Ganduri bune

 

„Daca ai nevoie de ganduri bune, nu trebuie decat sa ai o plasa de prins fluturi si sa stai cu ea ridicata spre cer. Trebuie sa inchizi ochii si sa-l rogi pe ingerul tau pazitor sa-si cheme prietenii. Ai sa simti plasa plina de ganduri bune. Nu cauta sa le vezi. Nu poti, intai trebuie iubite si hranite. Iar inainte de a le vedea, trebuie neaparat sa multumesti frumos ca au venit in plasa ta.

Nu le pastra doar pentru tine. Bucura-te de ele si da-le drumul imediat sa se duca si la altii. Si mai ales trebuie sa adaugi si tu vreo doua-trei ganduri bune de la tine. Trebuie sa le dai drumul dimineata, la rasarit de soare, dupa ce te-ai spalat de fata si pe suflet cu roua. Scoti incetisor plasa de fluturi afara si o lasi acolo. Vor pleca incet si usor. Nu trebuie sa te uiti. Nu le plac despartirile. Si in orice caz data viitoare, cand vei ridica plasa de fluturi, vor reveni. Pofta buna de ganduri bune!”

 

Oana Pellea

„Mă iubeşti tu? Spune drept!”

Fantazie, fantazie, când suntem numai noi singuri,
Ce ades mă porţi pe lacuri şi pe mare şi prin crânguri!
Unde ai văzut vrodată aste ţări necunoscute?
Când se petrecur-aceste? La o mie patru sute?
Azi n-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi,
Cum îţi vine, cum îţi place pe copilă s-o desmierzi,
După gât să-i aşezi braţul, gură-n gură, piept la piept,
S-o întrebi numai cu ochii: „Mă iubeşti tu? Spune drept!”
Aş! abia ţi-ai întins mâna, sare ivărul la uşă,
E-un congres de rubedenii, vre un unchi, vre o mătuşă…
Iute capul într-o parte şi te uiţi în jos smerit…
Oare nu-i în lumea asta vrun ungher pentru iubit?

Ce? Când luna se strecoară printre nouri, prin pustii,

Tu cu lumea ta de gânduri după ea să te aţii?
Să aluneci pe poleiul de pe uliţele ninse,
Să priveşti prin lucii geamuri la luminile aprinse
Şi s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară,
Cum zâmbeşte tuturora cu gândirea ei uşoară?
S-auzi zornetul de pinteni şi foşnirile de rochii,
Pe când ei sucesc musteaţa, iară ele fac cu ochii?
Când încheie cu-o privire amoroasele-nţelegeri,
Cu ridicula-ţi simţire tu la poarta ei să degeri?
Pătimaş şi îndărătnic s-o iubeşti ca un copil
Când ea-i rece şi cu toane ca şi luna lui april?
Încleştând a tale braţe toată mintea să ţi-o pierzi?
De la creştet la picioare s-o admiri şi s-o desmierzi
Ca pe-o marmură de Paros sau o pânză de Corregio,
Când ea-i rece şi cochetă? Eşti ridicul, înţelege-o…
Da… visam odinioară pe acea ce m-ar iubi,
Când aş sta pierdut pe gânduri, peste umăr mi-ar privi,
Aş simţi-o că-i aproape şi ar şti c-o înţeleg…
Din sărmana noastră viaţă, am dura roman întreg…

Mihai Eminescu – Scrisoarea IV(fragment)

 

Cand obosesc ma asez in cuvinte…

Cand obosesc ma asez in cuvinte si ma leagan usurel pana ce reusesc sa intrerup legatura cu lumea din jur.

Sunt. 

Moi si plapande cuvintele se lasa strivite sub soldurile grele si somnoroase.
Ai putea sa le cauti un inteles , o logica a modului in care se aseaza in jurul trupului meu. Ai putea sa trimiti cuvintele nespuse sa imi imbrace trupul.

Uneori, de nicaieri picura cuvinte mici si ude. Isi desira literele in fire subtiri si ma transforma-n cocon.

Ghemuita imi innabus durerea cresterii aripilor. Prin minte imi trec franturi de ganduri ametite. Ar fi trebuit sa uit cateva imagini care se infig in mine ca si-atunci …

Unde sa imi asez simtamintele?
Unde sa te strecor ca sa nu mai rasari ?

In lumea nevazuta de langa tine, ma asez asemenea fulgului pe obrazul sobei.
Crezi ca ideea de plans poate fi zambet in esenta lacrimii ?

Ma rostogolesc intre cuvinte si caut o imbratisare, doar una, o definitiva si ireversibila imbratisare .

Nimic din ce este.
Nimic din ce ar putea deveni.

Doar cand iti e prea dor intoarce-te in lumea nevazuta de langa mine.
Intinde mana… in nevazuta lume de langa tine iti ating varfurile degetelor cu zambetul tacut al sufletului.

Lasa, intr-o zi , intr-o cu totul alta zi , vom avea sansa de a ne regasi in lumea nevazuta de langa noi…

Reminiscenţe

Ne uităm la nori
Şi spunem că seamănă cu-o turmă de oi.
Tresărim speriaţi când vedem lupul
În cartea de zoologie.

Alteori ne apucă un dor de munte
Atât de puternic, încât
Vedem cum începe să crească iarba grasă
Pe birouri.

Sunt gânduri care continuă să ne sosească
Pe vechea noastră adresă,
Pentru că fiecare dintre noi suntem
Ciobanul care şi-a pierdut oile
În subconştient.

Marin Sorescu

Ganduri doar ganduri

Gandurile astea rupte in bucati si imprastiate…vantul si-ar dori sa bata pe langa mine, sa nu ma atinga… hai ploaie, ocoleste-ma daca crezi ca poti, abia astept sa n-am nevoie de umbrela…cerul meu isi ascunde fata dincolo de nori …deşteptând în cale câte-o amintire…timpul trece greu, visurile trec, dar raman in suflet…