Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Un comentariu

Rânduiala

tumblr_m7n6prtxpi1qeiw2xo1_1280

Toate lucrurile se fac aşa cum e legea lor; nu noi hotărâm să înflorească merii o dată pe an. De ce nu înfloresc de mai multe ori şi să dea rod de mai multe ori? E undeva o conducere şi o ştiinţă, da’ noi nu ştim; numa o vedem. Omu’ le vede toate cum se desprind, se bucură sau le foloseşte, da’ putere n-are; puterea vine de altundeva. Toate lucrurile merg în legea lor; numa’ omu’ să-şi dea sama’.

Lucrurile sunt laolaltă, da’ nu aşa, nemişcate. Toate să ţin lanţ, aşa una de alta, da’ nu-i numa’ atât. Aşa le înţelegem şi noi, cei proşti; cum putem. Lucrurile merg numa’ aşa de-o părere în şir, da’ ele mai vin şi-n altă formă: se pătrund toate unele pe altele. Asta e greu de prins, că vezi, nu-i numa’ aşa, de aici până aici.

Tot ce se întâmplă e aşa după o rânduială. Lumea nu merge bine şi oamenii au necaz pentru că mulţi nu-şi dau seama ce fac. Lumea noastră are o rânduială; toate se fac aşa după o hotărâre, după o putere.

După ploaie iese un curcubeu; e cu un cap în apă şi cu celălalt în altă apă. Curcubeu’ e şi el un semn, da’ el nu iese aşa, când îi vine; iese că are şi el un rost de-l împlineşte. Numa’ vezi că nu e în puterea noastră să ştim tot, nu-i omeneşte.

Ernest Bernea – Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român


2 comentarii

…lumea-i visul sufletului nostru…

small_igor-10jpg

În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu esistă nici timp, nici spaţiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, şi infinitul asemene, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.

Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri care sunt ascunse în noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni şi asirieni , atuncea în adâncurile sufletului coborându-ne , am putea trăi aievea în trecut şi am putea locui lumea stelelor şi a soarelui.

Păcat că ştiinţa necromanţiei şi acea a astrologiei s-au pierdut — cine ştie câte mistere ne-ar fi descoperit în această privinţă !

Dacă lumea este un vis — de ce n-am putea să coordonăm şirul fenomenelor sale cum voim noi ? Nu e adevărat că esistă un trecut – consecutivitatea e în cugetarea noastră — cauzele fenomenelor , consecutive pentru noi, aceleaşi întotdeauna, esistă şi lucrează simultan.

 

Mihai Eminescu – Sărmanul Dionis


Un comentariu

Am sarutat aceasta lume…

Am sarutat aceasta lume cu ochii si cu miinile, 
in faldurile inimii nenumarate-invaluind-o.
I-am potopit si zilele si noptile cu ginduri, 
pina cind lumea si viata mea
s-au contopit intr-una singura.
Si draga mi-i viata, 
pentru ca draga mi-i lumina cerului
intretesuta-n mine.
Daca a parasi aceasta lume
e tot atit de-nvederat cu a iubi-o –
trebuie sa fie un tainic inteles
intre-ntilnirea si despartirea vietii.
Daca iubirea de viata
s-ar dezamagi in moarte, 
atuncea cancerul dezamagirii
ar roade maduva a toate, 
iar stelele si-ar tot zbirci lumina, 
pina s-ar face negre-n intuneric…

Rabindranath Tagore 


Un comentariu

Lume !

O, lume, lume!
Aş vrea să te cuprind întreagă
În piept,
Dogorator
Să te topesc în sufletul meu cald
Cu tot ce ai:
Cu munţii tăi,
Cu rasul tău,
Cu picurii de rouă,
Cu multele,
Nenumăratele fecioare cari păşesc
Cutremurate-n clipa asta
De-un dor.

Pe minunatul tău pămînt,
Cu cerul tău,
Cu tot ce plange-n tine-aş vrea
Să le topesc în trupul meu –
Şi strop cu strop
Din inimă
Ca dintr-o cupă
Să-mi beau apoi eu însumi sangele bogat:
Şi surazand
Să pier
Gustandu-te o dată din belşug
Ameţitoare
Şi largă mare de minuni: O, lume!

Lucian Blaga


Scrie un comentariu

Aş vrea să mă topesc în lume şi lumea în mine…

Aş vrea să izbucnesc într-o explozie radicală cu tot ce am în mine, cu toată energia şi cu toate conţinuturile, să curg, să mă descompun şi, într-o expresie nemijlocită, distrugerea mea să fie opera mea, creaţia, inspiraţia mea. 

Să mă realizez în distrugere, să cresc în cea mai nebună avântare până dincolo de margini, şi moartea mea să fie triumful meu. 

Aş vrea să mă topesc în lume şi lumea în mine, să naştem în nebunia noastră un vis apocaliptic, straniu ca toate viziunile de sfârşit şi magnific asemenea marilor crepuscule. Din ţesătura visului nostru să crească splendori enigmatice şi umbre cuceritoare, forme ciudate şi adâncimi halucinante. 

Un joc de lumină şi de întuneric să îmbrace sfârşitul într-un decor fantastic şi o transfigurare cosmică să ridice totul până dincolo de orice rezistenţă, când avântul duce la nimic, iar formele plesnesc într-o exaltare de agonie şi încântare.

Emil Cioran – Pe culmile disperarii