„Fiecare fulg de nea care cade pe pervazul aburit al ferestrei imi aude suspinul și fiecare fulg imi zambește în speranta unui raspuns în pasi de zambet. Ai gandit vreodata ca fulgul de nea este inventia lui Dumnezeu pentru a arunca si asupra acestei lumi mirajul Raiului?
O geana de lumina despica umbrele cenușii ale beznei ce ma înconjoara. E liniștea unor ochi nevazuți care imi asterne pe piele fulgi de nea. Incet, incet un zambet firav se naste chiar în mijlocul fulgilor de nea, colorandu-mi privirea în sclipiri de azur. E un zambet continuu care netezeste riduri de framantari intunecate, care sterge temeri, care alunga cuvinte neinsemnate…
E raspunsul meu la dansul necontenit al fulgilor de nea, e zambetul meu la gandul calator spre tine, la îmbrațișarea imposibila și la atingerea atat de îndepartata, un zambet perfect într-o lume ireala…si fulgul a cazut mort…Si nu se poate intoarce la ai lui caci singur nu poate…
E viata unui fulg atat de diferita de cea a unui om? Noi ne masuram timpul in atat de multe feluri, ani, luni, zile, ore, minute, toate apasatoare caci trec atat de repede… Daca nu am avea aceasta notiune „timp”, care ar fi diferenta intre viata unul fulg de nea si viata unui om? Toti fulgii sunt albi. Toti fulgii aleg sa traiasca cat de mult pot. Toti fulgii dispar fara sa lase urme. La oameni, aceste trei notiuni nu sunt universal afirmative, poate doar particular. De ce ne nastem oameni?
Voi fi fulgul de zapada ce ti se va prinde de geana…ai grija cum clipesti…ma vei topi…transformandu-ma in lacrima…”
Raza de lumina 