Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Scrie un comentariu

Am gasit oameni…

tumblr_mtrrfjMDXQ1rurwlto1_1280

Sunt obosit, suflet al meu, prea mult a durat peregrinarea, cautandu-ma pe mine insumi in afara mea.

Dar ratacind printre lucruri, am descoperit omenirea si lumea.

Am gasit oameni.

Si pe tine, suflete, te-am regasit, mai intai in imaginea omului si apoi pe tine insuti.

Te-am gasit acolo unde ma asteptam mai putin.

Acolo, din putul intunecat te-ai ridicat spre mine. Mi te anuntasesi dinainte in vise….

Cartea Rosie – CG Jung

Reclame


Scrie un comentariu

Întotdeauna oameni

tumblr_mis9id4e681rpe0jco1_500

întotdeauna căutăm ceea ce ne lipseşte 
şi renunţăm la ceea ce ne lipseşte mai mult 
întotdeauna privim mai departe 
şi reuşim să fim cu-atât mai departe 
de noi înşine 
întotdeauna sperăm la ceva mai bun decât azi 
şi mâine vom fi căutători de comori în trecut 
întotdeauna facem aceleaşi greşeli 
şi găsim întotdeauna o scuză: 
a greşi e omeneşte şi totuşi 
întotdeauna ni se arată o cale spre adevăr 
şi cochetăm mereu cu minciuna 
întotdeauna suntem romantici 
şi până la urmă ne plictisim de atât romantism 
şi suntem pragmatici până la 
înalta trădare 
ne vindem sufletele şi ne culcăm pe laurii 
nimicniciei 
întotdeauna fugim 
de ceea ce ne poate atinge 
de ceea ce ne poate face mai slabi 
întotdeauna ne este frică de moarte 
şi frica ne taie elanul în mici respiraţii 
întotdeauna muncim 
peste programul lui dumnezeu 
întotdeauna spunem întotdeauna 
şi niciodată nu încercăm 
să fim veşnici.

Ionuţ Caragea


Scrie un comentariu

„Vorbeste-ne despre Daruri.”

tumblr_mhr5174TWD1rmse6co1_500

Atunci un bogat zise: „Vorbeste-ne despre Daruri.”

Si el raspunse, zicand:
„Nu dati decat putin, cand dati din ce-i al vostru.
Numai dand din voi insiva, dati cu adevarat.
Pentru ca, spuneti-mi, ce-s averile voastre decat niste lucruri pe care le pastrati cu strasnicie, crezand ca maine veti avea nevoie de ele?
Iar maine, ce-i va aduce ziua de maine cainelui prevazator foarte, ascunzand oasele in nisipul miscator, in timp ce-i urmeaza pe pelerini catre orasul sfant?

Si ce este frica de saracie, daca nu saracia insasi?
Iar groaza de sete, in preajma fantanilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsa?
Sunt unii oameni care dau putin din belsugul pe care il au, si aceasta pentru a li se recunoaste darnicia, insa aceasta dorinta ascunsa umileste darul facut.
Sunt, apoi, altii care, putin avand, dau totul.
Acestia cred in viata si in marinimia vietii, iar sacul lor niciodata nu-i gol.
Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este rasplata cea mai mare.
Dar sunt si din cei care dau cu durere, si doar durerea ramane botezul acestora.
In sfarsit, sunt cei care dau fara a simti nici durere, nici bucurie, necunoscandu-si virtutile;

Ei sunt asemenea mirtului din vale, care isi raspandeste parfumul in spatiu.
Prin mainile unor asemenea fapturi vorbeste Dumnezeu si dindaratul ochilor acestora El surade pamantului.
E bine sa dai cand ti se cere, dar si mai bine fara sa ti se ceara, din intelegere;
Iar pentru cei dornici sa dea, a-i cauta pe cei necajiti este o bucurie mai mare decat darul insusi.

Fiindca, se afla, oare, vreun lucru pe care sa ti-l refuzi?
O, desigur, tot ceea ce iti apartine va fi daruit intr-o zi;
Deci, da acum, in anotimpul darniciei tale, iar nu in cel al mostenitorilor tai.
Deseori spuneti: Am sa dau, dar numai acelora care merita.
Pomii din livezile noastre nu spun, insa, astfel, si nici turmele din imasuri.
Ele dau pentru ca sa poata trai, fiindca a pastra inseamna a pieri.
Desigur, cel care isi merita zilele si noptile, merita totul si din partea voastra.
Iar cel care a meritat sa bea din oceanul vietii, are tot dreptul sa-si umple cupa si din micul vostru parau.
Exista oare merit mai mare decat acel ce sta in curajul si increderea de a primi milostenie?

Si cine va credeti voi, pentru ca oamenii sa-si sfasie pieptul si sa-si lepede orgoliul, ca sa le puteti vedea meritele si mandria terfelita?
Luati aminte, ca mai intai voi sa meritati a fi daruitorul si instrumentul darniciei,
Pentru ca, intr-adevar, viata e cea care da viata, in timp ce voi, care va socotiti binefacatori, nu sunteti cumva decat martorii acesteia.
Iar voi care primiti – si cu toti primiti! – nu va luati povara vreunei recunostinte, spre a nu va pune de bunavoie un jug voua si celor ce daruie.
Inaltati-va, mai degraba cu cel care da, primindu-i darurile ca pe niste aripi;
Fiindca, a tine prea mult seama de datoriile voastre, inseamna a va indoi de generozitatea daruitorului, care are pamantul marinimos drept mama si al carui tata insusi Creatorul este.

Profetul – Kahlil Gibran


Un comentariu

…drumurile, toate, duc spre oameni.

