Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Scrie un comentariu

Triumful iubirii

tumblr_mcwg5jl7VW1r70g56o1_500

As vrea sa fiu ca aerul usoara
si sa ma sui la cer si sa-l sarut
de bucurie ca se desfasoara
deasupra mea si-a ta si c-a facut
sa ne-ntalnim mereu in cate-o stea,
la care inca de copii priveam
cand rasarea-n anume ceas la geam,
si eu si tu spuneam:”E steaua mea!”.

Si-asemeni stelei va fi fost si-o carte
care-n aceeasi vreme sa ne placa
mie-ntr-o parte, tie-ntr-alta parte
a stramtei lumi; si cine stie daca
ne-am despartit candva cu-adevarat
privirile pe cer si pasii pe pamant,
de vreme ce ni s-au amestecat
intr-un universal si orb alint…

Tii minte limba-n care mi-ai vorbit
intaia oara, si-n ce tara-anume,
si cate trupuri am schimbat si nume,
cand trecatoare morti ne-au adumbrit?
Eu nu mai stiu, dar amintirea ta
e ca un fir pe care-l simt prin vreme,
si nu m-as rataci si nu m-as teme
decat in clipa-n care m-ai uita.

Atunci, atatea lumi ce plamadira
cu truda lor fiinta noastra, una,
s-ar sparge-n haos pentru totdeauna
ca sa desfaca ceea ce-mpletira.
Din cer, ca dintr-un pom, cand s-ar desprinde,
ciocnindu-se bezmetice-ntre ele,
ca focuri de-artificii; si din stele,
ca la-nceput, un soare s-ar aprinde,
imprastiind pe-ntinderea albastra
noi sateliti, ca viata n-o sa stea…
si fiecare, surghiunit pe cate-o stea,
am astepta-o seara la fereastra
si-am spune tresarind:”E steaua mea!”.

Magda Isanos

 


Un comentariu

Te iubesc dincolo de mine…

tumblr_mfpmxt37NP1rt723ro1_500

Si daca m-as îneca în ochii tai,
Cine mi-ar descoperi trupul inimii mele?
Ce a batut atât de dureros pentru tine,
Înger al iubirii.

Nu cred ca ai reusit vreodata sa întelegi,
Moartea unui singur Cuvant,
Din marea noastra iubire,
A carui suflare s-a pierdut sub pasii,
Uitarii tale.

Si daca as reusi sa parasesc,
Gândurile tale,
Chiar crezi ca norii nu ma vor plânge niciodata?
Ca Soarele nu ma va arde cu foc de amintire,
În inima ta?

Chiar crezi ca natura cuvântului prin care te-am iubit,
Nu mai are lacrimile misterului prin care,
Era candva o stea din tine,
Mereu a sufletului meu?

Ne-am întâlnit la margine de Destin,
Unde ploua cu singuratate,
Eram atât de mult adevar unul de altul,
Încât nici oceanul privirilor noastre
Nu putea fi mai singur si trist decât noi.

Si atunci am înteles,
Ca ne-am nascut din dorul de a muri împreuna,
Mai vii cu fiecare zâmbet ce ne unea mâinile,
Încatusate în speranta,
De a fi una si aceeasi clipa,
A Nemuririi,
Fiindca pana si ingerii nostri
Se iubesc,
In paradisul de dincolo de noi.

Te iubesc!

Sorin Cerin