Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Scrie un comentariu

Cand obosesc ma asez in cuvinte…

Cand obosesc ma asez in cuvinte si ma leagan usurel pana ce reusesc sa intrerup legatura cu lumea din jur.

Sunt. 

Moi si plapande cuvintele se lasa strivite sub soldurile grele si somnoroase.
Ai putea sa le cauti un inteles , o logica a modului in care se aseaza in jurul trupului meu. Ai putea sa trimiti cuvintele nespuse sa imi imbrace trupul.

Uneori, de nicaieri picura cuvinte mici si ude. Isi desira literele in fire subtiri si ma transforma-n cocon.

Ghemuita imi innabus durerea cresterii aripilor. Prin minte imi trec franturi de ganduri ametite. Ar fi trebuit sa uit cateva imagini care se infig in mine ca si-atunci …

Unde sa imi asez simtamintele?
Unde sa te strecor ca sa nu mai rasari ?

In lumea nevazuta de langa tine, ma asez asemenea fulgului pe obrazul sobei.
Crezi ca ideea de plans poate fi zambet in esenta lacrimii ?

Ma rostogolesc intre cuvinte si caut o imbratisare, doar una, o definitiva si ireversibila imbratisare .

Nimic din ce este.
Nimic din ce ar putea deveni.

Doar cand iti e prea dor intoarce-te in lumea nevazuta de langa mine.
Intinde mana… in nevazuta lume de langa tine iti ating varfurile degetelor cu zambetul tacut al sufletului.

Lasa, intr-o zi , intr-o cu totul alta zi , vom avea sansa de a ne regasi in lumea nevazuta de langa noi…

Reclame


Scrie un comentariu

Noi nu suntem nimic altceva decât iubire…

 

„Priveste apusul cuvintelor care striga sau vor sa taca si asculta-mi soaptele necuvintelor mele ce vor sa-ti spuna cât de mult te iubesc chiar si atunci când pe buze e frig si peste tot e numai durere sau înstrainare si asta nu fiindca lumea ar fi straina de oameni, ci exact invers, oamenii se vor straini de lume fiindca daca ar iubi-o si ar întelege-o ar realiza ca ar trebui sa fie ceea ce nu sunt, adica, putin mai mult oameni, putina mai multa iubire si profunzime. Oare cere aceasta lume prea mult pentru a fi înteleasa? 

Noi nu suntem nimic altceva decât iubire si în urma noastra nu ramâne nimic altceva decât tot iubirea pe care am lasat-o acestei lumi si atât. Restul se sterge cu buretele desertaciunii pe tabla uitarii. Asta suntem noi! Iar cei care nu au trait o Mare Iubire înseamna ca nici nu s-au nascut vreodata pe acest tarâm. „

Sorin Cerin


Un comentariu

Scrisoare

Dragostea nu are nevoie de cuvinte
cu ochii închisi si urechea lipita de pieptul tau
îti ascultam bataile inimii
la unison cu nelinistea mea
amândoi suspendati
într-o clipa de slabiciune a firii
despuiam trandafirii si fosneam
ca doua petale în aceeasi corola
palmele mele unite cu palmele tale
dragostea nu are nevoie de spini
sa lasam sângele sa ne ude
la radacini în fiecare dimineata
sa ne înfloreasca un zâmbet
la coltul gurii un sarut
si daca te doare
sa nu uiti
dragostea nu are nevoie de cuvinte
însa cuvintele au întotdeauna nevoie de dragoste
când ti se face dor sa-mi scrii
vom îmbratisa amândoi distanta ce ne desparte
un drum spre niciunde.

Ionut Caragea


2 comentarii

Lipeşte-mă de inima ta…

Gândurile mele sunt cuvinte nerostite ce stau agăţate de o margine de vis, o margine de care cu greu se pot desprinde! Gândurile mele au cântec de dor, au dragostea-n ele, au dorul ce cheamă din nemărginita depărtare. Cuvintele mele, scoase din gânduri neînţelese sunt mângâierea ce se vrea simţită în vers de iubire, în alinare şi tandreţe.

