Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Scrie un comentariu

Libertatea

tumblr_myjh80kJB81s2geroo1_r1_1280

Din punctul de vedere al creştinismului, libertatea înseamnă a nu avea piedici în calea dragostei, luxul de a-ţi putea pune oricând  sufletul pentru aproapele tău.

Libertatea înseamnă să poţi răspunde oricând chemării lui Hristos: “Ia-ţi crucea şi vino după Mine”. Într-un cuvânt, libertatea înseamnă să nu poţi fi şantajat de nimeni şi nicicând, iar pentru asta e nevoie să urmezi adevărul, să iubeşti şi să rabzi.

Omul liber este cel care nu-şi vinde libertatea nici pe bani, nici pe femei, nici pe vin, nici pe slavă. Omul liber este cel care nu se mai teme de moarte, nici pentru sine, nici pentru apropiaţii săi. Omul liber, în concepţia creştină, este un om postum.

Omul liber, ca şi Ulise al lui Homer, generalul chefalenilor, poate fi aruncat gol într-un oraş străin şi nu se pierde, deoarece, în loc de haine, este îmbrăcat cu virtute. El are întotdeauna toată averea sa cu sine, cărând-o pe spatele inimii, ca un melc care îşi duce casa.

Aceasta este o bogăţie care nu trezeşte invidie, Crucea lui Hristos, povara pe care a dus-o Dumnezeu pe drumul Golgotei, pentru a-l elibera pe om din robia păcatului şi a morţii.

Libertatea înseamnă să nu ai motive să fugi de Dumnezeu.

Savatie Baştovoi


Un comentariu

Asa grait-a Zarathustra…

Iubesc pe cei ce nu ştiu să trăiască altfel decât pierind, fiindcă pierind se depăşesc.

Iubesc pe cei plini de un mare dispreţ, căci poartă în ei înşişi un respect suprem: ei sunt săgeţile dorinţei ţintite spre malul celălalt.

Iubesc pe cei ce n-au nevoie să caute dincolo de stele o cauză din care să piară şi pentru care să se jertfească, ci ard pentru pământ, ca într-o zi să poată fi pământul – a Supraomului împărăţie.

Iubesc pe cel care trăieşte doar pentru a şti si care vrea să ştie, ca să-i dea voie într-o zi Supraomului să fie. Astfel îşi vrea el a lui pierzare.

Iubesc pe cel al cărui suflet în cheltuirea-i de sine refuză orice plată, căci nu are să dea vreodată înapoi: acesta doar dăruieşte, fără încetare, iar pentru sine nu ţine nimic.

Iubesc pe cel pe care-l cuprinde ruşinea când zarurile cad de partea sa şi care se intreabă atunci : „Nu-s oare vreun măsluitor?” Căci vrerea sa-i să piară.

Iubesc pe cel care îl mânie pe Dumnezeul său, din dragoste de el. Căci din mânia acestui Dumnezeu al său, el va pieri.

După ce Zarathustra grăi aceste vorbe, privi din nou mulţimea în tăcere: „Iată-i, îşi zise în sine, iată-i cum râd: Nu mă înţeleg, pentru că eu nu sunt gura care să placă acestor urechi.
Ar trebui să le pleznesc timpanul, să-nveţe să asculte cu privirea? Sau nu mai cred aceştia decât în vorbele celor care bolborosesc?”

Prea mult în munţi trăit-am, prea mult am ascultat pârâuri şi copaci; şi iată, le vorbesc acum cum aş vorbi unor păstori de capre.

Un creator îşi caută însoţitori, nu hoituri, el nu vrea nici turme, nici credincioşi. El caută creatori, să se-nsoţească, dintre aceia ce înscriu, pe table noi, valori la fel de noi.

De zece ori pe zi să izbândeşti asupra ta – aceasta îţi dă o bună osteneală şi-i opiu pentru suflet.
De zece ori să te împaci cu tine însuţi – fiindcă amarnic este să te-nfurii şi rău se doarme când eşti mânios.
Încearcă să afli zece adevăruri în fiecare zi, de teamă să nu cauţi şi noaptea şi să-ţi rămână sufletul flămând.
De zece ori pe zi să cauţi să râzi şi să te veseleşti, de nu noaptea-ţi va fi chinuită de stomac – acest părinte al melancoliei.

