Adolescență

Tu ești cântecul meu de izbândă.

Peste noapte când te înfățișezi
în firele ploii,
intru surâzând
sub cupolele tale de cristal,
uimit de bogăția ta
și mângâi frâiele cailor tăi
bătute cu piatra de zamfir.

Eu voi încăleca
pe-un armasar alb
și-mi voi agăța ploile,
cercel sunător la ureche,
să mă auzi când trec.

Privește-mi ochii
cât de albaștri-mi sunt!
Mă gândesc la Comună,
la bolțile-i înalte cât privirea.

Și când rostesc numele ei de purpură
și buzele mi se roşesc,
ca de-un sarut,
atunci știu că s-a făcut dimineață
și mă grăbesc în întâmpinarea
soarelui.

Nichita Stanescu

Aud

Aud cum păşeşte cineva după mine în lună
Şi pune seminţe de flori în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept – albăstrele,
Un pas greşit – mătrăgună.

Aud cum păşeşte cineva după mine în soare
Şi pune ouă de păsări în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept – turturele,
Un pas greşit – cântătoare.

Aud cum păşeşte cineva după mine-n vecie
Şi pune cuvinte în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept – ghilimele,
Un pas greşit – poezie.

Ana Blandiana

Scrisoare

Dragostea nu are nevoie de cuvinte
cu ochii închisi si urechea lipita de pieptul tau
îti ascultam bataile inimii
la unison cu nelinistea mea
amândoi suspendati
într-o clipa de slabiciune a firii
despuiam trandafirii si fosneam
ca doua petale în aceeasi corola
palmele mele unite cu palmele tale
dragostea nu are nevoie de spini
sa lasam sângele sa ne ude
la radacini în fiecare dimineata
sa ne înfloreasca un zâmbet
la coltul gurii un sarut
si daca te doare
sa nu uiti
dragostea nu are nevoie de cuvinte
însa cuvintele au întotdeauna nevoie de dragoste
când ti se face dor sa-mi scrii
vom îmbratisa amândoi distanta ce ne desparte
un drum spre niciunde.

Ionut Caragea

Dragostea este poezia simturilor…

La fel ca orice necunoscut si nou, poeziile au fost vazute ca o pierdere de vreme, ca si ceva inutil, complet lipsit de valoare, o pierdere de timp. Dar pe parcursul timpului, poezia a devenit un aspect de baza in ce priveste drescrierea sentimentelor. Poezia are un farmec aparte. 

Ea ofera frumusete cuvintelor, iar rimele parca fac din cuvinte o melodie incantatoare, pe care ti-ai dori sa o auzi tot timpul. De poezii nu te poti plictisi; odata ce vraja lor a pus stapanire pe tine, nu mai ai cum sa scapi, iti vei dori sa citesti tot mai multe poezii, sa te lasi cuprins de magia lor, de “melodia vorbelor” sale.

Cu toate ca poeziile sunt un domeniu fascinant al artei, nu poate fi inteleasa de oricine, ci doar de cei care au primit harul de a o aprecia la adevarat ei valoare.

Dragostea poate face miracole la fel de mari, sau chiar mai mari decat poezia. Dragostea este poezia suprema. Dragostea este poezia vietii, a sentimentelor. Dar cine nu simte dragostea, nu are cum sa inteleaga acest lucru. Totusi, fara dragoste, omul este lipsit de importanta si de apreciere sincera fata de ceea ce are.

De exemplu, cum poate admira cineva un rasarit de soare fara a simti dragoste? Cum poate vedea frumusetea lucrurilor, frumusetea cuvintelor, a sunetelor, a cantecelor pasarilor, cum poate sa vada natura ca o dovada a dragostei? Fara iubire, cum i-am putea aprecia pe ceilalti? Cum am putea vedea binele din ei fara dragoste, cum am putea gasi acea trasatura care ii face unici, care pune “stampila de identificare”?

Niciun sentiment nu are valoare si culoare daca nu este urmat de iubire. Fara iubire, viata isi pierde rostul, fara iubire nu ar exista arta, nu ar exista frumosul. Pentru a crea ceva bun, constructiv si frumos ai nevoie de iubire. Dar asa cum nu toti inteleg farmecul poeziei, nu toti pot intelege nici magia dragostei. 

Dar aceasta poate fi cultivata. In concluzie, daca nu ai simtit inca dragoste, nu te simti cuprins in totalitate de ea, daca iti doresti cu adevarat, dragostea te va gasi, nici nu va trebui sa o cauti.

Honore de Balzac