Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Un comentariu

Primăvară

tumblr_lyr1jqleDq1qaliyzo1_500

A cunoaşte. A iubi
Înc-o dată, iar şi iară
a cunoaşte-nseamnă iarnă
a iubi e primăvară.

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?
A cunoaşte – ce înseamnă?
A iubi – de ce ţi-e teamă?
printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit,
cu rumoare şi ardoare
de albine re-ncarnate.

Înc-odată, iar şi iară,
a iubi e primavară.

Lucian Blaga

Reclame


Scrie un comentariu

Am putut vedea infinitul…

Dorul meu de duca fusese exact ca zorii inainte de rasaritul soarelui, ca si cum o putere necunoscuta m-ar fi chemat dintr-un loc necunoscut, sa ma eliberez de catusele mele.

Era ca mesajul primaverii, care vine nevazut si face sa incolteasca samanta deschizandusainchisorii pamantului. Era sortit ca peretii inchisorii mele sa fie inlaturati.

Si ce inchisoare e asta ? Este inchisoarea increderii oarbe in aceasta lume, lumea pe care am cunoscut-o prin intermediul celor sase simturi si o consideram finala. Stiu ca aceasta stare de spirit nu poate fi decat vremelnica, nu va dura prea mult. Totusi, pentru un scurt rastimp, usa inchisorii s-a deschis in fata mea.

Am putut vedea infinitul. M-am inaltat pana la o alta dimensiune, de unde am putut intelege ca ceea ce noi socotim trecut, nu e trecut.

Timpul nu se duce nicaieri, nu are nici inceput, nici sfarsit. Intocmai ca Arjuna, aveam si eu binecuvantarea unui Spirit Universal.

Dar ce castigasem prin asta ? Dezorientata, ma rugam staruitor : “Doamne, spune-mi cum sa ma port ?” Oare nu stiu si singura raspunsul ?

Nu de pierdere sau de castig e vorba, exista anumite evenimente care nu au un rost imediat in viata de fiecare zi, dar asemenea lucruri ireale, superflue si lipsite de scop sunt cele care alcatuiesc lumea oamenilor, cea atat de deosebita de cea a animalelor. La capatul acestor opt luni, realizam ca nu eram numai un biped, eram o fiinta umana, cu o samanta de nemurire in mine si cu dreptul de a privi realitatea dintr-o alta perspectiva.

Infinitul ma culesese din lumea de jos. Tinandu-ma intre faldurii lui, dansa, iar parul lui despletit imi acoperea ochii, fata si intregul trup. Totul se amesteca, ce e inainte si ce e inapoi, estul si vestul, aproapele si departele sunt totuna. Inchisoarea mea s-a sfaramat.

M-am eliberat de rusine, de teama si de corsetul relatiilor sociale. Numai iubirea, necucerita de timp, arde ca o stea polara in coltul intinderii nemarginite. Ea ma conduce, ea ma va indruma peste ocean.

 

fragment din „Dragostea nu moare” – Maitreyi Devi