Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Un comentariu

Ardere

Fiinta tu – gasi-voi cândva cuvenitul
sunet de-argint, de foc, si ritul
unei rostiri egale
în veci arderii tale?

Al semintiei mele cel din urma sunt.
Pumn de lumina – tu, pumn de pamânt. Tu rodie, 
tu floare mie, cu puteri de zodie, 
unde si când gasi-voi singurul cuvânt
în cercul noptii sa te-ncânt?

Nepriceput pe lânga vetre
dar înteles de zei si pietre, 
cuvântul unde-i – ca un nimb
sa te ridice peste timp –?

Cuvântul unde-i – care leaga
de nimicire pas si gând?
Ma-ncredintez acestui an, tu floare mie, 
ca sa sfârsesc arzând. 

Lucian Blaga


Scrie un comentariu

„Vorbeşte-ne despre cuvânt.”

„Vorbiţi atunci când încetaţi a mai avea pace cu propriile gânduri;
Când nu mai puteţi rămâne în singurătatea inimii, viaţa vi se mută pe buze, iar sunetele sunt un divertisment spre trecerea timpului.

Şi, de cele mai multe ori, în discursurile voastre, gândirea vă este pe jumătate ucisă.
Fiindcă gândirea este o pasăre a înălţimilor, care, în colivia cuvintelor, izbuteşte doar să-şi desfăşoare aripile, dar nu poate zbura.
Unii dintre voi, din teama de a fi singuri, caută tovărăşia vorbăreţilor.
Tăcerea singurătăţii le dezvăluie acestora eul lor în toată goliciunea sa şi ar dori să fugă de ei înşişi.

Unii dintre voi vorbesc şi, fără să ştie şi fără premeditare, dau la iveala un adevăr pe care ei înşişi nu-l înţeleg.
Mai sunt şi alţii care păstrează în ei adevărul, însă nu-l dau pe seama cuvintelor.
În firea acestora spiritul sălăşuieşte în ritmul tăcerii.

Când îţi întâlneşti prietenul pe marginea drumului ori în târg, fie ca spiritul să-ţi anime buzele şi să-ţi călăuzească limba.

Fie ca vocea-i prin vocea ta să grăiască auzului firii sale;
Numai astfel sufletul tău va păstra adevărul inimii tale, aşa cum buchetul vinului este cel care stăruie. Chiar şi când i-ai uitat culoarea, iar cupa de mult nu mai este.”

 

Khalil Gibran – Profetul


Un comentariu

Dorul

Virtuţile lui sunt deosebite, cu adevărat împărăteşti: e un cuvânt tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simpla compunere a lor; e un cuvânt al deschiderii şi totodată închiderii unui orizont; unul al intimităţii cu depărtările, al aflării şi căutării; un cuvânt al ştiutului şi neştiutului, al limitaţiei şi nelimitaţiei, al concretului şi abstractului, al atracţiei de ceva determinat şi al pierderii în ceva indeterminat.

Are o splendidă suveranitate în el, dar e un cuvânt al inimii numai, şi nu al gândului, dupa cum e un cuvânt al visului, şi nu întotdeauna al faptei.

… te poartă când spre trecut, când spre viitor, te încarcă şi de regrete şi de speranţă, îţi face uneori de îndurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie şi e bine să înduri. A plecat de la durere şi a scos tot ce putea din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a rămas prins de suflet. 

  Constantin Noica