Nori negri se-nvolbură peste sufletul meu şi tristeţi adânci sunt venite de departe. Trimite-mi păsările tale, gânduri – mângâieri cu aripi ce spre alte zări să mă poarte şi să-mi aducă vindecare…iar dorurilor, alinare.

Mă-ndrept către tine să-ţi prind dintre gânduri cuvintele care ştiu să aducă un zâmbet dulce din suflet desprins. Îndrept înspre tine pe aripi de păsări tăcute, cuvinte din suflet ce-aşteaptă firava lumină din suflet, să-ţi fie deschisă. Ajută-mă să pot să pătrund acolo unde din gând de iubire, ies cuvinte cu iz de migdală şi ţi-aduc cu bucurie, petale de cântec în unduiri de valuri aprinse.

Lipeşte-mă de inima ta, priveşte câtă candoare se află în gândul de ieri, în visul de azi! Îndreaptă-ţi căldura ochilor spre mine, ajută-mă ca din aripi să iau puterea pe care o simt în adâncul sufletului şi ocroteşte-mi chipul cel întristat de gânduri cuvinte…de gânduri de vis.

sursa


Scrie un comentariu

Puterea exemplului

A fost odată un băiat care adora să mănânce dulciuri şi solicita necontenit tatălui său aceste delicii. Din păcate, însă, părintele său era un om amărât şi nu putea satisface mereu poftele fiului său. Feciorul nu înţelegea sensul sărăciei şi pretindea continuu dulciurile mult râvnite.

Tatăl băiatului a căzut pe gânduri, încercând să găsească o soluţie pentru a stopa dorinţa copilului de a cere permanent dulciuri. Exact în acea perioadă sălăşluia un înţelept în imediata lor vecinătate. Brusc, o idee a străfulgerat mintea părintelui: să ducă băieţelul la marele sfătuitor, care ar putea să-l convingă să renunţe la necontinetele sale pofte. Zis şi făcut. Cei doi şi-au îndreptat paşii spre lăcaşul înţeleptului. Ajungând în faţa omului, părintele i-a adresat următoarea rugăminte: „Mare înţelept, ai putea să-i explici copilului meu să nu mai ceară dulciuri pe care eu nu-mi permit a le cumpăra?” Sfătuitorul a fost pus în faţa unei grele încercări, el la rândul său fiind un mare iubitor de dulciuri. Oare cum ar putea să convingă băiatul să renunţe la aceste savuroase plăceri? Înţeleptul a sugerat părintelui pofticiosului să revină peste o lună.

In tot acest interval, sfătuitorul însuşi a renunţat la a mai îngurgita orice produs din această categorie. Astfel, la următoarea vizită a celor doi, înţeleptul a adresat deplin convins următoarele cuvintele băiatului: „Copil drag, vei renunţa să mai ceri părintelui tău dulciuri pe care acesta nu ţi le poate oferi?”

Din acel moment, tânărul nu a mai solcitat dulciuri.

Stupefiat, tatăl a întrebat pe marele înţelept: „Cum de nu ai adresat fiului meu această cerere la prima noastră întâlnire?”

Sfătuitorul a replicat: „Cum puteam eu să cer băiatului să renunţe la dulciuri, când eu însumi eram un devorator de aceste produse? Ca atare, în ultima lună nu am mai mâncat deloc dulciuri.”

Exemplul dat de o anumită persoană este mult mai convingător decât propriile-i cuvinte.

Atunci când solicitam cuiva să acţioneze într-un anumit fel, noi înşine trebuie să ne conformăm. Nu ne este permis să cerem cuiva să facă ceva pe care noi înşine nu l-am intreprinde.

Încercă să te asiguri mereu că ceea ce spui concordă cu propriile-ţi acţiuni!