Sunt, totusi, dintre cei care se simt comod in irealitate, doarece irealitate e mai docila, ma asculta, ma menajeaza, si pot s-o modelez dupa voia mea, pe cand realitatea e de atatea ori refractara, intransigenta sau chiar necrutatoare.
In plus, in irealitate tot ce ai gresit poate fi mai usor de suportat, erorile nu se platesc si uneori chiar te poti lauda cu ele, pe cand in irealitate lucrurile se petrec de obicei cu totul altfel. E adevarat ca exista un mic inconvenient in faptul ca e greu sa te consolezi cu fericiri ireale. Si vin intotdeauna momente cand esti gata sa dai tot universul tau de himere peste care esti monarh absolut pentru o mansarda in care nu domnesti decat daca stii sa fii in acelasi timp si vasal.
Dar sa nu fiu ingrat. Irealitatea a fost extrem de intelegatoare cu nevoile mele. Ea a fost intotdeauna aproape de mine cand, in realitate, prietenii m-au parasit. Si cand nimeni nu mi-a intins mana, irealitatea mi-a oferit toate darurile. Ea nu mi-a refuzat nimic din ce i-am cerut. Am vrut sa ma visez Don Quijote, irealitatea m-a lasat sa ma visez Don Quijote. Am vrut sa imi iau revanse iluzorii, mi-am luat revanse iluzorii. N-a existat un singur lucru pe care sa-l fi cerut irealitatii si pe care ea sa mi-l fi refuzat.
Am cutreierat Spania, am ajuns la Polul Nord, adica peste tot acolo unde am dorit sa ajung si unde realitatea nu mi-a oferit nici o sansa. Am privit cum cumpana dreptatii sta in perfect echilibru. Am vazut cum nimeni nu-si face rau decat siesi si ca omul este, in orice imprejurare, visul suprem al naturii.
Singurul lucru care ma incurca e ca prea des n-am cui spune toate acestea. Irealitatea nu ma poate ajuta oferindu-mi pe cineva care sa ma asculte. Acest lucru nu-l putem cere decat realitatii.
Octavian Paler
Raza de lumina 