Un orb rătăceşte prin pădure. Deodată se împiedică de ceva şi cade. Pipăie pământul din pădure, descoperă că a căzut peste un alt om care stătea acolo chircit. Acesta e olog şi nu poate merge.
Cei doi încep să povestească şi să-şi plângă soarta:
– De când mă ştiu orbecăiesc prin pădurea asta şi nu-i găsesc ieşirea, căci nu pot să văd! Strigă orbul.
Ologul îi răspunde la rându-i:
– De când mă ştiu stau întins pe pământ şi nu pot să ies din pădure pentru că nu mă pot ridica.
Şi, în timp ce-şi spun unul altuia păsurile, ologul strigă dintr-o dată:
– Am o idee. Ia-mă în cârcă şi o să-ţi spun eu în ce direcţie să mergi. Împreună putem să ieşim din pădure.
În această poveste orbul întruchipează raţiunea, iar ologul intuiţia. Cine învaţă să le combine pe cele două va găsi calea pentru a ieşi din pădure.
Raza de lumina 