„Vorbeste-ne despre Daruri.”

Atunci un bogat zise: „Vorbeste-ne despre Daruri.”

Si el raspunse, zicand:
„Nu dati decat putin, cand dati din ce-i al vostru.
Numai dand din voi insiva, dati cu adevarat.
Pentru ca, spuneti-mi, ce-s averile voastre decat niste lucruri pe care le pastrati cu strasnicie, crezand ca maine veti avea nevoie de ele?
Iar maine, ce-i va aduce ziua de maine cainelui prevazator foarte, ascunzand oasele in nisipul miscator, in timp ce-i urmeaza pe pelerini catre orasul sfant?

Si ce este frica de saracie, daca nu saracia insasi?
Iar groaza de sete, in preajma fantanilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsa?
Sunt unii oameni care dau putin din belsugul pe care il au, si aceasta pentru a li se recunoaste darnicia, insa aceasta dorinta ascunsa umileste darul facut.
Sunt, apoi, altii care, putin avand, dau totul.
Acestia cred in viata si in marinimia vietii, iar sacul lor niciodata nu-i gol.
Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este rasplata cea mai mare.
Dar sunt si din cei care dau cu durere, si doar durerea ramane botezul acestora.
In sfarsit, sunt cei care dau fara a simti nici durere, nici bucurie, necunoscandu-si virtutile;

Ei sunt asemenea mirtului din vale, care isi raspandeste parfumul in spatiu.
Prin mainile unor asemenea fapturi vorbeste Dumnezeu si dindaratul ochilor acestora El surade pamantului.
E bine sa dai cand ti se cere, dar si mai bine fara sa ti se ceara, din intelegere;
Iar pentru cei dornici sa dea, a-i cauta pe cei necajiti este o bucurie mai mare decat darul insusi.

Fiindca, se afla, oare, vreun lucru pe care sa ti-l refuzi?
O, desigur, tot ceea ce iti apartine va fi daruit intr-o zi;
Deci, da acum, in anotimpul darniciei tale, iar nu in cel al mostenitorilor tai.
Deseori spuneti: Am sa dau, dar numai acelora care merita.
Pomii din livezile noastre nu spun, insa, astfel, si nici turmele din imasuri.
Ele dau pentru ca sa poata trai, fiindca a pastra inseamna a pieri.
Desigur, cel care isi merita zilele si noptile, merita totul si din partea voastra.
Iar cel care a meritat sa bea din oceanul vietii, are tot dreptul sa-si umple cupa si din micul vostru parau.
Exista oare merit mai mare decat acel ce sta in curajul si increderea de a primi milostenie?

Si cine va credeti voi, pentru ca oamenii sa-si sfasie pieptul si sa-si lepede orgoliul, ca sa le puteti vedea meritele si mandria terfelita?
Luati aminte, ca mai intai voi sa meritati a fi daruitorul si instrumentul darniciei,
Pentru ca, intr-adevar, viata e cea care da viata, in timp ce voi, care va socotiti binefacatori, nu sunteti cumva decat martorii acesteia.
Iar voi care primiti – si cu toti primiti! – nu va luati povara vreunei recunostinte, spre a nu va pune de bunavoie un jug voua si celor ce daruie.
Inaltati-va, mai degraba cu cel care da, primindu-i darurile ca pe niste aripi;
Fiindca, a tine prea mult seama de datoriile voastre, inseamna a va indoi de generozitatea daruitorului, care are pamantul marinimos drept mama si al carui tata insusi Creatorul este.

Profetul – Kahlil Gibran

Prietenul – este răspunsul dat nevoilor voastre.

Prietenul – este răspunsul dat nevoilor voastre.

El este ogorul pe care îl semănaţi cu dragoste şi îl seceraţi din recunoştinţă,
El este căminul şi masa voastră,
Fiindcă la el veniţi, asemeni flămânzilor, căutându -l pentru oaza de linişte.

Când prietenul îşi descoperă gândul, nu vă înclinaţi spre „nu”-ul sinelui vostru, nici nu-i refuzaţi acel „da” aşteptat,
Iar când este închis în el, inima voastră nu încetează a-i asculta inima.

