Dorul

Dorul aduce si tine in cel stapanit de el chipul celui dorit, dar si o durere, deoarece chipul nu tine cu adevarat locul celui absent si dorit. Dorul e „trimis” de acela. Prin dor vine ceva de la acela sau se duce ceva din fiinta celui ce doreste la cel dorit. Dorul se iveste pe neasteptate, vine napraznic si fierbinte, vine ca vantul pentru ca este legat de dragoste, care circula, intre cei ce se iubesc, ca gandul.

Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gandirea cu placere la fiinta iubita, dar departata; nu e numai simtirea unei necesitati de a fi cu ca; nu e nici numai transfigurarea chipului ei, datorita distantei si trebuintei de ea.

Ci in dor e prezenta intr-un fel propriu si intr-un grad foarte intens o duiosie, un sentiment indescriptibil, in care inima se topeste de dragul fiintei iubite. Dorul e apropiat de tandrete, dar are un caracter mai spiritual decat aceasta.

Dorul este infatisat adeseori ca aflandu-se langa persoana iubita; prin dor, cel iubit exercita o atractie de la distanta asupra celui ce-l doreste. Dorul vine de la persoana dorita la cel ce o doreste si il duce pe acesta cu un gand persistent, penetrant si afectiv la aceea. Cel ce doreste nu se multumeste cu preocuparea de interesele sale, nu da atentie importanta la nimic in jurul sau sau le vede pe toate sub un val de tristete, pentru ca nu mai vede decat pe cel ce e totusi la distanta si care sigur ar putea da lumina celor din jurul sau.

Pr. Prof. Dumitru Staniloae