Nu poti vedea ceva pentru care nu ai ochi.

Niciodata nu m-am simtit mai iubit, mai fericit, mai nou, mai deplin, mai puternic si totodata mai cuminte si mai smerit decat atunci cand am fost iertat pentru gresalele mele.

Atunci am zis ca a iubi inseamna a ierta, a ierta nu o fapta care este sau ni se pare gresita, ci a ierta adanc si necontenit, a ierta o data si pentru totdeauna tot raul care se ridica impotriva noastra, avand intotdeauna vie revelatia durerii si a stricaciunii in care s-a adancit faptura prin despartirea de Dumnezeu.

Daca nu vedem iubirea in jur, este pentru ca noi insine nu o avem.
Nu poti vedea ceva pentru care nu ai ochi.

  Daca exista un rost pentru care am aparut pe lume, acela este de a raspunde dragostei lui Dumnezeu si de a ne reintoarce la starea pe care a gandit-o Ziditorul nostru, pentru a petrece impreuna cu El in bucuria si in lumina si in dragostea cea nesfarsita, in veci.

Asadar, sa nu uitam ca Dumnezeu il iubeste pe fiecare in starea in care este si cunoaste despre fiecare dintre noi lucrurile pe car noi nu le stim, pentru ca noi judecam la aratare, iar Dumnezeu judeca cele de taina, vede si pocainta viitoare pe care noi nu o vedem. In acest fel sa ne apropiem de oamenii din fata noastra .

Inainte de a cauta dragostea in inima noastra, de a o cultiva, trebuie sa ne izbavim de raul care este in inima noastra. Si care este acest rau care se ridica impotriva dragostei? Invidia, slava desarta- ca sunte mai buni decat aproapele noastru…

Savatie Bastovoi

Viaţa ta tocmai acum începe!

Începe ziua aceasta cu un duh iertător. Iartă-i chiar şi pe cei care nu îţi cer iertare. Poate au fost multe zilele în care ai fiert de mânie din cauza unui cuvânt sau a unei fapte aruncate în viaţa ta de o persoană neatentă sau indiferentă.

Poate ai pierdut multe ore valoroase imaginându-ţi revanşa sau confruntarea… dar acum oferă în tăcere iertarea ta, o dată pentru totdeauna, chiar şi celor care cred că nu au nevoie de ea.

Prin iertare, nu mai eşti consumat de gânduri nepotrivite. Renunţă la amărăciunea ta. Astfel, vei fi din nou mulţumit în sufletul tău şi util celor din jur.

Începe ziua aceasta cu o atitudine iertătoare. Iartă-i pe cei care te critică pe nedrept.

Nu uita: sclavia de orice natură este rea, iar cel care trăieşte după părerile celorlalţi este un sclav. Tu nu eşti un sclav! Alege-ţi adevăratul Conducător…

Trebuie să ştii că si critica face parte din preţul plătit pentru curajul de a trece dincolo de mediocritate.

Iartă-te şi pe tine însuţi! Poate, timp de mai mulţi ani, cel mai mare duşman al tău ai fost chiar tu însuţi. Fiecare greşeală, fiecare calcul greşit, fiecare poticnire ai derulat-o de mai multe ori în mintea ta. Fiecare promisiune, fiecare zi risipită, fiecare obiectiv neatins întemeiază dezgustul pe care îl simţi pentru lipsa realizărilor din viaţa ta…

Conştientizează azi că este imposibil să lupţi cu un duşman care locuieşte în capul tău.

Dar iertându-te pe tine, elimini toate îndoielile, frica şi frustrarea care ţi-au menţinut trecutul în prezent. Dacă alegi să ai această atitudine iertătoare, de astăzi, istoria personală nu-ţi va mai controla destinul.

Viaţa ta tocmai acum începe!

Darul pelerinului- Andy Andrews

Viata

Am iertat greşeli aproape de neiertat, am încercat să înlocuiesc persoane de neînlocuit şi să uit persoane de neuitat. 

