Dac-ar fi fost…

 

” Dac-ar fi fost să trec printr-o pădure cu lupi ca să ajung până la tine, aş fi ajuns cu zdrenţele tinereţii mele sfâşiate, dându-ţi ultima ei picătură.

De ar fi fost să trec prin ierburi cu şerpi ca să ajung până la tine, cu tălpile goale aş fi călcat pe şuierul morţii mele, aducându-ţi-o să-i închizi ochii.

Dar la poarta casei tale veghează dragostea – şi mi-am tras paşii înapoi ca la ieşirea cu icoană din biserică.

Cânt răguşit pe sub ferestrele casei tale, cum cântă copiii italieni pe străzile oraşelor noastre, în mizeria frumuseţii lor cu ochi mediteranieni.

Cânt cu mâna întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcaţi la răspântii de drum: Ascultaţi, voi toţi, bucuria şi durerea mea.”

Ionel Teodoreanu – Lorelei

O fericire egală e plictisitoare…

 

Nu lăsa pasiunea să se urce la creier şi să-ţi ia minţile. Reteaz-o încă de la inimă. Cine raţionează în iubire e stăpânul celuilalt. Cel mai sănătos lucru e să te consideri satisfăcut cu prima fază a legăturii, care de altfel e primăvara dragostei. Acolo sălăşluieşte fericirea.

După ce ai gustat din mierea ei, ce mai aştepţi? Paradisul n-are numai un şarpe, ci mai mulţi. Vrei să te muşte şarpele geloziei, al infidelităţii sau al abandonării? Veninul lor e rău, câteodată chiar mortal.

Nu sorbi prea însetat din fericire, căci fericirea e insaţiabilă ca apa sărată a naufragiatului: cu cât bei, cu atât îţi creşte setea. O fericire egală e plictisitoare sau mai bine zis nu e fericire.

 

Invitatie la vals – Mihail Drumes

Dragostea e sufletul însuşi…

Dragostea e sufletul însuşi.

 E de aceeaşi natură.

Dragostea e o scânteie divină, ca şi sufletul, şi tot ca el e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare.

E un punct de foc în noi, nemuritor şi infinit, pe care nimic nu-l poate mărgini şi nimic nu-l poate atinge.

Îl simţi arzând până în măduva oaselor şi-l vezi strălucind până în adâncurile cerului.

Victor Hugo

Unde

Izvorul dragostei, visează unii
ţâşneşte undeva, în munţii Lunii…
Din cine ştie ce gheizere-albastre şi ploi
bate lumina lui până la noi.

Noi stăm pe Pământ
în seceta noastră,
în săracul nostru veşmânt,
şi mumurăm: lumină albastră
mângâie încruntata frunte a noastră,
umple-ne paharul câte puţin
cu străveziul tău vin…
Rugămu-ne ţie, izvor răcoros,
picură până la noi, cei de jos…

Dar munţii Lunii tac sub omăt.
Cântecul nu li se-ntoarce-ndărăt.
Iar dragostea stă lângă ei întristată
de moarte
că nu o cunosc şi o caută atât de departe…

 Nina Cassian

Ştii să asculţi?

Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primăvara?

Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic?

Sunt pe acolo şi într-acele, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta.

Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund.

Ionel Teodoreanu