Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Un comentariu

Primăvară

tumblr_lyr1jqleDq1qaliyzo1_500

A cunoaşte. A iubi
Înc-o dată, iar şi iară
a cunoaşte-nseamnă iarnă
a iubi e primăvară.

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?
A cunoaşte – ce înseamnă?
A iubi – de ce ţi-e teamă?
printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit,
cu rumoare şi ardoare
de albine re-ncarnate.

Înc-odată, iar şi iară,
a iubi e primavară.

Lucian Blaga

Reclame


Scrie un comentariu

Balada anotimpului ales

imagine-3d-peisaj-de-iarna

Nu mi-a rămas în gândurile mele
pustii, de altădată, decât unul:
ce anotimp să-mi poarte amintirea?
Mai bine iarna-mi zic, mai bine iarna.

Copilria mi s-a dus. Cu albul
acoperiş al norilor s-a dus.
Vântul de noapte troienind fereastra.
Am adormit de-atâtea ori visându-l.

Între coline albe unde râul
dormea sub gheaţă, am văzut întâia
mea dragoste.

Şi-n alb, mereu ca lupii
mi-am lăsat urma.

Poate că zăpada
acestei ţări e singura avere
pe care o am; cu mirtul ei albastru
mă va cunoaşte vremea şi cu acelaşi
zbor periodic.

Va îngheţa noroiul 
sub paşii mei, şi mlaştina pierzându-şi
rânjetul verde, se vor stinge-n zare
ciulinii Bărăganului, şi drumul
îşi va dubla distanţele, şi vrăbii
venind ca saltimbancii pe trapezul
soarelui palid, veşnic îmi vor ţine
loc de cuvinte.

Ce-aş putea s-aştept?

Multe am pierdut şi voi mai pierde multe.
Ca un răspuns la orice întrebare
ninsoarea cade repetând mereu:
…mai bine iarna, da, mai bine iarna…

A.E.Baconsky

 


2 comentarii

Intr-o zi de iarna…

Intr-o zi de iarna
m-am abandonat vietii….
Stateam singura intr-un castel
de poveste.
Imi inchisesem bine
usile si geamurile
cu lacate ferecate
si blesteme…
Eram printesa speriata sa iubeasca
de frica sa nu piarda…
Priveam pe geam
la lumea de afara.
Zambeam…trist
Parea frumos ce vad…
Dar mi-era teama
sa-ncerc
sa traiesc,
sa ies din mica lume
pe care mi-o creasem.
Intr-o zi de iarna
cu mana tremuranda
am deschis poarta.
Si atunci….
Dragostea mi-a inundat viata!
Am pasit timida
dincolo de zidurile castelului
nesatula de-a vedea,
de-a invata,
de-a cunoaste.
Cu fiecare minut,
cu fiecare secunda
draostea mea sporea
si ma transforma.
Am uitat de zmeii
de care ma ascunsesem pana atunci.
Ei se transformau in broaste,
iar eu invatam sa sarut broastele
pentru a se transforma in printi.
Invatam sa accept
acele momente magice
care-ncercau sa-mi spele sufletul
de temeri si frici…
Am daramat zidurile
care ma tineau prizoniera.
Am permis sa se aprinda flacara.
Inima, acum eliberata de blesteme,
iubeste cu putere.
In sfarsit,
am invatat sa fac parte
din propria viata…
Intr-o zi de iarna….

 


2 comentarii

Sunt ingerul noptii

   
    Ma plimb pe acoperisul lumii. Vad case si case. Sunt case frumoase, cu cosurile fumegande, altele pustii si pline de praful singuratatii.. Vad case zugravite in exterior si atat de aratoase, dar gandacii si sobolanii colcaie in interiorul lor. Dar sunt case care pe dinafara stau sa cada, insa in interior e cald si miroase a acasa.
        Mainile oamenilor ce deschid usile sa te primeasca si iti zambesc sunt maini batute de viata. Ochii lor sunt ridati, dar nu de ani, ci de zambetul cald care il ofera. Mainile brazdate ce mangaie sunt mainile, care tin in brate copii sa nu cada. Ele sunt mainile bunicilor care au muncit si au carat atatea bagaje, pe ale lor, ale copiilor lor si mai apoi ale nepotilor lor.
       
      Niciodata nu mi-au placut casele frumoase, dar pe cosul carora nu am vazut ca iasa fum. Sunt case reci, neincalzite sufleteste. Imi place sa simt mirosul de lemn ars, de soba calda, de ceai aburind, sau mirosul mancarii facute de mame.
       
       Sunt ingerul noptii si ma plimb pe acoperisul lumii in miez de iarna. Iubesc oamenii si imi place sa privesc la geamurile caselor, cand mamele isi culca copii si ii saruta de noapte buna. Le vad obosite de munca, dar tot mai gasesc sudoare de a isi ingriji copii. Imi pun lacrimi de fericire in ochi cand vad asta. Chiar daca e o casa saracacioasa si plina de griji, in aer e iubirea calda si plina de calm.
       
       Nu imi place sa privesc acele case in care toate sunt la locul lor, nemiscate, in care oamenii se aseaza la mesele perfect aranjate, stau drepti si mesteca incet de parca ar urma sa se inece. Stau rigizi si nu scot o vorba. Se ridica si pleaca, se aseaza in paturile unde lenjeria parca urmeaza sa crape de atata apret si adorm precum niste manechine fixe, nu cumva sa strice ceva. Acolo unde e dezordine, e viata.
       
      Sunt ingerul iernii si noaptea ma plimb pe acoperisul lumii. Arunc cu stele si pene de inger peste oameni si ii imbratisez cu caldura. E rece, e iarna si in curand o sa ma joc cu fulgii de zapada. 
            
Odine