Prietenii

Prietenii, cea mai mare avere pe care viata ne-o scoate in cale ! Prietenii care in orice moment iti sunt alaturi, chiar daca sunt nori pe cerul cenusiu, te trezesti cu o durere de cap si o parere de rau pentru timpul care curge…prietenii, care iti spun „Buna dimineata” cu un zambet inocent ca o muzica lina din zborul unui fluture, prietenii care iti ofera o cafea calda intr-o dimineata rece, si poate ti-ar oferi si haina de pe ei daca te-ai dezbraca de vise si ti-ar fi frig !

Multumesc, acelor oameni adevarati care inteleg de ce plang atunci cand vreau sa rad si de ce rasul imi alunga norii de pe cer dar totusi imi picura visele in stropii de ploaie , multumesc, pentru glumele care mi-au mai trasat un rid pe fata dar nu conteaza pentru ca mi-au mai vindecat o cicatrice in suflet, multumesc, pentru amintiri si pentru faptul ca stau langa mine si imi fac viata frumoasa !

Niciodata nu voi avea destule cuvinte sa multumesc, ma bucur ca va am, si poate bucuria de pe chipul meu va putea compensa stangacia unor cuvinte prea sarace pentru un sentiment atat de profund !
Ramaneti mereu zambetul vietii mele, ramaneti mereu acel semn care ma face sa cred ca undeva in adancul cerului Cineva ne vede chiar daca suntem prea marunti, Cineva vede chiar si o sclipire cat de mica a viselor noastre, Cineva ne iubeste asa cum suntem si ne picteaza un soare doar pentru a incalzi frigul din strafundurile singuratatilor noastre, doar pentru a oferi clipe pline de culoare, veselie si iubire !

Invatam iubirea in fiecare zi, o exersam si de multe ori chiar ne iese, putem iubi simplu si usor, zambind cu o „buna dimineata” senini si bucurosi ca suntem impreuna !   

Prieteni, nu va spun eu cat va iubesc, v-o spune viata cu toate ocaziile care ni le ofera sa le petrecem impreuna, v-o spune soarele de cate ori ne incalzeste cu aceleasi raze, v-o spune noaptea de cate ori privim aceeasi stea cazatoare, v-o spune ploaia de cate ori ne spala aceleasi dureri si v-o spune timpul care ne invita pe toti la un loc in caruselul lui ! Si sunt atatea lucruri care v-o spun, dar cel mai mult v-o spune sufletul care ancoreaza fiecare amintire in coltul pastrat celor mai dragi ! 

 

Lacrima si raza

O lacrimă
Desprinsă dintre genele unei plăpînde amintiri
Ce stă ascunsă-n fundul unui suflet
Căzu
Pe albul unei fragede petale…

O rază de-te peste ea
Şi-i zise:
„Simt din căldura ta că nu eşti bob de rouă…
De unde vii şi ce eşti?”

În vreme ce se destrăma în pulbere de soare,
Răspunse lacrima:
„Eu sînt un strop de suflet
Şi sînt
Ca picurii izvoarelor fierbinţi:
Vin totdeauna din adîncuri – mari!”

Lucian Blaga

Să-mi pun ordine în amintiri?

„Să-mi pun ordine în amintiri? Poate că o s-o fac într-o zi, dacă mă voi bucura de răgazul necesar şi voi avea liniştea care-mi lipseşte acum. Deocamdată, m-ar interesa altceva.

Aş putea consimţi că m-am iubit pe mine mai mult decât am iubit adevărul şi că, de aceea, sunt în măsură să confirm că regretele sunt uneori o formă, indirectă, de vanitate.

De la contradicţia că regretele îţi permit să te crezi mai bun decât eşti până la convingerea că toate nereuşitele se explică prin faptul că nu ţi-ai utilizat cum se cuvine calităţile nu e decât un pas mic. Pe care eu l-am făcut.

Probabil, inclusiv de ideea ratării s-ar cuveni să ne apropiem cu prudenţă. La urma urmei, lumea e plină de rataţi. Câţi ar putea spune că şi-au văzut împlinite toate aşteptările? Poate, e chiar o lipsă de modestie să declari: sunt un ratat! Ca să devii „ratat”, trebuie să fi avut nişte visuri înalte, nişte ambiţii mari.

Le-am avut? N-aş putea să jur. În schimb, acum, mi-ar fi mai uşor, cred, să vorbesc despre eşecuri pe care altă dată le-am ocolit sau le-am judecat superficial.

Chiar dacă nu mi-am dat viaţa la câini, mă tem că am avut o idee greşită despre mine. Prea romantică şi, mai ales, îmbâcsită de prejudecăţi.”

 

Octavian Paler – Desertul pentru totdeauna