Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Scrie un comentariu

Afară-i toamnă

Afară-i toamnă, frunza ‘mprăştiată,
Iar vântul svârlă ‘n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într’un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N’ai vrea ca nimeni ‘n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată, 
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

Mihai Eminescu


Un comentariu

Când plângi… cred că eşti precum ploaia d-afară…

A trebuit să-şi jelească ziua norii ca să-mi aştern gândurile… iar foaia să mai respire lacom o gură de litere…

Ştii oare că se extind dimineţile din mine… se lăţesc alarmant de mult… doar ca să fiu prima care să-ţi vestească încolţitul zorilor ce-o să-ţi deschidă pleoapele… 

Se răspândesc luminile din privire, ajungând până la întâiul grad al orbirii… doar ca să-ţi răcorească cu alba ninsoare fierbinţeala gândurilor tale ce stau ca broboanele pe frunte în miezul zilei…

Se aruncă noaptea pe pleoapele tale… se propagă cutremurator pe întreaga pupilă… eu număr stelele care ţi se aşează pe iris atunci când nu conştientizezi… la ora târzie se măresc distanţele dintre timpul tău şi al meu… întârzii momentul în care atingerea lor fierbe secundele… înnoptează deseori oftaturile pe genele tale… aşteaptă mângâierea care de prea multe ori de la mine nu vine… nu mă-ncumet să ating atîta lumină… iar bratele-mi rămân urlând în fibră să te îmbraţişeze…

Însă de dragul tău, în miezul verii am tras toamna de lacrimile-i mari si ruginii… umbrela mea am rugat-o să alerge spre ploile ei reci si melodice precum un acord perpetuu, desi corzile viorii s-au rupt demult…
Şi-a plouat… a plouat ca toamna din mine… cu o perdea de nori si valuri de ape, cu un vânt trist şi căutător de frunze uscate… a plouat şi a mângâiat pământul încins cu răcoriri de toamnă precum îţi place…

Dar timpul vine din umbră şi se înconvoaie pe mine… eu mă arcuiesc în evitarea ei zadarnică… cer o nouă amanare de la vară şi încă o zi de toamnă… dorind să mă zideşti în tine şi mâine… încă o zi să fiu pe placul liniei vieţii tale din palmă… 

Acum e ceasul adâncirii mele în noaptea luminii… mi-e tristă noaptea neatinsă de umbre… se şifonează gândul de atâta nesomn şi neclintire de veghe, iar tăcerea hoinăreşte nebună prin minte şi cuvintele-mi se sfărâmă la sfârşitul acestei scrisori… ploaia mă cheamă spre o nouă reverie…spre un nou gând de toamnă târzie şi frunze mohorâte …

Când plângi… cred că eşti precum ploaia d-afară…


Scrie un comentariu

Toate sunt frumoase

Toate sunt frumoase pentru ca fac parte din mine, cum si eu fac parte din ele…Uratul este necesar pentru a distinge frumosul, la fel cum raul este necesar pentru a distinge binele…

Niciodata ploaia nu mi-a inteles mai bine amaraciunea.   Niciodata frunzele nu mi-au mangaiat pasii ca in aceasta toamna . Ele au stiut , se vede, ca aveam nevoie de indrumare in momentele mele de cumpana …

Niciodata toamna nu a fost mai frumoasa.

Pentru ca niciodata nu am regasit in ea iubirea, calmul, iluzia si deziluzia, lacrimile si fericirea , cantecul si …tacerea…


2 comentarii

Ganduri de toamna

Printre ultimele zile de septembrie… a rasarit astazi o dimineata încarcata de roua ruginie a frunzelor pline de vise varatice… un aperitiv apetisant pentru o toamna flamanda de colorituri brun-roscate, de un soare confuz si de un vant cald si amnezic … au uitat cu totii ca ar trebui sa anunte desfrunzirea prin salcii… 

Dar nu-ti face griji… sunt destui copaci care raspund prezent anotimpului care se cuvine acestui ceas si nu mai viseaza canicule sau imbobociri… te asteapta frunzele castanilor si-ai teilor la un dans plin de piruete, si acorduri de fericire încarcate cu rasete jucause… azi toamna mi-a cerut sa-ti las la primele ore ale zilei cateva cuvinte de lumina si un sarut pe genele-ti pline de zambete… azi stiu ca te acompaniaza toamna in lungul drum al vietii… 

Sa-ti îmbrace zilele lui septembrie sufletul cu iubire si vocea să ţi-o incalzeasca precum acorduri de vioara… sa-ti cante inima romante si sa-ti danseze tangouri in ploaie… pe crestet sa-ti aseze infloritori ani de dragoste si armonie.


Un comentariu

……cât de rău mă doare dorul …

Tu mi-ai adus aminte cât de rău doare dorul…
Cântându-mi uneori din depărtarea ta de dincolo de răsărit…
Când tu taci apune glasul păsărilor printre frunze
Si mi se asterne toamna peste tâmple.
Vreau liniste, să-mi pot auzi muzica nescrisă încă 
Dar deja auzită de tine…
Voi astepta cuminte să mi te-aducă gândul 
Mai aproape cu fiecare strop de ploaie din ziua mea;
Voi astepta să-ti aud respiratia sacadată
Apropiindu-se de prima atingere a buzelor,
Dincolo de foile cortului, ale lumii si ale visului…
Si -ti spun…mi-era atât de dor să mă doară pieptul la fiecare respiratie…
Să nu pot să fac un pas fără să te văd oglindit
Într-o petală de floare
Sau într-o adiere de vânt
Mă durea atât de tare că uitasem să simt vara din mine
Tu mi-ai adus aminte…
…cât de rău mă doare dorul …
asa că mă încrunt, mă ridic si fug 
Să te uit putin si să continui să respir pentru mine.
Lasă-mi timp si-ti voi asculta supusă atingerile calme…
Lasă-mi timp si voi învăta să mi te-aduc aminte
Când ne va uni ultimul val, 
La răsăritul soarelui,
Îmbrătisati pe nisip
În visul de mâine.