Iată însă că veni şi clipa când, după ce umblă o vreme-ndelungată prin nisip, pe stânci şi prin zăpezi, micul prinţ, într-un sfârşit, descoperi un drum. Iar drumurile, toate, duc spre oameni.

– Bună ziua! zise el.
Se afla într-o grădină de trandafiri înfloriţi.
– Bună ziua! ziseră trandafirii.
Micul prinţ îi privi. Toţi erau aidoma cu floarea lui.
– Cine sunteţi voi? întrebă el, înmărmurit.
 – Noi suntem trandafiri! ziseră trandafirii.
 – Vai, făcu micul prinţ…

Şi se simţi foarte nefericit. Floarea lui îi povestise că ea era, în univers, singura în felul ei. Şi iată că se mai aflau cinci mii, toate semănând cu ea, într-o singură grădină!
”Tare s-ar mai socoti jignită – îşi zise el – dacă ar vedea una ca asta… nu s-ar mai opri din tuse, şi s-ar preface chiar că moare, ca să scape de ruşine. Iar eu aş fi desigur nevoit să mă prefac c-o îngrijesc, pentru că altminteri, ca să mă îndurereze şi pe mine, s-ar lăsa să moară cu adevărat…”

Apoi îşi zise mai departe: „Mă credeam înavuţit cu o floare fără seamăn, şi iată că n-am decât o floare de rând. Cu asta numai şi cu trei vulcani, care-mi vin doar până la genunchi şi dintre care unul e poate stins pe veşnicie, nu prea sunt un mare prinţ…”
Şi, culcat în iarbă, plânse.

 

Micul Print – Antoine de Saint-Exupery


2 comentarii

Când mintea s-a oprit, de ce mai bate oare inima?

De chinurile iubirii te poţi scăpa’ dizolvându-le în muzică. In felul acesta, îşi pierd într-o imensitate vagă tăria lor fierbinte.

Tot mai mult mă conving că oamenii nu-s decât obiecte: bune sau rele. Atât.
Şi eu sunt oare mai mult de un obiect trist? Câtă vreme suferi, nu de a trăi printre oameni, ci de a fi om, cu ce drept ai face din neliniştea ta o culme?
O materie căreia îi e ruşine de ea însăşi rămâne tot materie… Şi cu toate acestea… într-o lume de mărăcini, parcă sunt o salcie ce-şi plânge crengile spre cer.
Când mintea s-a oprit, de ce mai bate oare inima?
Şi verdele putred al ochilor spre ce se mai deschide când sângele a orbit?
Ce negură spintecă măruntaiele şi ce ziduri se dărâmă în ţesuturi?
Şi oasele spre cine urlă în văzduh şi văzduhul de ce-mi apasă mâhnirea grăbită înspre nimic?
Şi ce chemare spre înec îmi împinge gândurile spre ape moarte?                   .
Dumnezeule! pe ce frânghie să urc spre tine, ca de nepăsarea ta să-mi sfărâm trup şi suflet?
Oamenii nu trăiesc în ei, ci în altceva. De aceea au preocupări. Şi le au, fiindcă n-ar avea ce face cu absenţa lor de fiecare clipă.
Numai poetul este cu el şi în el. Şi lucrurile nu-i cad toate perpendicular pe inimă?
Cine n-are sentimentul sau închipuirea că realitatea întreagă respiră prin el nu bănuieşte nimic din existenţa poetică.
Emil Cioran – Amurgul gandurilor


4 comentarii

Dar miracolul tau, viata ta – unde este?

‘Rareori traiesti mai surprinzator, mai fertil, ca atunci cand iti pierzi timpul. De fapt numai atunci poti asculta cu adevarat; altadata asculti numai ca sa dai replica, sau ca sa completezi o informatie. Spuneam ca daca anumite adevaruri simple nu circula si nu nutresc viata contemporana, aceasta se datoreste in mare parte faptului ca nimeni nu te asculta, nimeni nu isi pierde timpul, ci toti pregatiti pentru raspuns, toti iti interpreteaza spusele cum vor ei, toti stiu mai dinainte ce se afla in tine si cum gandesti tu. 

Ori, unul dintre cele mai decisive adevaruri – si in acelas timp unul dintre cele mai simple – este tocmai acest dubiu pe care trebuie sa-l ai, cel putin cateva clipe, in fata oricarui om; poate acel om ascunde o tragedie sau poate traieste un miracol, cine stie? Dar cineva care nu stie sa piarda timpul nu cunoaste aceasta simpatetica expectativa, si de aceia nu cunoaste oamenii. El activeaza intotdeauna automat: ii stimulezi cutare sentiment, capeti o formula, ii redestepti cutare asociatie de idei, capeti alta formula. 

 Dar miracolul tau, viata ta – unde este? Oamenilor acestia grabiti, cari stiu intotdeauna mai inainte si mai mult decat tine, le scapa tocmai esentialul; trairea ta autonoma, creatia ta. Ei nu stiu sa-si piarda timpul, nu pot sa lase viata sa curga prin ei, cu toate revelatiile si miracolele sale ”.

Mircea Eliade


Scrie un comentariu

Mi-e ciuda ca plang asa de usor…

„Mi-e ciuda ca plang asa de usor…asa m-am nascut…as vrea sa ma pot abtine…nu pot, mi-e imposibil, imi trece prin cap ca probabil am umplut niste pahare degeaba si sunt oameni pe pamant care mor de sete.

Daca toata omenirea si-ar strange lacrimile in pahare, cam cati oameni s-ar salva de la moarte?”

Oana Pellea – Jurnal

sursa foto: aici