Prin ce chinuri groaznice am trecut…

Prin ce chinuri groaznice am trecut, cât m-a costat şi cât mă costă încă această sete de a crede, care e cu atât mai puternică în sufletul meu, cu cât se găsesc mai multe argumente potrivnice. Şi cu toate acestea, Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care sunt cu desăvârşire liniştit. 

În aceste momente eu îi iubesc pe alţii şi găsesc că şi alţii mă iubesc pe mine. În asemenea clipe mi-am alcătuit un simbol de credinţă în care totul pentru mine este limpede şi sfânt. Acest simbol este foarte simplu. 

Iată-l, cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai raţional, mai bărbătesc şi mai desăvârşit decât Hristos. Şi nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. 

Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aş prefera să rămân mai bine cu Hristos decât cu adevărul.

Dostoievski

…visele cele mai nebunesti se scriu cu cerneala inimii

Asa se incheie povestea: cu zambetul tau si cu durata unei absente. Inca iti mai aud degetele pe pianul copilariei mele. Te-am cautat pretutindeni, chiar si in alte spatii. Te-am gasit: oriunde as fi, adorm sub privirile tale. Carnea ta era carnea mea. Din cele doua jumatati ale noastre, au izvorat fagaduieli; impreuna alcatuiam ziua noastra de maine.

De acum stiu ca visele cele mai nebunesti se scriu cu cerneala inimii. Eu am trait acolo unde amintirile se fauresc in doi, la adapost de priviri straine, in taina unei increderi unice, peste care continui sa domnesti tu.

Mi-ai dat ceea ce nici nu banuiam, un timp in care fiecare secunda de-a ta va conta in viata mea mai mult decat orice alta secunda. Eu eram dintr-un catun, tu ai inventat o lume. Oare iti vei aminti vreodata? Te-am iubit cum nici nu-mi imaginasem ca ar fi cu putinta. Ai intrat in viata mea asa cum se intra in anotimpul verii.

Nu sunt stapanit nici de furie, nici de pareri de rau. Clipele pe care mi le-ai daruit poarta un nume: vraja. Si inca il mai poarta: ele sunt faurite din eternitatea ta. Chiar daca imi lipsesti nu voi mai fii niciodata singur, pentru ca undeva, existi tu.

 

Marc Levy in „Te voi revedea”

Punct comun

Trec separat prin noi aceleasi zile
Trec separat prin noi aceleasi stari,
Tacerea ta imi staruie-n pupile
Plecarea mea iti plange-n asteptari.

Nici unul nici altul nu se-ndura
Sa puna capat chinului din el
Desi sarutul ne-a-nghetat pe gura
si frica de-mpacare ni-i la fel.

Trec separat prin noi aceleasi clipe
Trec separat prin noi aceleasi legi
Iubirea noastra-i plina de risipe-
Ramane sa-nteleg si sa-ntelegi.

Dar nu e chip s-o facem dintr-o data
Si iata-ne constransi la convorbiri
Purtate intr-o ura mai ciudata
Pe seama separatelor iubiri.

George Tarnea

Clipe rare, de neuitat…

 

Clipe rare, de neuitat: nici nu ştiu cînd şi unde ne-am despărţit şi dacă măcar i-am spus bună ziua. Clipe minunate!

Fără să ştim ne cucerim în noi înşine un teritoriu inatacabil în care ne retragem apoi ani în şir, cînd, după ce am fost înlănţuiţi, căutăm în urmă, în momente
de criză, libertatea pierdută.

Iar eu l-am lărgit mult acest teritoriu al meu în orele care au urmat. M-am plimbat prin oraş, deşi mersesem destul în ziua aceea. M-am plimbat prin oraş! Credeţi că e puţin lucru o plimbare? Urmăriţi un om singur care se plimbă, de pildă pe mine.

Întîi că… Dar să eliminăm din capul locului plimbările melancolice, singurele
care nu ascund starea noastră sufletească, nu ne jenăm să arătăm astfel, în timp ce de pildă un om furios, ieşit să se plimbe, îşi va ascunde de îndată această stare, în afară desigur de indivizi rari, cărora nu le mai pasă cum arată, furia fiind mai puternică decît ei…

Sau plimbările în grup, cînd de cele mai deseori se povesteşte şi se rîde tare, grupul excită, personalitatea indivizilor se amplifică, cu toate că singurătatea ar trebui să le fie mai proprie, fiindcă la începuturi animalul numit om trăia izolat…

Mă interesează plimbarea în libertate, fără gînduri şi fără ţintă şi mai ales fără reverie, fiindcă într-o astfel de stare de obicei nu mai vezi lucrurile din jur…

Cel mai iubit dintre pământeni – Marin Preda