pentru că dragostea care caută altceva decât revelaţia propriului mister, numai e dragoste, ci-i ca o plasă în care, aruncată fiind, cade doar ceea ce-i de prisos.

Tot ce aveţi mai bun în voi înşivă pentru prietenul vostru să fie,
Dacă el trebuie să cunoască refluxul mareei voastre, atunci să cunoască şi fluxul

Şi la ce-i bun prietenul dacă îl căutaţi doar pentru pierdere de vreme?
Căutaţi-l totdeauna pentru a vă trăi cu adevărat clipele,
Fiindcă-i rostul lui să vă umple nevoile dar nu şi vidul din voi
Şi în desfătarea prieteniei, domnească râsul şi bucuriile împărtăşite.
Pentru că în roua măruntelor lucruri inima îşi află dimineaţa şi prospeţimea.

(Kahlil Gibran – “Profetul”)