Nu ai nevoie de cuvinte.

Iubirea nu inseamna sa-ti lasi sufletul sa fie un teren de joaca pentru nebuni, ci un ring de dans unde nu ai voie sa te opresti, unde trebuie sa rezisti pana la capat indiferent de muzica pe care o auzi, indiferent ca iti place sau ca nu iti place, ca ai obosit, ca iti este frica…In infinit nu exista popas. Daca ai obosit, iti tragi rasuflarea din mers.

Daca sufletul tau intra in relatie cu un alt suflet si comunica, simti. Nu ai nevoie de cuvinte. Sunt suficiente gesturile, privirile. Cuvintele sunt adiacente. Oamenii se inteleg in profunzime dincolo de vorbe, se intuiesc, se sustin, se iubesc adica. Daca nu comunica dincolo de cuvinte, nu pot comunica prin cuvinte. 

 

Uneori cuvintele nu trebuie sa existe, caci, daca exista strica. Uneori vorbesti fara cuvinte. Uneori cuvintele ranesc pentru ca se revolta. Uneori cuvintele trebuie sa taca, sa faca liniste si sa asculte cum vorbeste tacerea. Uneori cuvintele se rostogolesc in saruturi si nu se mai numesc vorbe, ci taina. Sarutul unei mangaieri. Sa se sarute doua maini, sa se certe doua maini, sa-si povesteasca doua maini. Mangaierea unei taceri. Sa se mangaie doua priviri. Sa se atinga doua priviri. Sa se dezmierde doua priviri. Nu stiu sa vorbesc despre dragoste prin cuvinte. 

…nu spunem nimic si totusi vorbim. Nici macar nu ne intoarcem capetele unul spre celalalt, dar ne privim tinta. Nu ne atingem nici mainile, dar ne mangaiem. Iti simt respiratia in ureche, desi ai scos capul pe geam. Tot aerul de-afara respira prin tine si ma piaptana.

Chris Simion

Am sarutat aceasta lume…

Am sarutat aceasta lume cu ochii si cu miinile, 
in faldurile inimii nenumarate-invaluind-o.
I-am potopit si zilele si noptile cu ginduri, 
pina cind lumea si viata mea
s-au contopit intr-una singura.
Si draga mi-i viata, 
pentru ca draga mi-i lumina cerului
intretesuta-n mine.
Daca a parasi aceasta lume
e tot atit de-nvederat cu a iubi-o –
trebuie sa fie un tainic inteles
intre-ntilnirea si despartirea vietii.
Daca iubirea de viata
s-ar dezamagi in moarte, 
atuncea cancerul dezamagirii
ar roade maduva a toate, 
iar stelele si-ar tot zbirci lumina, 
pina s-ar face negre-n intuneric…

Rabindranath Tagore 

Noptile

Noptile, cînd îmi amintesc iarasi de noi, 
totdeauna pe întuneric si amenintati totdeauna, 
îmbratisati sub ghilotina mereu, 
totdeauna obsedati de timp si de noapte, 
haituiti de umbre în care ne recunoastem pe noi, 
totdeauna ca în prima noapte a lumii
si totdeauna vorbind despre sfîrsitul iubirii, 
totdeauna amintindu-ne de mari si de soare
si totdeauna pe acest nisip negru al noptii
fara sa stim daca mîine vom mai fi împreuna, 
totdeauna asteptînd cutitul ghilotinei sa cada, 
totdeauna despartirile, 
totdeauna dragostea amenintata de altii
si de noi însine, 
totdeauna sub acest soare negru
care ne lumineaza, cînd se ating, mîinile, 
totdeauna înfricosati ca mîinile noastre
vor ajunge la capatul dragostei noastre
si totdeauna visînd sa ne iubim fara sa stim
daca suntem primii oameni pe lume sau ultimii, 
daca lumea începe cu noi sau sfîrseste.

Totdeauna dragostea în umbra ca înteleptii lui Rembrandt, 
ea care n-are nevoie de întelepciune, ci de speranta
si totusi daca vom muri vreodata dragostea noastra, 
va muri nu din pricina noptii
ci din pricina ca noi însine am amenintat-o prea mult. 

Octavian Paler 

Frumoase maini

Presimt:
frumoase mâni, cum îmi cuprindeti astazi cu
caldura voastra capul plin de visuri,

asa îmi veti tinea odata
si urna cu cenusa mea.

Visez:
frumoase mâni, când buze calde îmi vor sufla
în vânt cenusa,

ce-o s-o tineti în palmi ca-ntr-un potir,
veti fi ca niste flori,
din care boarea-mprastie – polenul.

Si plâng:

veti fi asa de tinere atunci, frumoase mâni.

Lucian Blaga