Poti revarsa lumina…picurand,
Un strop de liniste peste dureri,
S-or aduna in timp formand,
Un deal de vise si placeri…
Poti revarsa oricand speranta,
Peste greseli peste erori,
Ce viata uneori le scoate-n fata
Si care lasa-n urma lacrimi si dureri.
Si dor de viata ta poti revarsa, luptand
Sa-nvingi ce viata uneori ofera
Si sa incerci sa nu cedezi nicicand
Caci prin vointa-naintezi,deci…spera.
Hristos a Inviat !
Prietenii, cea mai mare avere pe care viata ne-o scoate in cale ! Prietenii care in orice moment iti sunt alaturi, chiar daca sunt nori pe cerul cenusiu, te trezesti cu o durere de cap si o parere de rau pentru timpul care curge…prietenii, care iti spun „Buna dimineata” cu un zambet inocent ca o muzica lina din zborul unui fluture, prietenii care iti ofera o cafea calda intr-o dimineata rece, si poate ti-ar oferi si haina de pe ei daca te-ai dezbraca de vise si ti-ar fi frig !
Multumesc, acelor oameni adevarati care inteleg de ce plang atunci cand vreau sa rad si de ce rasul imi alunga norii de pe cer dar totusi imi picura visele in stropii de ploaie , multumesc, pentru glumele care mi-au mai trasat un rid pe fata dar nu conteaza pentru ca mi-au mai vindecat o cicatrice in suflet, multumesc, pentru amintiri si pentru faptul ca stau langa mine si imi fac viata frumoasa !
Niciodata nu voi avea destule cuvinte sa multumesc, ma bucur ca va am, si poate bucuria de pe chipul meu va putea compensa stangacia unor cuvinte prea sarace pentru un sentiment atat de profund !
Ramaneti mereu zambetul vietii mele, ramaneti mereu acel semn care ma face sa cred ca undeva in adancul cerului Cineva ne vede chiar daca suntem prea marunti, Cineva vede chiar si o sclipire cat de mica a viselor noastre, Cineva ne iubeste asa cum suntem si ne picteaza un soare doar pentru a incalzi frigul din strafundurile singuratatilor noastre, doar pentru a oferi clipe pline de culoare, veselie si iubire !
Invatam iubirea in fiecare zi, o exersam si de multe ori chiar ne iese, putem iubi simplu si usor, zambind cu o „buna dimineata” senini si bucurosi ca suntem impreuna !
Prieteni, nu va spun eu cat va iubesc, v-o spune viata cu toate ocaziile care ni le ofera sa le petrecem impreuna, v-o spune soarele de cate ori ne incalzeste cu aceleasi raze, v-o spune noaptea de cate ori privim aceeasi stea cazatoare, v-o spune ploaia de cate ori ne spala aceleasi dureri si v-o spune timpul care ne invita pe toti la un loc in caruselul lui ! Si sunt atatea lucruri care v-o spun, dar cel mai mult v-o spune sufletul care ancoreaza fiecare amintire in coltul pastrat celor mai dragi !
Primăvara ne -a bătut la uşă !
Mireasmă de verde crud avem în suflet şi puritatea ghioceilor ne luminează inima !
SĂ TRAIM SIMFONIA TREZIRII LA VIAŢĂ !
Să fim Primăvară în fiecare surâs ce ne însoţeşte în drumul vieţii !
SĂ FIM VIAŢĂ !
Timpul imi ploua in suflet vesnicia culeasa din roua de pe pleoapa zilelor. Timpul imi ploua in suflet vesnicia culeasa din lacrima de pe obrazul norilor. Timpul imi ploua in suflet vesnicia culeasa din albastrul de pe fruntea cerulu si beau din ochiul verde al padurii, pentru a castiga vesnicia de o clipa a bratului de curcubeu …..
