Pasărea Măiastră

“Spre imensitatea văzduhului” – aceasta este Pasărea mea.
Copil fiind, am visat totdeauna că aş fi vroit să zbor printre arbori, spre ceruri.
De 45 de ani port nostalgia visului acestuia şi continuu să creez Păsări măiestre.
Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însuşirea în sine, spiritul ei: zborul, elanul…
Nu cred că voi putea izbuti vreodată…
Dumnezeirea este pre­tutindeni;
şi când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, şi când te simţi umil,
şi când te dăruieşti.
Divinitatea rămâne în opera ta; ea este magică…
Ei bine, o doamnă de la New York, care a simţit într-adevăr acest lucru,
a plâns şi a îngenuncheat în faţa uneia dintre Măiestrele mele.

Constantin Brancusi

„Vorbeste-ne despre Daruri.”

Atunci un bogat zise: „Vorbeste-ne despre Daruri.”

Si el raspunse, zicand:
„Nu dati decat putin, cand dati din ce-i al vostru.
Numai dand din voi insiva, dati cu adevarat.
Pentru ca, spuneti-mi, ce-s averile voastre decat niste lucruri pe care le pastrati cu strasnicie, crezand ca maine veti avea nevoie de ele?
Iar maine, ce-i va aduce ziua de maine cainelui prevazator foarte, ascunzand oasele in nisipul miscator, in timp ce-i urmeaza pe pelerini catre orasul sfant?

Si ce este frica de saracie, daca nu saracia insasi?
Iar groaza de sete, in preajma fantanilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsa?
Sunt unii oameni care dau putin din belsugul pe care il au, si aceasta pentru a li se recunoaste darnicia, insa aceasta dorinta ascunsa umileste darul facut.
Sunt, apoi, altii care, putin avand, dau totul.
Acestia cred in viata si in marinimia vietii, iar sacul lor niciodata nu-i gol.
Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este rasplata cea mai mare.
Dar sunt si din cei care dau cu durere, si doar durerea ramane botezul acestora.
In sfarsit, sunt cei care dau fara a simti nici durere, nici bucurie, necunoscandu-si virtutile;

Ei sunt asemenea mirtului din vale, care isi raspandeste parfumul in spatiu.
Prin mainile unor asemenea fapturi vorbeste Dumnezeu si dindaratul ochilor acestora El surade pamantului.
E bine sa dai cand ti se cere, dar si mai bine fara sa ti se ceara, din intelegere;
Iar pentru cei dornici sa dea, a-i cauta pe cei necajiti este o bucurie mai mare decat darul insusi.

Fiindca, se afla, oare, vreun lucru pe care sa ti-l refuzi?
O, desigur, tot ceea ce iti apartine va fi daruit intr-o zi;
Deci, da acum, in anotimpul darniciei tale, iar nu in cel al mostenitorilor tai.
Deseori spuneti: Am sa dau, dar numai acelora care merita.
Pomii din livezile noastre nu spun, insa, astfel, si nici turmele din imasuri.
Ele dau pentru ca sa poata trai, fiindca a pastra inseamna a pieri.
Desigur, cel care isi merita zilele si noptile, merita totul si din partea voastra.
Iar cel care a meritat sa bea din oceanul vietii, are tot dreptul sa-si umple cupa si din micul vostru parau.
Exista oare merit mai mare decat acel ce sta in curajul si increderea de a primi milostenie?

Si cine va credeti voi, pentru ca oamenii sa-si sfasie pieptul si sa-si lepede orgoliul, ca sa le puteti vedea meritele si mandria terfelita?
Luati aminte, ca mai intai voi sa meritati a fi daruitorul si instrumentul darniciei,
Pentru ca, intr-adevar, viata e cea care da viata, in timp ce voi, care va socotiti binefacatori, nu sunteti cumva decat martorii acesteia.
Iar voi care primiti – si cu toti primiti! – nu va luati povara vreunei recunostinte, spre a nu va pune de bunavoie un jug voua si celor ce daruie.
Inaltati-va, mai degraba cu cel care da, primindu-i darurile ca pe niste aripi;
Fiindca, a tine prea mult seama de datoriile voastre, inseamna a va indoi de generozitatea daruitorului, care are pamantul marinimos drept mama si al carui tata insusi Creatorul este.

