Astept rasaritul

Am cautat adanc in sufletul meu si am gasit liniste. Am scos pumnalul ce nu de putine ori mi-a intunecat vederea si gandurile.  Am zarit un cer albastru si calm. Am simtit o adiere calda pe obrazul meu, m-am linistit. Am gasit rabdarea vazand un suflet ce nu se grabeste sa renunte, jucaus si zambitor la orice gest. 

Acum astept rasaritul. Ma intind dupa soare incercand sa il aduc mai aproape de mine, dar nu, nu il grabesc, ii acord tot timpul din lume si ma aude si imi sopteste ca va veni curand, dar cat de curand nici el nu stie.

Mi-e dor, atat pot sa spun, mi-e dor de o raza de lumina si zambesc, inca mai am puterea sa o fac si inca am puterea sa imi spun ca totul va fi bine.

Lacrima se coboara incet peste buze, le umezeste ca-ntr-o sarutare plina de drag a iubirii iar gura mi-a prins a canta un cantec nou, nou, de bucurie ca m-am prins intr-o hora , hora a magiei iubirii care m-a acaparat, m-a ucis si m-a inviat in acelasi timp, dar nu mi-a invins sufletul istovit de cautari prin bezna lumii de azi si atunci am deschis ochii si am privit !

Lumina mi se arata in fata si parca-i simt gustul si ma imbie sa patrund cu inima adevarul tainic al acelui suflet linistit. N-as putea accepta nimic fara lupta, nici chiar durerea, chiar si pentru ea am luptat cu indarjire. Si doar asa am simtit cu-adevarat ce inseamna sa lupti pentru inima, cuget si speranta.

 

Cine sunt eu?

„Un minuscul fir de nisip pierdut în nemărginire, un suflet printre atâtea milioane de suflete. Ce am fost cândva, astăzi nu mai sunt, dar ce sunt azi îmi pare rău că nu am fost mereu. Nu sunt nici apă, nici foc, nici vânt, dar m-am resemnat… am primit de la viață tot ceea ce am visat și nu am rămas decăt ceea ce sunt… un suflet pe acest pământ. Eu sunt un zâmbet inundat de lacrimi, o îngânare de strigăte, de șoapte.
Exist în clipa strivită de paşii mei. Exist în lacrima uscată de nefericire. Exist în clipa uitată în mine. Exist în sufletul strivit şi fără speranţă. Exist în inima-mi ce-şi doreşte încă apusuri de soare. Exist ca să pot să strălucesc cu cerul în ochii mei. Exist ca să mai am încă clipe multe de fericire. Exist ca să iubesc încă, măcar odată. Exist ca să vreau încă să mai fiu eu.

M-am născut lacrimă… aducând liniște și bucurie părinților mei. M-am născut iarnă și am devenit brad… atingând înalturile cu verdele sufletului meu. Crescând, am devenit fluviu și curg în amonte… cine știe cât timp… visul meu este să dăruiesc iubire și aripi de suflet. M-am născut lacrimă… și voi muri floare de colț.”

 

Mihaela Gheorghe 

Lacrima si raza

O lacrimă
Desprinsă dintre genele unei plăpînde amintiri
Ce stă ascunsă-n fundul unui suflet
Căzu
Pe albul unei fragede petale…

O rază de-te peste ea
Şi-i zise:
„Simt din căldura ta că nu eşti bob de rouă…
De unde vii şi ce eşti?”

În vreme ce se destrăma în pulbere de soare,
Răspunse lacrima:
„Eu sînt un strop de suflet
Şi sînt
Ca picurii izvoarelor fierbinţi:
Vin totdeauna din adîncuri – mari!”

Lucian Blaga