Asa grait- a Zarathustra – Friedrich Nietzsche 


Un comentariu

Lumina

Lumina e-n geamul tău şi-n paharul tău cu apă. E-n ochii tăi.

Eşti ca un pom cu mugurii aprinşi. Lasă-ţi ramurile să pornească. Lasă-le să meargă până acolo unde singure se vor opri. Acolo face ramura fruct. Alte ramuri vor încolţi şi vor pleca în sus din trunchiul rădăcinilor tale.

Nu ieşi din sufletul tău, nu călători cu alte suflete, ca în nişte bărci fără lopeţi. Barca bună, cu lopeţile tari, e sufletul tău, e gândul tău. Pentru braţele tale numai sufletul tău are vârste potrivite. Adevărul tău numai în tine se află şi numai limba ta îl poate tâlcui.

Fiecare om vorbeşte, cu glas deosebit, un grai deosebit. Minte cu minte nu se înţelege deplin, înstrăinată de graiuri. Tu eşti unul, şi ceilalţi sunt sute de mii de mii. Tu pe unul singur trebuie să îl mântuieşti: pe tine. Pomul vede numai de cireaşa lui.

Aş vrea să fac din fiecare din voi o comoară închisă, bine zidită pe dinlăuntru. Închidete-n za şi ascunde-ţi ochii în coif, şi în trupul tău de fier încremenit mişcă-te nevăzut, ca argintul-viu în stâncă.

Lumea nu este accea care se vede: aceea pe care ţi-o închipuieşti. Intră în închipuirea ta adânc şi ieşi pe tărâmul celălalt: nu te dezlipi de închipuirea ta.

În tine se găseşte lumea întreagă, oglindită pe dinlăuntru. Ca în bobul de mei, zac în tine puterile taurului şi farmecele tainelor strânse-n miez. Plodul tău ascuns, pe care n-ai ştiut să-l cauţi, e huştia şi aluatul vieţii; gândul tău, ca o drojdie vie, o sporeşte, înzecind-o în copaia ei. Ceea ce cauţi în alţii, se află pe măsura înţelesului tău în tine, rătăcitorule.

De ce pribegeşti în grădinile străine şi-ţi laşi florile neîngrijite, şi, copacul tău, cu omizi? Mireasma ta nu ţi se pare bună, fiindcă nu o cunoşti, altoaiele tale ţi se par sterpe, seminţele tale – goale, fiindcă sunt ale tale. Gândeşte-te bine: e cineva mai bun ca tine? Nu e…

 

Tudor Arghezi

 


