Sunt obosit, suflet al meu, prea mult a durat peregrinarea, cautandu-ma pe mine insumi in afara mea.
Dar ratacind printre lucruri, am descoperit omenirea si lumea.
Am gasit oameni.
Si pe tine, suflete, te-am regasit, mai intai in imaginea omului si apoi pe tine insuti.
Te-am gasit acolo unde ma asteptam mai putin.
Acolo, din putul intunecat te-ai ridicat spre mine. Mi te anuntasesi dinainte in vise….
Cartea Rosie – CG Jung
întotdeauna căutăm ceea ce ne lipseşte
şi renunţăm la ceea ce ne lipseşte mai mult
întotdeauna privim mai departe
şi reuşim să fim cu-atât mai departe
de noi înşine
întotdeauna sperăm la ceva mai bun decât azi
şi mâine vom fi căutători de comori în trecut
întotdeauna facem aceleaşi greşeli
şi găsim întotdeauna o scuză:
a greşi e omeneşte şi totuşi
întotdeauna ni se arată o cale spre adevăr
şi cochetăm mereu cu minciuna
întotdeauna suntem romantici
şi până la urmă ne plictisim de atât romantism
şi suntem pragmatici până la
înalta trădare
ne vindem sufletele şi ne culcăm pe laurii
nimicniciei
întotdeauna fugim
de ceea ce ne poate atinge
de ceea ce ne poate face mai slabi
întotdeauna ne este frică de moarte
şi frica ne taie elanul în mici respiraţii
întotdeauna muncim
peste programul lui dumnezeu
întotdeauna spunem întotdeauna
şi niciodată nu încercăm
să fim veşnici.
Ionuţ Caragea
Atunci un bogat zise: „Vorbeste-ne despre Daruri.”
Si el raspunse, zicand:
„Nu dati decat putin, cand dati din ce-i al vostru.
Numai dand din voi insiva, dati cu adevarat.
Pentru ca, spuneti-mi, ce-s averile voastre decat niste lucruri pe care le pastrati cu strasnicie, crezand ca maine veti avea nevoie de ele?
Iar maine, ce-i va aduce ziua de maine cainelui prevazator foarte, ascunzand oasele in nisipul miscator, in timp ce-i urmeaza pe pelerini catre orasul sfant?
Si ce este frica de saracie, daca nu saracia insasi?
Iar groaza de sete, in preajma fantanilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsa?
Sunt unii oameni care dau putin din belsugul pe care il au, si aceasta pentru a li se recunoaste darnicia, insa aceasta dorinta ascunsa umileste darul facut.
Sunt, apoi, altii care, putin avand, dau totul.
Acestia cred in viata si in marinimia vietii, iar sacul lor niciodata nu-i gol.
Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este rasplata cea mai mare.
Dar sunt si din cei care dau cu durere, si doar durerea ramane botezul acestora.
In sfarsit, sunt cei care dau fara a simti nici durere, nici bucurie, necunoscandu-si virtutile;
Ei sunt asemenea mirtului din vale, care isi raspandeste parfumul in spatiu.
Prin mainile unor asemenea fapturi vorbeste Dumnezeu si dindaratul ochilor acestora El surade pamantului.
E bine sa dai cand ti se cere, dar si mai bine fara sa ti se ceara, din intelegere;
Iar pentru cei dornici sa dea, a-i cauta pe cei necajiti este o bucurie mai mare decat darul insusi.
Fiindca, se afla, oare, vreun lucru pe care sa ti-l refuzi?
O, desigur, tot ceea ce iti apartine va fi daruit intr-o zi;
Deci, da acum, in anotimpul darniciei tale, iar nu in cel al mostenitorilor tai.
Deseori spuneti: Am sa dau, dar numai acelora care merita.
Pomii din livezile noastre nu spun, insa, astfel, si nici turmele din imasuri.
Ele dau pentru ca sa poata trai, fiindca a pastra inseamna a pieri.
Desigur, cel care isi merita zilele si noptile, merita totul si din partea voastra.
Iar cel care a meritat sa bea din oceanul vietii, are tot dreptul sa-si umple cupa si din micul vostru parau.
Exista oare merit mai mare decat acel ce sta in curajul si increderea de a primi milostenie?
Si cine va credeti voi, pentru ca oamenii sa-si sfasie pieptul si sa-si lepede orgoliul, ca sa le puteti vedea meritele si mandria terfelita?
Luati aminte, ca mai intai voi sa meritati a fi daruitorul si instrumentul darniciei,
Pentru ca, intr-adevar, viata e cea care da viata, in timp ce voi, care va socotiti binefacatori, nu sunteti cumva decat martorii acesteia.
Iar voi care primiti – si cu toti primiti! – nu va luati povara vreunei recunostinte, spre a nu va pune de bunavoie un jug voua si celor ce daruie.
Inaltati-va, mai degraba cu cel care da, primindu-i darurile ca pe niste aripi;
Fiindca, a tine prea mult seama de datoriile voastre, inseamna a va indoi de generozitatea daruitorului, care are pamantul marinimos drept mama si al carui tata insusi Creatorul este.
Profetul – Kahlil Gibran
Iată însă că veni şi clipa când, după ce umblă o vreme-ndelungată prin nisip, pe stânci şi prin zăpezi, micul prinţ, într-un sfârşit, descoperi un drum. Iar drumurile, toate, duc spre oameni.
– Bună ziua! zise el.
Se afla într-o grădină de trandafiri înfloriţi.
– Bună ziua! ziseră trandafirii.
Micul prinţ îi privi. Toţi erau aidoma cu floarea lui.
– Cine sunteţi voi? întrebă el, înmărmurit.
– Noi suntem trandafiri! ziseră trandafirii.
– Vai, făcu micul prinţ…
Şi se simţi foarte nefericit. Floarea lui îi povestise că ea era, în univers, singura în felul ei. Şi iată că se mai aflau cinci mii, toate semănând cu ea, într-o singură grădină!
”Tare s-ar mai socoti jignită – îşi zise el – dacă ar vedea una ca asta… nu s-ar mai opri din tuse, şi s-ar preface chiar că moare, ca să scape de ruşine. Iar eu aş fi desigur nevoit să mă prefac c-o îngrijesc, pentru că altminteri, ca să mă îndurereze şi pe mine, s-ar lăsa să moară cu adevărat…”
Apoi îşi zise mai departe: „Mă credeam înavuţit cu o floare fără seamăn, şi iată că n-am decât o floare de rând. Cu asta numai şi cu trei vulcani, care-mi vin doar până la genunchi şi dintre care unul e poate stins pe veşnicie, nu prea sunt un mare prinţ…”
Şi, culcat în iarbă, plânse.
Micul Print – Antoine de Saint-Exupery
De chinurile iubirii te poţi scăpa’ dizolvându-le în muzică. In felul acesta, îşi pierd într-o imensitate vagă tăria lor fierbinte.
Raza de lumina 