Seară de joi, seară deasă de suflet,
în care destinele noastre creşteau
ca iarba de primăvară,
iar eu te iubeam
atît de mult, încît te uitam,
crezînd ca faci parte din mine.
Şi numai atunci mă miram
cînd, uneori, surîdeam, şi tu
nu surîdeai,
cînd jefuiam copacii de frunze,
şi tu
ramîneai lînga ei, mai departe.
Atunci mi-apărea
că eşti altcineva,
dar numai atît cît poate să fie
altcineva soarele serii —
luna…
Nichita Stănescu