Profetul – Kahlil Gibran

Prietenia nu e nimic altceva decât înţelegerea deplină…

Prietenia nu e nimic altceva decât înţelegerea deplină, unită cu bunăvoinţă şi iubire, în toate lucrurile divine şi omeneşti; poate că, afară de înţelepciune, zeii nemuritori n‑au dat omului nimic mai bun.

Ce e mai plăcut decât să ai pe cineva cu care să îndrăzneşti să vorbeşti totul cum vorbeşti cu tine? Ce preţ ar avea bucuria în împrejurări fericite, dacă n‑ai avea pe cineva care să se bucure de ea la fel ca tine? Iar nenorocirea ar fi greu s‑o înduri fără cineva care s‑o suporte şi mai greu decât tine.

În sfârşit, toate celelalte lucruri pe care le dorim sunt potrivite fiecare de regulă pentru un singur scop: bogăţia, ca să te foloseşti de ea; puterea, ca să fii onorat; onorurile, ca să fii lăudat; plăcerile, ca să te bucuri; sănătatea, ca să fii cruţat de durere şi să te slujeşti cum trebuie de corpul tău; prietenia însă conţine cele mai multe avantaje.

Oriunde te întorci, ea e de faţă; nu e îndepărtată de nicăieri; nu e niciodată inoportună, niciodată supărătoare; aşadar nu ne folosim nici de apă, nici de foc, cum se spune, în mai multe împrejurări decât de prietenie.

 Căci prietenia dă mai multă strălucire împrejurărilor fericite şi uşurează nenorocirea, împărţind‑o şi împărtăşind‑o.

Cicero – Despre prietenie

---

Bucură-te!

Studiul bucuriei – analiza ei în opoziţie cu durerea.

Durerea e palpabilă, accesibilă, fizică, o localizezi în mână, în picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simţi nicăieri şi e în tine. Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului.

Durerea e un val, bucuria – marea…

Durerea e pârghia vieţii.
Apasă cu un capăt, dar cu celălalt ridică.

Bucuria e o minune neştiută şi nefolosită de om. Noi o întrebuinţăm ca cineva care nu ar şti să zboare cu aeroplanul şi s-ar mulţumi să alerge cu roţile, dar pe pământ.

Dacă ţi-ai îngropa bulbul inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună ?

Cugetaţi în ceasurile vii ale vieţii, nu amânaţi cugetările tocmai pentru ora morţii. Căci atunci nu mai puteţi avea gânduri, ci, ca într-un apocalips al propriei vieţi, vedenii şi descoperiri.

Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile lumii, urmează pilda vioarei: goleşte-te de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot miezul egoismului, aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul universal.

(Vasile Voiculescu – Gânduri albe)

„Am invatat sa iubesc, ca sa fiu iubit „

Fiecare copac este egoist: duce apa catre radacinile sale, seva in ramuri, in funze, fructe si flori. Iar atunci cand infloreste, trimite mireasma sa catre toti: cunoscuti, necunoscuti, apropiati sau straini. Cand se incarca de fructe, le daruieste, le ofera celorlalti.

Asemeni copacilor si oamenii ar trebui sa fie egoisti prin a incepe sa se iubeasca pe ei insisi ca, mai apoi dragostea sa se reverse  si sa-i atinga si pe ceilalti. Aflandu-ne in starea de implinire, incepem sa o impartasim asemeni unui nor de ploaie care trebuie sa se reverse din preaplinul sau.

Daca se potoleste setea celuilalt, daca se potoleste setea pamantului, asta este mai putin important. Daca omul ar iradia de bucurie, ar fi plin de lumina, complet linistit, atunci el ar putea sa impartaseasca toate acestea fara sa i se ceara, pentru ca a darui este o bucurie imensa a sufletului. Cand daruiesti iti oferi o bucurie mai mare decat aceea pe care o ai atunci cand primesti.

“Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesc…”

Octavian Paler

sursa