O viaţă este şansa ta de a exprima Sinele…

„Câţi îşi trăiesc vieţile

fără să descopere vreodată
ceea ce ştiu sau ce iubesc?

Mulţi.
Este datoria ta să nu îţi îngădui să ajungi ca ei.

Găseşte-i pe cei mai înţelepţi învăţători,
adresează-le cele mai grele întrebări;
nu îţi vor spune niciodată: „Studiază filosofia” sau
„Ia-ţi o diplomă”.
Vor spune: „Ştii deja răspunsul”.

La fel cum eşti acelaşi care ai fost
cu o secundă, cu o săptămână în urmă,
la fel cum eşti acelaşi care vei fi
în următoarea clipă sau în săptămâna ce vine,
la fel, eşti acelaşi care ai fost acum o viaţă,
acelaşi care eşti într-o viaţa paralelă,
acelaşi care vei fi într-o sută de vieţi,
întru ceea ce numeşti viitor.

O viaţă
este şansa ta de a exprima Sinele
în cel mai palpitant şi creativ mod
cu putinţă.”

Richard Bach

Nu trebuie sa-ti pui niciodata mintea cu florile. Trebuie doar sa le privesti si sa le mirosi.

„Aveam in scurta vreme sa cunosc aceasta floare mai in amanunt. Pe planeta micului print crescusera dintotdeauna flori ca toate florile, impodobite doar cu o singura cununa de petale, si care se multumeau cu foarte putin loc, si care nu suparau pe nimeni.

Rasareau de dimineata, printre ierburi si pe urma, seara, se stingeau. Aceasta insa incoltise intr-o zi dintr-o samanta adusa de nu se stie unde, iar micul print luase foarte indeaproape seama la cresterea mladitei celei noi, care nu se asemuia intru nimic cu celelalte mladite. Se putea sa fie un nou soi de baobab!

Copacelul insa, la putin vreme, se opri din crestere si prinse-a fauri o floare. Micul print, vazand bobocul urias ce se implinea sub ochii lui, simtea ca trebuie sa se iveasca dinlauntru o minune de faptura; insa floarea, dornica de a fi cat mai frumoasa nu mai ispravea, la adapostul incaperii sale verzi, cu pregatirile. Isi alegea culorile cu grija. Se imbraca pe indelete, potrivindu-si petalele una cate una.

Nu voia sa se infatiseze mototolita, ca macii. Nu voia sa se arate decat in deplina stralucire a frumusetii sale. Ei, bine, da! era foarte cocheta! Gateala ei cea tainica tinuse astfel zile si zile de-a randul. Si iata dupa aceea ca, intr-o dimineata, chiar la rasaritul soarelui, s-a ivit si dumneaei.

Si tocmai ea, care atat de mult se trudise, a cascat si-a zis:

– Vai! abia m-am trezit … Te rog sa ma ierti … N-am apucat nici sa ma pieptan …

Micul print atunci nu-si mai putu stapani admiratia:

– Cat sunteti de frumoasa!

– Nu-i asa? i-a raspuns cu gingasie floarea. Si m-am nascut o data cu soarele …

Micul print descoperi ca floarea aceasta nu prea stia ce-i modestia, insa era atat de tulburatoare!

Astfel micul print, in ciuda bunavointei si-a iubirii sale, isi pierduse curand increderea in ea. Pusese pret pe niste vorbe fara de insemnatate si ajunsese foarte nefericit.

– Nu trebuia sa-mi pun mintea cu ea – mi-a marturisit el intr-o zi. Nu trebuie sa-ti pui niciodata mintea cu florile. Trebuie doar sa le privesti si sa le mirosi.

Floarea mea inmiresma planeta, insa eu n-am stiut sa ma bucur de lucrul acesta. Povestea aceea cu ghearele, care m-a necajit atat de mult, trebuia sa ma induioseze …

Mi-a mai marturisit:

– N-am fost in stare sa pricep nimic pe-atunci! trebuia sa o judec dupa fapte, nu dupa vorbe. Mireasma ei ma imbata si ma insenina. N-ar fi trebuit sa fug de-acasa niciodata!

Trebuia ca, dincolo de bietele ei siretlicuri, sa-i presimt duiosia. Florile sunt atat de ciudate! Dar eram prea tanar, ca sa stiu cum s-o iubesc.”

Micul Print -A.de Saint Exupery

Eu sunt cum sunt…

Sunt mulţumit că viaţa mea s-a desfăşurat astfel. A fost bogată şi mi-a oferit multe. Cum aş fi putut să mă aştept vreodată la atatea? S-au întîmplat tot felul de lucruri la care nu mă aşteptam. Unele s-ar fi putut derula altfel dacă eu însumi aş fi fost altfel. Aşa însă, totul a fost cum trebuia să fie; căci s-a întîmplat aşa, pentru că eu sunt cum sunt.

Multe s-au produs intenţionat, dar nu totdeauna s-au dovedit a fi în avantajul meu. Cele mai multe s-au dezvoltat însă în mod natural şi prin destin. Regret multe prostii izvorîte din încăpăţînarea mea, dar dacă aceasta n-ar fi fost o însuşire de-a mea, nu mi-aş fi atins ţelul. Aşa, sunt dezamăgit şi nu sunt dezamăgit deopotrivă. Sunt dezamăgit de oameni şi sunt dezamăgit de mine însumi. Am aflat lucruri minunate despre oameni, am trăit lucruri minunate legate de ei şi am realizat eu însumi mai multe decît aşteptam de la mine.

Nu-mi pot forma o judecată definitivă, întrucît fenomenul viaţă şi fenomenul om sunt prea mari. Cu cat am înaintat în vîrstă, cu atat mai puţin am reuşit să mă înţeleg, să mă cunosc sau să ştiu despre mine.

Sunt uimit de mine, dezamăgit, mulţumit. Sunt întristat, abătut, entuziast. Sunt şi toate acestea şi nu pot să fac suma. Nu sunt capabil să stabilesc o valoare sau o nonvaloare definitivă, n-am o judecată despre mine şi viaţa mea. De nimic nu sunt foarte sigur. De fapt, n-am o convingere definitivă despre nimic. Ştiu numai că m-am născut şi că exist şi am sentimentul că aş fi fost purtat.

Exist pe baza a ceva ce nu cunosc, în ciuda tuturor incertitudinilor simt o soliditate a ceea ce există şi o continuitate a fiinţei mele aşa cum este ea.

(Carl Gustav Jung)