Scrie un comentariu

E atît de misterios tărîmul lacrimilor…

– O oaie, dacă mănîncă arbuştii, mănîncă şi florile?
– O oaie mănîncă tot ce întîlneşte în cale.
– Chiar şi florile care au spini?
– Da. Chiar şi florile care au spini.
– Atunci la ce servesc spinii?
Nu ştiam. Eram atunci foarte ocupat încercînd să deşurubez un şurub strîns prea tare din motorul meu. Eram foarte îngrijorat, căci pana mea începuse să mi se pară foarte gravă iar apa de băut care se epuiza mă făcea să mă tem de ce era mai rău.
– La ce folosesc spinii?
Micul prinţ nu renunţa niciodată la o întrebare, odată ce o pusese. Eu eram nervos din cauza şurubului meu şi am răspuns la întîmplare:
– Spinii nu servesc la nimic, sunt pur şi simplu răutate din partea florilor!
– Oh!
Dar după un moment de linişte el îmi spuse, cu un soi de răutate în voce:
– Nu te cred! Florile sunt slabe. Ele sunt naive. Ele se apără cum pot. Ele se cred teribile cu spinii lor…
N-am răspuns nimic. În momentul acela îmi ziceam: „Dacă şurubul ăsta mai rezistă mult, o să îl fac să sară dintr-o lovitură de ciocan”. Micul prinţ îmi deranjă din nou gîndurile:
– Deci tu crezi că florile…
– Nu! Nu! Eu nu cred nimic! am răspuns la întîmplare. Eu mă ocup cu lucruri serioase aici! El mă privi stupefiat:
– Lucruri serioase!
El mă vedea cu ciocanul în mînă şi cu degetele negre de ulei de motor, aplecat asupra unui obiect care lui îi părea foarte urît.
– Tu vorbeşti ca oamenii mari!
Asta mă făcu să mă simt un pic ruşinat. Iar el, nemilos, adăugă:
– Tu confunzi totul… tu amesteci totul!
Era foarte iritat. Scutură în vînt pletele sale blonde:
– Cunosc o planetă unde este un domn roşu la faţă. El nu a mirosit niciodată o floare. El nu a privit niciodată o stea. Nu a iubit niciodată pe nimeni. Nu a făcut nimic altceva decît adunări. Şi toată ziua repetă ca tine: „Sunt un om serios! Sunt un om serios!” şi asta îl face să pleznească de mîndrie. Dar asta nu e un om, asta e o ciupercă!
– O ce?
– O ciupercă!
Micul prinţ era de acum palid de mînie.
– De milioane de ani florile îşi cresc spinii lor. De milioane de ani oile mănîncă totuşi florile. Nu este atunci foarte serios să încerci să înţelegi de ce ele se străduiesc atît de tare să îşi crească spini care nu le folosesc la nimic? Nu este important războiul oilor cu florile? Nu este serios, mai important decît adunările domnului cel roşu? Şi dacă eu ştiu o floare unică în lume, ce nu există în altă parte, decît pe planeta mea, şi mai ştiu că o oiţă ar putea-o face să dispară dintr-o singură mişcare, aşa, pur si simplu, într-o dimineaţă, fără să îşi dea seama ce face, asta nu e important?

El roşi, apoi continuă:
– Dacă cineva iubeşte o floare care nu există decît într-un singur exemplar în milioane de stele, asta e de ajuns pentru ca el să fie fericit cînd le priveşte. El îşi spune: „Floarea mea este acolo undeva…” Dar dacă oaia mănîncă floarea, pentru el este ca şi cum, brusc, toate stelele s-ar stinge! Şi tu crezi că asta nu e important!
Nu mai putu zice nimic. Izbucni brusc în sughiţuri de plîns. Venise noaptea. Eu îmi abandonasem sculele. Nu îmi mai păsa nici de ciocanul meu, nici de şurubul meu, nici de sete, nici de moarte. Pe o planetă, a mea, pe pămînt, era un mic prinţ care trebuia consolat! L-am luat în braţe şi l-am legănat. I-am spus: „Floarea pe care o iubeşti tu nu e în pericol…. Îi voi desena o botniţă oii tale… Voi desena o armură pentru floarea ta… Voi…” Nu ştiam ce să mai zic. Mă simţeam foarte neîndemînatic. Nu ştiam cum să ajung la inima lui, cum să îl mîngîi… E atît de misterios tărîmul lacrimilor…

 

Antoine de Saint-Exupery – Micul Print 


Scrie un comentariu

…iubirea ne implineste atat de mult

De cate ori cineva te-a acceptat complet, neconditionat, incepi sa te schimbi. Acceptarea sa iti da asa un curaj… Cand exista cineva care te iubeste exact asa cum esti, ai observat intamplandu-se miracolul schimbarii, cum imediat incepe transformarea, o transformare rapida ? Insasi acceptarea si faptul ca esti iubit exact asa cum esti – nu se asteapta nimic de la tine – te insufleteste, te integreaza, te face sigur pe tine, iti da incredere. Te face sa simti ca ESTI.  Ca nu trebuie sa indeplinesti asteptari, ca poti FI, ca fiinta ta adevarata este respectata.