Am acţionat din impuls, am fost dezamăgit de oameni pe care-i credeam incapabili de a face anumite lucruri, dar şi eu am dezamăgit oameni. 

Am ţinut pe cineva în braţe pentru a-l proteja. 

Am râs când nu trebuia. 

Mi-am făcut prieteni pentru totdeauna. 

Am iubit şi am fost iubit, dar am fost şi respins. 

Am fost iubit şi n-am ştiut să iubesc. 

Am ţipat si am sărit în sus de bucurie, am trăit pentru dragoste şi am făcut promisiuni pentru totdeauna, dar, inima mi s-a frânt de atâtea ori! 

Am plâns ascultând muzică sau privind fotografii. 

Am telefonat doar pentru a auzi o voce, m-am îndrăgostit doar de un surâs. 

Aproape am crezut că voi muri de atâta nostalgie şi… 
… mi-a fost teamă că voi pierde pe cineva foarte special (pe care, în cele din urmă, l-am pierdut)… 

Dar am supravieţuit! 
Şi încă trăiesc! 
Şi totuşi, merg înainte… 
Şi tu trebuie să mergi înainte. Trăieşte!!! 

Ceea ce trebuie, într-adevăr, să faci este să lupţi cu toată convingerea, să îmbrăţişezi viaţa şi să o trăieşti cu pasiune, să pierzi cu demnitate şi să învingi îndrăznind, pentru că lumea aparţine celui ce îndrăzneşte şi VIAŢA ÎNSEAMNĂ PREA MULT pentru a fi nesemnificativă! 

Charles Chaplin

Intre uitare si iertare

Rătăcită printre gândurile mele… încerc să găsesc timpul care-mi cerne frumuseţi…

Mă refugiez de civilizaţie, într-un mers la întâmplare, pe o alee pustiită de cântările păsărilor, acompaniată doar de o frunză mică şi palidă… Frunza mohorâtă cu tăcerea ei adâncă îmi arată cum cu fiecare secundă moare tot mai mult si mai adânc…

Amorţită de frig, mă aşez pe o bancă uitată de vreme, cu rugină pe mânere… peste tot tăcere… privesc lacul distant si sobru… azi nu-mi zâmbeşte…
Sălciile înalte şi mlădioase mă izolează parcă mai mult în linişte… şi asta, pentru mine azi, este o plăcere…

Scot din geantă o carte de poezii scrise de Ana Blandiana… melancolia ei este ca o ploaie nestăvilită, dar plăpândă… cât de straniu mă simt, când mi se aprind sclipiri în privire şi parcă lacrimi dau să se formeze la marginea inimii, citind ultimul vers al unui trist poem… o ador pentru cum se exprimă…

Modestia caldă a salciei de lângă mine şi susurul monoton al apei mă determină să ridic ochii de pe carte şi să observ cum vântul părăsirii, culcă iarba inca verde si ucide o panseluta. 

Intr-un colţ de trotoar vântul duce grăbit praful şi frunzele căzute din copaci până-n departare… Încerc să-l rog să se încetinească, ba chiar îi recit versuri….dar vântul nu vrea să ştie de poezie…

Îmi placea liniştea şi izolarea în care mă refugiasem iar vântul îmi dădea visări că sunt şi mai singură şi că parcul e pustiit de lume… şi asta nu mă deranja câtuşi de puţin!

Abandonez grijile cotidiene… pe o bancă cu mânere ruginite lânga un lac rece si o frunza-n care am adăpostit în taina nişte versuri!

Mă îndepărtez de liniştea binefăcătoare şi de izolarea vindecătoare şi mă îndrept plină de vise spre zidurile tăcute ale casei mele.

Îmi aştern somnul într-un cânt de sălcii şi mă las printre paginile timpului, intre uitare şi iertare.