Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Scrie un comentariu

Triumful iubirii

tumblr_mcwg5jl7VW1r70g56o1_500

As vrea sa fiu ca aerul usoara
si sa ma sui la cer si sa-l sarut
de bucurie ca se desfasoara
deasupra mea si-a ta si c-a facut
sa ne-ntalnim mereu in cate-o stea,
la care inca de copii priveam
cand rasarea-n anume ceas la geam,
si eu si tu spuneam:”E steaua mea!”.

Si-asemeni stelei va fi fost si-o carte
care-n aceeasi vreme sa ne placa
mie-ntr-o parte, tie-ntr-alta parte
a stramtei lumi; si cine stie daca
ne-am despartit candva cu-adevarat
privirile pe cer si pasii pe pamant,
de vreme ce ni s-au amestecat
intr-un universal si orb alint…

Tii minte limba-n care mi-ai vorbit
intaia oara, si-n ce tara-anume,
si cate trupuri am schimbat si nume,
cand trecatoare morti ne-au adumbrit?
Eu nu mai stiu, dar amintirea ta
e ca un fir pe care-l simt prin vreme,
si nu m-as rataci si nu m-as teme
decat in clipa-n care m-ai uita.

Atunci, atatea lumi ce plamadira
cu truda lor fiinta noastra, una,
s-ar sparge-n haos pentru totdeauna
ca sa desfaca ceea ce-mpletira.
Din cer, ca dintr-un pom, cand s-ar desprinde,
ciocnindu-se bezmetice-ntre ele,
ca focuri de-artificii; si din stele,
ca la-nceput, un soare s-ar aprinde,
imprastiind pe-ntinderea albastra
noi sateliti, ca viata n-o sa stea…
si fiecare, surghiunit pe cate-o stea,
am astepta-o seara la fereastra
si-am spune tresarind:”E steaua mea!”.

Magda Isanos

 


Scrie un comentariu

Azi dimineata mersul tau

tumblr_misuqzHATy1rjcs5go1_500

Noi ne iubeam ca pomii, la umbra unor sprancene stufoase. Ca trecatorii, in fum. Lampile noastre erau pline de fructe. Ma culegeam din tine. Te odihneai pe banca tacerilor mele.

Azi-dimineata mersul tau anunta al saptelea anotimp, nesfarsitul. Degetele tale dezlegau nodurile negre ale pamantului, linisteau spaima copilareasca a pietricelelor, asezau la fereastra barda care contempla. Cate o pasare venea sa-i dai grauntele fagaduite inainte de a-si incepe marea migratie inaugurala.

Eu incercam sa prind nedimensionalul, aceasta stare de incredere fara regn care este iubirea noastra.

Gellu Naum


4 comentarii

Pe culoarul vieţii

Pe culoarul vieţii
am zărit mii de uşi.
Pe ele erau scrijelite
toate trăirile, dorinţele umaniţăţii.
Am început să bat la ele
cu entuziasm,
în speranţa de a-mi înfrupta fiinţa.
Unele uşi nu s-au deschis niciodată,
alte uşi s-au deschis câteva clipe
iar apoi s-au închis fulgerător.
Unele uşi erau larg deschise,
aşteptau să le trec pragul
şi să le fur comorile.
Am cunoscut fiinţe ce umblau 
din uşă-n uşă, la fel ca şi mine, căutând.
Cu unele dintre ele am păşit prin aceleaşi camere,
altele au rămas încuiate în camere
ce nu s-au mai deschis niciodată.
Ca să pătrund dincolo de unele uşi
a trebuit să renunţ la unele comori
luate din camerele anterioare.
Cele mai periculoase uşi erau cele nedeschise de nimeni,
le puteai deschide şi intra în încăpere
dar puteai rămâne captiv.
Am încercat multe uşi.
Dincolo de ele am găsit chei ce le deschideau pe altele.
Cu cât deschideam mai multe,
entuziasmul descoperirii se ofilea.
Aceleaşi comori le găseam
iar după o vreme ele se veştejeau
lăsându-mi în cufăr doar cenuşă.
Obosită de căutări, am păşit printr-o uşă
dincolo de care era o cameră goală-
o cameră din care nu mai puteai lua nimic,
nişte pereţi ce parcă nu mai aşteptau pe nimeni.
Păşind înăuntru, contemplând îndelung nimicul din jur,
am realizat că nu era important pentru suflet
ce comori se aflau în camere.
Nu erau importante nici cheile găsite ce-mi ofereau
zeci de prilejuri în a descoperi alte comori.
Prea târziu am observat
fereastra ce aştepta 
în tăcere, să o deschid.

Andreea Trifu