Tăria sincerităţii

 

Viaţa noastră e plină de contradicţii şi de sensuri denaturate. În lupta de toate zilele sinceritatea este luată drept prostie, aşa cum şiretenia şi ipocrizia sunt luate drept inteligenţă.

Se socoteşte om inteligent omul şiret, omul care ştie păcăli şi exploata pe fratele său, în timp ce acela care se mişcă sincer faţă de sine şi de alţii, acela are inocenţa florilor, este socotit prost. De ce? Pentru că, în lupta ce se dă între oameni, acesta din urmă este un învins, este o victimă.

Aci este în fond o mare iluzie, care hrăneşte pe cei ce se cred prea “deştepţi”, încercând să fure vieţii plăceri şi rosturi personale. Cine vrea să ascundă, să lucreze în întuneric, nu creează, nu câştigă nimic, ci dimpotrivă. Iluzia naşte din sensul material al luptei lor, nu din acel spiritual.

Totul, totul în lumea aceasta se descoperă, totul se petrece la câmp deschis, acolo unde lumina cade masiv şi vertical. Ascunzişurile nu duc la biruinţă, ci numai la propria înşelare a celor ce le ştiu şi le folosesc; ele arată cât de slabi şi temători sunt aceşti oameni dacă li-e frică de adevăr.

Sinceritatea are tăria şi rodnicia apelor revărsate. Totul trebuie împlinit fără înconjur, fără păcatul înşelăciunii, fără rătăcirea dinainte hotărâtă. Omul sincer loveşte lucrurile în inima lor şi le cucereşte. Omul este tare prin această atitudine directă. După cum inteligenţa este cuprindere largă a vieţii, este înţelegere până în sensul moral al cuvântului, tot astfel sinceritatea este depăşire, este dăruire, este puritate şi lumină care taie în trupul masiv al întunericului.

Sinceritatea este o mare forţă morală, cale sigură în câştigarea binelui căutat atât de trudnic de către noi toţi.

 

Ernest BERNEA – Îndemn la simplitate, 2006.

Despre zambet

-Nu te-am vazut niciodata fara zambet – imi spuse intr-o zi un prieten pe un ton in care admiratia avea toate insusirile reprosului.
-Mi se pare firesc, i-am raspuns, nici dezbracata nu m-ai vazut niciodata.
-Vrei sa spui ca zambetul este pentru tine o haina – se mira el aproape acuzator.
-Vreau sa spun ca zambetul poate fi de foarte multe feluri si poate indeplini foarte multe functii- complexitatea unei personalitati putind fi de altfel stabilita si dupa largimea diapazonului de zambete de care dispune – iar una din aceste functii, cea mai neinsemnata, desigur, dar si cea mai curenta, este aceea de a oferi celorlalti o infatisare decenta,indiferent cata suferinta s-ar camufla dincolo de ea.

-Dar asta inseamna a statuta nesinceritatea, a ridica ipocrizia la rang de virtute! – striga,revoltat cu adevarat, amicul meu.
-Numai in masura in care si a fi civilizat inseamna a fi ipocrit. Bineinteles ca in epoca de piatra totul trebuie sa fi fost mai direct, cel ce suferea isi racnea probabil instinctele la gura pesterii, fara a-si pune probleme de discretie si fara a se gandi la linistea celorlalti. Primitivul era desigur mai „sincer”.

Numai ca mie racnetul nu mi se pare o chestiune de sinceritate, ci una de vointa si de cultura.
-Bine, dar in felul acesta zambesti oricui,dusmanilor ca si prietenilor.
-Bineinteles.Am considerat intotdeauna ca a acorda salutul si zambetul celor cu care nu esti de acord, celor de care te despart idei si credinte este o dovada – pe care ti-o dau si tie insuti in primul rand – ca nu vrei sa le bagi la cap, o data cu argumentele, si un glont.

De altfel, ti-am spus ca zambetele sunt de foarte multe feluri:a zambi unui dusman poate fi o sfidare, poate fi dovada pe care i-o arunci – cu cat mai elegant, cu atat mai usturator – ca raul pe care ti l-a facut nu te-a atins. Mi s-a parut intotdeauna demn sa nu acuz o lovitura, decat sa ripostez la ea. Am preferat sa nu lovesc, decat sa marturisesc ca am fost lovita.
-Cu cat te ascult, cu atat trebuie sa recunosc ,ma convingi si – ca sa fiu sincer pana la capat – ma si sperii putin.
-De ce? Singurul fel de zambet pe care l-am dispretuit si nu l-am folosit niciodata a fost zambetul ofensiv, provocator.
-Oricum, de acum incolo va trebui sa fiu mult mai atent la descifrarea zambetelor tale…
-Nu trebuie sa exagerezi: cele mai multe dintre ele imi sunt adresate mie – cu cat mi-e mai greu, cu atat am nevoie de mai multe argumente pentru a ma convinge ca inca rezist.

 

Ana Blandiana