Triumful iubirii

As vrea sa fiu ca aerul usoara
si sa ma sui la cer si sa-l sarut
de bucurie ca se desfasoara
deasupra mea si-a ta si c-a facut
sa ne-ntalnim mereu in cate-o stea,
la care inca de copii priveam
cand rasarea-n anume ceas la geam,
si eu si tu spuneam:”E steaua mea!”.

Si-asemeni stelei va fi fost si-o carte
care-n aceeasi vreme sa ne placa
mie-ntr-o parte, tie-ntr-alta parte
a stramtei lumi; si cine stie daca
ne-am despartit candva cu-adevarat
privirile pe cer si pasii pe pamant,
de vreme ce ni s-au amestecat
intr-un universal si orb alint…

Tii minte limba-n care mi-ai vorbit
intaia oara, si-n ce tara-anume,
si cate trupuri am schimbat si nume,
cand trecatoare morti ne-au adumbrit?
Eu nu mai stiu, dar amintirea ta
e ca un fir pe care-l simt prin vreme,
si nu m-as rataci si nu m-as teme
decat in clipa-n care m-ai uita.

Atunci, atatea lumi ce plamadira
cu truda lor fiinta noastra, una,
s-ar sparge-n haos pentru totdeauna
ca sa desfaca ceea ce-mpletira.
Din cer, ca dintr-un pom, cand s-ar desprinde,
ciocnindu-se bezmetice-ntre ele,
ca focuri de-artificii; si din stele,
ca la-nceput, un soare s-ar aprinde,
imprastiind pe-ntinderea albastra
noi sateliti, ca viata n-o sa stea…
si fiecare, surghiunit pe cate-o stea,
am astepta-o seara la fereastra
si-am spune tresarind:”E steaua mea!”.

Magda Isanos

 

Asa se intampla logic…

  Asa se intampla logic, plecam si sosim undeva. Plecam pentru o clipa, pentru un ceas, pentru o viata, poate nu trebuia sa plecam, dar problema nu-i asta, ci faptul ca sosim undeva, totdeauna sosim undeva, poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie, nu sosim unde-am vrut dar sosim undeva si cata vreme sosim undeva totul e logic chiar daca logica si fericirea sunt lucruri total diferite, totusi am plecat si am sosit undeva, am gresit drumul, dar am sosit undeva, dar cand nu mai sosim nicaieri totul devine ilogic. Spre ce ne ducem daca nu sosim nicaieri?

Octavian Paler

Dacă vrei sa fii rege

Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. Şi-atât.

Ca să fii rege peste păsări este puţin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele, şi niciodată mai jos.

Ca să fii rege peste flori, trebuie să suporți la hotare mărăcinii şi spinii,
Şi, mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decât crinii.

Ca să fii rege peste stele, trebuie să te aşezi printre luceferi-călător spre Orion, Şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare. Şi fără tron.

Ca să fii rege peste ape şi vânt, trebuie să înveţi osanale, ca îngerii,
Şi să le-aduci pe pământ, alinare pentru lacrima orbilor din Valea Plângerii.

Ca să fii rege peste oameni, este mai greu decât toate altceva.
Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învăţându-i ce-nseamnă a iubi, a ierta.

Dar, cel mai minunat este să poţi fi rege peste tine însuţi,
Atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsu-ţi.

Şi să încheiem înţelept şi frumos. Şi, mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos, când mergi pe drumul dintre rău şi bine.

În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.
Dacă vrei să fii rege, alege binele! Hai, grăbeşte!

Benone Burtescu

Speranta

Ma deprinsesem cu acest trai, un fel de drog pentru tristete, un surogat de fericire care-i oricand mai bun decat nimic … poate de aceea ma pregatesc sa te pierd , inainte chiar , de a te castiga …

Exista multi oameni capabili sa iubeasca profund, sa lege un sentiment trainic. In ce ma priveste pe mine , daca ma leg sufleteste de cineva , imi place sa cred ca o fac pentru totdeauna. …

Ma luasei de brat, cu un gest simplu si firesc, si pentru o clipa, m-ai facut sa-mi uit intrebarile si dorul nelamurit care ma atragea si ma departa de tine…

As fi vrut sa te simt mai aproape, dar imi interziceam cu buna stiinta orice pas mai indraznet , orice gest apt sa ne apropie cat de cat , ma feream de tine ca de-o primejdie… si tu ai simtit asta …”De ce esti asa tacuta?” m-ai intrebat…”Ma gandesc… la multe , la viata in general „…”E un subiect …merita sa te opresti asupra lui…”

Aveai dreptate… la varsta asta deznadajduiesti foarte usor, dar la fel de usor e sa-ti recapeti dintr-o vorba, dintr-un zambet adresat de cineva lumii si deci si tie … speranta…

Când mintea s-a oprit, de ce mai bate oare inima?

De chinurile iubirii te poţi scăpa’ dizolvându-le în muzică. In felul acesta, îşi pierd într-o imensitate vagă tăria lor fierbinte.

Tot mai mult mă conving că oamenii nu-s decât obiecte: bune sau rele. Atât.

Şi eu sunt oare mai mult de un obiect trist? Câtă vreme suferi, nu de a trăi printre oameni, ci de a fi om, cu ce drept ai face din neliniştea ta o culme?

O materie căreia îi e ruşine de ea însăşi rămâne tot materie… Şi cu toate acestea… într-o lume de mărăcini, parcă sunt o salcie ce-şi plânge crengile spre cer.

Când mintea s-a oprit, de ce mai bate oare inima?

Şi verdele putred al ochilor spre ce se mai deschide când sângele a orbit?

Ce negură spintecă măruntaiele şi ce ziduri se dărâmă în ţesuturi?

Şi oasele spre cine urlă în văzduh şi văzduhul de ce-mi apasă mâhnirea grăbită înspre nimic?

Şi ce chemare spre înec îmi împinge gândurile spre ape moarte?                   .

Dumnezeule! pe ce frânghie să urc spre tine, ca de nepăsarea ta să-mi sfărâm trup şi suflet?

Oamenii nu trăiesc în ei, ci în altceva. De aceea au preocupări. Şi le au, fiindcă n-ar avea ce face cu absenţa lor de fiecare clipă.

Numai poetul este cu el şi în el. Şi lucrurile nu-i cad toate perpendicular pe inimă?

Cine n-are sentimentul sau închipuirea că realitatea întreagă respiră prin el nu bănuieşte nimic din existenţa poetică.

Emil Cioran – Amurgul gandurilor