Încerc să scriu pe hârtie cuvintele pe care nu le-am gândit eu, nu le-am auzit nicăieri, ci le-am găsit încrustate în sufletul meu de parcă cel care a trăit înaintea mea, cu acelaşi suflet, le lăsase uitate acolo ca o amintire pentru toţi cei ce urmau să-l găzduiască.
Am găsit aceste cuvinte scrise cu un cuţit pe cerul de plumb al sufletului meu şi nu m-am speriat, nu am fugit de ele, ci le-am acceptat ca şi cum ele ar fi fost cadoul cel mai de preţ pe care îl primisem de la viaţă. Am început să le citesc, să-mi citesc propriul suflet care, lipsit de gând, se încumeta să trăiască singur într-o lume în care toţi oamenii sunt inevitabil legaţi câte doi. Am învăţat limbajul orbilor care, cu mâna întinsă, se mişcă încet pe lângă ziduri căutând puncte de sprijin sau cuvinte.
Am învăţat să cuprind cu mâna tot ceea ce nu puteam cuprinde nici cu ochii, nici cu mintea, adică sensul vieţii scris în sufletul meu, într-un cuvînt, de nu ştiu cine, şi nu ştiu când, scris de o mână nevăzută, într-o ultimă disperare mută.
Din prima clipă am înţeles ce scria: ceva ce semăna a “V”, a “I”, a “S”, a A. “V” de la VIAŢĂ, “I” de la IZBÂNDĂ, “S” de la SPERANŢĂ. Unind aceste litere am înţeles că viaţa e un VIS. Şi am început să caut visul. L-am căutat pe pământ, printre oameni, în cer printre stele, în ploaie, printre stropi. Când am ajuns la soare m-am oprit: visul însemna atunci lumina. Am privit visul, adică lumina, adică soarele. Razele lui m-au orbit. Atunci am înţeles că visul, adică viaţa, nu înseamnă nimic, nimic altceva decât hăul întunecat ce se deschide înaintea orbilor şi prin care ei sunt nevoiţi să păşească, să caute, să iubească.
Am căutat un alt sens, un alt cuvânt: “AŞTEPTARE”. “Viaţa e aşteptare!” – mi-am zis. Şi am început să aştept . Noaptea aşteptam răsăritul, ziua aşteptam apusul. Un alt răsărit, un alt apus… Zilele treceau, iar eu nu făceam decât să aştept. Aşteptam mereu crezând că am găsit sensul vieţii. Eram convinsă, în naivitatea mea, că într-o zi îmi va cădea fericirea în palmă cum cad cerşetorilor orbi banii primiţi de la trecători.Dar am rămas cu mâna întinsă: nimeni nu avea fericire în plus ca să o arunce unui cerşetor ca mine. Atunci am renunţat la aşteptare!
Am căutat următorul cuvânt. Am citit : “CĂUTARE”. Viaţa e căutare!? Am început să caut. Am căutat printre stele, printre ramuri, printre frunze, pe sub pietre. Devenisem un râu de munte care alerga necontenit în căutarea oceanului. Am ajuns foarte repede la oceanul care m-a înghiţit. Simţeam că nu mai exist, că nu existasem niciodată cu adevărat, că tot ceea ce credeam eu că sunt nu era decât un murmur pe care-l acoperise zgomotul valurilor mării…
Cu o ultimă încercare am căutat în ceea ce mai rămăsese din sufletul meu un alt cuvânt, ultimul. “I” de la IZBÂNDĂ, “U” de la UITARE, , “B” de la BEŢIE, “I” de la IERTARE, “R” de la RÂU, “E” de la EXISTENŢĂ . Mi-am reconstituit numele şi viaţa din aceste litere, din acest cuvânt: IUBIRE.
Am citit acest cuvânt de mai multe ori, mai întâi în gând, apoi în şoaptă, apoi cu voce tare. Am început să strig, să mă strig pe mine cu noul meu nume, iar TU, Doamne, auzindu-mă, ai sărit să mă salvezi.
Am inteles că viaţa e IUBIRE !
Raza de lumina 