Chiar daca gasesti o singura persoana care te respecta complet – pentru ca orice judecata inseamna lipsa de respect – care te accepta asa cum esti, care nu iti cere nimic, care spune: „Fii tu insuti. Fii autentic. Te iubesc. Te iubesc pe tine, nu ceea ce faci. Te iubesc pe tine, asa cum esti in adancul fiintei tale; nu ma intereseaza ce ai in jur si hainele tale. Iubesc fiinta ta – nu ce ai tu. Nu ma preocupa ceea ce ai, ma preocupa un singur lucru – ceea ce esti. Si esti de o frumusete extraordinara.”…

Aceasta este dragostea. De aceea iubirea ne implineste atat de mult. Cand poti gasi o femeie sau un barbat care te iubeste pur si simplu – pentru niciun motiv, doar de dragul iubirii – iubirea transforma. Deodata devii un alt om, unul care nu ai fost niciodata. Deodata dispare toata tristetea, toate greutatile dispar. Pasii ti se vor transforma in dans, iar in inima ta va fi cantec.

OSHO


Scrie un comentariu

Prietenie

1. Sa nu devii dusmanul omului cu care nu mai esti prieten.
2. Sa nu vezi in dusmanul tau decat un om beat.
3. Nu-ti ascunde viata ci doar pune-o la adapost. Adaposteste-ti viata sub acoperisul prieteniei.
4. Fii propriul tau prieten daca nu ai altul.
5. Daca nu-ti poti gasi un prieten, gaseste-ti macar un tovaras de suferinta; va veti putea usura sufletul spunandu-va unul altuia pasurile.
6. Fa-ti un prieten, pentru ca astfel cineva sa aiba dreptul sa te aduca pe calea cea buna, cand savarsesti o fapta rea.
7. Sa nu mergi calare in timp ce prietenul tau merge pe jos.
8. Doi prieteni se vor darui unul altuia, schimbandu-si scuturile.
9. Sa nu fii prietenul unui om ce nu se ingrijeste cum se cuvine de pamanturile sale: nu se va ingriji nici de campul prieteniei.
10. Ce este prietenia? Un altoi desavarsit.
11. Ce este prietenia? Legatura dintre doua suflete desavarsite.
12. Fii haina prietenului tau, nu scara.
13. Sa nu te simti obligat fata de prietenul tau.

Pitagora


Scrie un comentariu

Restul e iubire…

„Am incercat nu demult,sa definesc ceea ce imi place sa numesc morala muntilor. Si afirmam ca muntii despart ca sa apropie;ei te obliga sa taci pentru a gasi cuvintele cele mai potrivite,ceea ce nu e putin lucru intr-o lume zgomotoasa…daca ar fi o copilarie sa judecam caracterele dupa altitudinea la care s-au format, in ce ne priveste intelegem de ce nu prea stim sa fim degajati.

Obisnuiti cu intimitatea tacuta a muntelui,ne hotaram greu sa iesim din rezerva si nu ne marturisim usor sentimentele.Preferam sa iubim,decat sa facem declaratii de dragoste.Si devenim,brusc,timizi pe orice scena unde hohotesc reflectoarele.Sa nu fim judecati,prin urmare,ca nu avem destula jovialitate si nici laudati ca luam in serios orice fleac.Dupa cum nu e vina noastra ca suntem,in genere,zgarciti in lucruri marunte si risipitori in cele ma mari….

Am platit pentru fiecare floare si pentru fiecare bucurie.Dar pentru a ne dovedi noua insine ca ne putem ridica deasupra slabiciunilor noastre,uneori suntem gata sa pierdem totul.Defapt,calitatea noastra principala este ca nu ne jucam cu vorbele,iar defectul nostru principal,ca am transformat asta in orgoliu.Provocat sa rada,un om de la munte iasa stingherit din adancul sau de tacere.

Obisnuit sa taca,el considera rasul,cand nu e exploziv,indecent.Cu alte cuvinte,nu stim sa fim dezinvolti.De cele mai multe ori incercam , nu reusim decat sa fim stangaci,suradem fortat si se vede ca nu suntem in apele noastre…Restul e iubire.Si nu le reprosez nimic celor care nu iubesc muntii.Nu poti sa reprosezi unui om ca nu are noroc.”

„Rugati-va sa nu va creasca aripi” de Octavian Paler