Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Un comentariu

Tot ce am făcut îmi aparţine.

Aş putea să mint lăudându-mă cu defectele mele. E şi aceasta o formă de orgoliu. Şi, încă, una deghizată, ipocrită, care arborează umilinţa. […] Dar n-am fost prea departe uneori de uşurinţa de a pretinde că defectele au fost şansa mea, că tot ce am făcut mai bun, dacă am făcut, se datorează nu neapărat calităţilor, ci defectelor mele.

Bravând, dintr-un impuls naiv de a-mi bagateliza regretele, am cochetat cu idea că adevărata experienţă se bazează pe greşeli şi că experienţa este cu atât mai preţioasă cu cât greşelile sunt mai multe şi mai grave. Ignorăm, poate cu bună ştiintă, un fapt totuşi bătător la ochi, că nenorocirile cele mai multe vin de la ideile false pe care ni le formăm despre noi şi despre viaţă.

Dacă n-am ajuns totuşi până la a fi mândru de defecte, o datorez nu unei virtuţi, ci, printr-o ironie a soartei, unui defect: am simţit mereu mai mult decât am înţeles, sensibilitatea mea o ia inaintea logicii. Şi am simţit pericolul înainte de a înţelege că acest mijloc, excelent pentru a te feri de regrete, e şi extrem de primejdios. Faci o piruetă şi ai rezolvat problema! Aidoma celor care se defulează luând orice peste picior. Ce m-ar fi despărţit de ei? Procedeul. Mijlocul. Scopul ar fi fost acelaşi. Obţinerea unui somnifer gratuit, bun pentru orice insomnie.

Dar aş putea să mint, evident, şi minimalizându-mi defectele. Există o vinovăţie care-ţi dă puterea să mergi mai departe, să distingi între bine şi rău, între drept şi nedrept, dar cât de corect sunt când spun “mă acuz şi în acest fel mă apăr?” Se poate minţi nu numai ascunzând adevărul sau spunându-l incomplet, ci şi spunând adevăruri mărunte, care nu costă nimic, pentru a le trece sub tăcere pe cele cu adevărat importante. 

Chiar dorită, sinceritatea absolută nu e uşor de atins şi poate că nici nu e posibilă. Te izbeşti în tine însuţi de o tristeţe care te demoralizează. Ce rost are? te întreabă ea. Unele greşeli tot nu mai poţi să le îndrepţi. Nu poţi să răsuceşti clepsidra. Şi, apoi, chiar dacă te hotărăşti să spui totul nu vei reuşi să exprimi totul. O confesiune presupune răbdare, curaj, voinţă, pricepere de a spune, dar, în ultimă instanţă, ea e şi o chestiune de şansă. Cât izbutesc cuvintele să exprime din ceea ce e ascuns în tăcere?

Şi poate că însuşi faptul că-mi place să-mi împart greşelile în greşeli frumoase, salutare, şi greşeli jenante, regretabile, e un subterfugiu abil. În felul acesta scap dintr-o singură mişcare de o parte din regrete. Îmi rămâne să mă descurc cu celelalte, în faţa cărora nu servesc la nimic eschivele din tauromahie.

De un lucru sunt totuşi sigur. Că renunţarea e şi mai dificilă decât perseverenţa. Că pierd mai puţin vorbind. Nu mi-am explicat niciodată de ce ar trebui să cred că am venit pe lume vinovat, şi nu-mi pot însuşi principiul iertării absolute, dar mi-am lămurit şi am acceptat ceva important. Că n-are rost să zic despre întâmplările din viaţa mea: asta am vrut să fac, asta nu, asta îmi aparţine, asta nu. Tot ce am făcut îmi aparţine. Sunt responsabil de tot. Oricum, n-aş mai putea deosebi între ceea ce a ales destinul pentru mine şi ceea ce am ales eu. A spune: n-am fost eu de vină, destinul a fost de vină, nu ne face mai putin vinovaţi, ci mai puţin liberi.

Viata ca o coridă – Octavian Paler

 


Scrie un comentariu

…iubirea ne implineste atat de mult

De cate ori cineva te-a acceptat complet, neconditionat, incepi sa te schimbi. Acceptarea sa iti da asa un curaj… Cand exista cineva care te iubeste exact asa cum esti, ai observat intamplandu-se miracolul schimbarii, cum imediat incepe transformarea, o transformare rapida ? Insasi acceptarea si faptul ca esti iubit exact asa cum esti – nu se asteapta nimic de la tine – te insufleteste, te integreaza, te face sigur pe tine, iti da incredere. Te face sa simti ca ESTI.  Ca nu trebuie sa indeplinesti asteptari, ca poti FI, ca fiinta ta adevarata este respectata.

Chiar daca gasesti o singura persoana care te respecta complet – pentru ca orice judecata inseamna lipsa de respect – care te accepta asa cum esti, care nu iti cere nimic, care spune: „Fii tu insuti. Fii autentic. Te iubesc. Te iubesc pe tine, nu ceea ce faci. Te iubesc pe tine, asa cum esti in adancul fiintei tale; nu ma intereseaza ce ai in jur si hainele tale. Iubesc fiinta ta – nu ce ai tu. Nu ma preocupa ceea ce ai, ma preocupa un singur lucru – ceea ce esti. Si esti de o frumusete extraordinara.”…

Aceasta este dragostea. De aceea iubirea ne implineste atat de mult. Cand poti gasi o femeie sau un barbat care te iubeste pur si simplu – pentru niciun motiv, doar de dragul iubirii – iubirea transforma. Deodata devii un alt om, unul care nu ai fost niciodata. Deodata dispare toata tristetea, toate greutatile dispar. Pasii ti se vor transforma in dans, iar in inima ta va fi cantec.

OSHO