Pentru că în prietenie, toate gândurile, toate dorinţele, toate aşteptările se nasc în tăcere şi se împart într-o bucurie mută.
Nu vă întristaţi când vă despărţiţi de prietenul vostru,
Fiindcă tot ceea ce preţuiţi cel mai mult la el, vă poate fi mai limpede în absenţa-i, precum pentru un alpinist muntele apare cel mai desluşit de văzut din depărtarea câmpiei,
Şi nu aflaţi alt ţel în prietenie decât adâncirea în spirit.

Pentru că dragostea care caută altceva decât revelaţia propriului mister, numai e dragoste, ci-i ca o plasă în care, aruncată fiind, cade doar ceea ce-i de prisos.

Tot ce aveţi mai bun în voi înşivă pentru prietenul vostru să fie,
Dacă el trebuie să cunoască refluxul mareei voastre, atunci să cunoască şi fluxul

Şi la ce-i bun prietenul dacă îl căutaţi doar pentru pierdere de vreme?
Căutaţi-l totdeauna pentru a vă trăi cu adevărat clipele,
Fiindcă-i rostul lui să vă umple nevoile dar nu şi vidul din voi
Şi în desfătarea prieteniei, domnească râsul şi bucuriile împărtăşite.
Pentru că în roua măruntelor lucruri inima îşi află dimineaţa şi prospeţimea.

(Kahlil Gibran – “Profetul”)

 

Despre Constiinta de Sine…

Vorbeste-ne despre Constiinta de Sine.”
Si el raspunse, zicand:
„Inimile voastre cunosc in tacere taina zilelor si a noptilor,
Dar urechile fiecaruia inseteaza dupa sunetul cunoasterii din inima voastra.
Ci voi ati vrea sa cunoasteti in cuvinte ceea ce deja stiti din ganduri,
Ati dori sa atingeti cu degetele trupul gol al viselor voastre.
Si este bine ca voiti aceasta.
Izvorul ascuns al sufletului trebuie sa tasneasca si apoi sa alerge murmurand catre mare,
Iar comoara adancurilor voastre fara sfarsit vrea ochilor sa se arate;
Ci nu exista balanta pentru a cantari necunoscuta voastra comoara,
Si nu cercetati adancurile constiintei voastre nici cu prajina, nici cu sonda,
Fiindca eul omului este ca un ocean fara hotare si de nemasurat.
Nu spuneti nicicand: Am aflat adevarul, ci, mai curand: Am aflat un adevar.
Nu spuneti: Am gasit cararea sufletului, ci, mai degraba: Am gasit sufletul drumetind pe ingusta-mi carare.
Pentru ca sufletul alearga pe toate cararile.
El nu calatoreste pe o anume linie, nici nu creste asemenea trestiei.
Sufletul se desface precum un lotus in petale fara de numar.”

Profetul – Khalil Gibran

„Vorbeşte-ne despre cuvânt.”

„Vorbiţi atunci când încetaţi a mai avea pace cu propriile gânduri;
Când nu mai puteţi rămâne în singurătatea inimii, viaţa vi se mută pe buze, iar sunetele sunt un divertisment spre trecerea timpului.

Şi, de cele mai multe ori, în discursurile voastre, gândirea vă este pe jumătate ucisă.
Fiindcă gândirea este o pasăre a înălţimilor, care, în colivia cuvintelor, izbuteşte doar să-şi desfăşoare aripile, dar nu poate zbura.
Unii dintre voi, din teama de a fi singuri, caută tovărăşia vorbăreţilor.
Tăcerea singurătăţii le dezvăluie acestora eul lor în toată goliciunea sa şi ar dori să fugă de ei înşişi.

Unii dintre voi vorbesc şi, fără să ştie şi fără premeditare, dau la iveala un adevăr pe care ei înşişi nu-l înţeleg.
Mai sunt şi alţii care păstrează în ei adevărul, însă nu-l dau pe seama cuvintelor.
În firea acestora spiritul sălăşuieşte în ritmul tăcerii.

Când îţi întâlneşti prietenul pe marginea drumului ori în târg, fie ca spiritul să-ţi anime buzele şi să-ţi călăuzească limba.

Fie ca vocea-i prin vocea ta să grăiască auzului firii sale;
Numai astfel sufletul tău va păstra adevărul inimii tale, aşa cum buchetul vinului este cel care stăruie. Chiar şi când i-ai uitat culoarea, iar cupa de mult nu mai este.”

 

Khalil Gibran – Profetul