Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Scrie un comentariu

Prietenia

tumblr_men4zzNDpZ1rlz6e4o1_500

 

Credeţi în prietenie?

Da, din toate puterile.

Ce este aceasta?

Asta o ştiu cei care sunt prieteni. Ce este prietenia? Prietenia este confluenţa între iubiri, este o realitate din cer adusă pe pământ, este ceva ce se alcătuieşte din reciprocitate în iubire şi respect. Eu să ştiţi că totdeauna am avut prieteni, de când mă ştiu am avut prieteni, am şi acuma, şi nu puţini, şi sunt foarte bucuros de prieteni.

Sunt într-o măsură oarecare şi o realizare a prietenilor mei care m-au ajutat să cunosc lucruri care prin puterile mele personale n-aş fi putut să le cunosc. Sunt multe cunoştinţe pe care le-am câştigat prin intermediari, prin ajutorul prietenilor mei. Cred într-o prietenie adevărată şi sfântă şi curată şi o recomand din toate puterile mele .

Rămâne ea în veşnicie?

Da.

Dar dacă unul dintre prieteni ajunge în rai şi celălalt în iad?

Nu se poate, pentru că prietenii trebuie să ajungă la acelaşi loc, că-s cam la fel. Cei care-s buni la bine, cei care-s răi la rău, pentru că sunt şi prietenii întemeiate pe răutate. Nu se poate să ajungă unul în rai şi unul în iad.

Să ştiţi că cei care se potrivesc în lumea aceasta se potrivesc şi în lumea cealaltă.

Eu am spus undeva că mi-am programat toate prieteniile pentru veşnicie. De ce? Pentru că, mai înainte de toate, n-are rost să renunţ la ceva pozitiv. În al doilea rând, când ele se realizează prin Hristos, rămân în veşnicie.

În prietenie e ca şi în vasele comunicante: fiecare oferă şi fiecare primeşte. Primeşte ce i se dă şi oferă ceea ce are. 

O întemeietoare a unui ordin călugăresc de ajutorare a nevăzătorilor, Pauline von Malinkrodt, are o deviză: „Iubirea nu calculează şi, mai departe, numai iubirea calculează“. Adică iubirea nu calculează când oferă, ci iubirea calculează când i se oferă, ca să răspundă cu şi mai multă iubire. Acest lucru se întâmplă în prietenie.

Sunt atâţia oameni care spun, şi mai ales eu am posibilitatea să aud spunând: „am avut un prieten şi m-am certat cu el”. Nu se poate! Cum să te cerţi cu un prieten? Ori ai prieten şi nu te cerţi niciodată, ori zici că ai prieten şi te-ai certat cu el, dar asta înseamnă că nu ai avut un prieten.

Iubirea îi apropie pe oameni, dar nu-i angajează la lucruri care nu ţin de prietenie.

„Veniti de luati bucurie” – Parintele Teofil Paraian


Scrie un comentariu

Despre Invidie

 

Invidia-1

Invidiosul nu primeste doctor pentru boala lui si nu poate gasi leac tamaduitor al suferintei, desi Sfanta Scriptura e plina de ele. El asteapta usurarea bolii numai intr-un singur fel : sa vada prabusit pe unul din cei invidiati. Capatul urii lui este sa vada pe cel invidiat , din fericit , nefericit , din norocos, nenorocit. Pe unii oameni cu totul potrivnici , binefacerile ii imblanzesc. Pe invidios insa, binefacerile mai mult il inraiesc , cu cat invidiosul are parte de mai mari faceri de bine , cu atat mai tare fierbe de ciuda , mai mult se supara si se manie.

Multumind pentru darurile primite si mai mult se catraneste de purtarea binefacatorului. Ce fiara nu intrece invidiosul prin rautatea naravului lui? Ce salbaticie nu depaseste el prin cruzimea lui? Cainii , carora li se arunca o coaja se domesticesc. Leii carora li se poarta de grija se imblanzesc. Invidiosii insa, mai mult se irita cand li se arata ingrijire si atentie.

Ranile invidiei sunt adanci si ascunse si ele nu sufera vindecare , ca unele ce s-au inchis in durerea lor oarba , in ascunzisurile propriei sale suferinti. Cel invidiat poate sa scape si sa ocoleasca pe invidios , dar invidiosul nu poate scapa de sine insusi. Tu , invidiosule , dusmanul tau este cu tine , vrajmasul ti-e continuu in inima , primejdia e inchisa in adancul tau : esti legat cu un lant neindurat , esti prizonierul invidiei si nici o mangaiere nu-ti vine in ajutor. A prigoni pe un binecuvantat de Dumnezeu si a ura pe cel fericit , iata o nenorocire fara leac.

 

Parintele Arsenie Boca


Scrie un comentariu

…arată-mi sufletul tău…

tumblr_mvi4mientH1sv1swho1_400

 

Dacă întreb un păgân: „Unde este Dumnezeul tău?” El îmi va arăta statuile sale. Dacă sfărâm aceste statui el îmi va arăta un munte, un copac, o piatră oarecare pe care el a luat-o din albia unui râu şi a pus-o pe un soclu pentru a se prosterna înaintea ei. Vezi, îmi va zice el arătând cu degetul obiectul adorat: „Iată Dumnezeul meu”. Dacă eu râd de piatra lui sau dacă o sparg sau o arunc cu dispreţ, el îmi va arăta soarele sau luna, ori un alt astru. Despre tot ceea ce-i vine în minte şi din tot ceea ce poate arăta cu degetul, el îmi va spune: Iată Dumnezeul meu.

Eu văd soarele înaintea mea şi nu pot să-l rup în bucăţi, nici nu pot să desprind stelele de pe cer, iar păgânul se va crede superior; el poate să-mi arate lucruri vizibile, poate să-mi prezinte prin gesturi ceea ce vrea şi să-mi zică: „Acesta este dumnezeul meu”. Şi întorcându-se spre mine va striga: „Dumnezeul tău unde este?”.
La o asemenea întrebare, eu nu-i pot arăta nimic ochilor lui. Nu aflu în jurul meu decât minţi lipsite de discernământ care strigă împotriva mea; eu nu am nimic de arătat ochilor pe care păgânul îi are pentru văzut.

Acest om nu are ochi pentru a vedea ceea ce eu îi pot arăta în mod real. Aş vrea să plâng pentru asta, să mănânc pâinea mea cu lacrimi, căci Dumnezeul meu este nevăzut, iar interlocutorul meu caută un lucru vizibil când îmi zice: „Unde este Dumnezeul tău?”Dar eu îţi spun: „arată-mi sufletul tău? Pentru ce nu poţi face acest lucru?“ Fiindcă este nevăzut.

Şi totuşi acesta este ceea ce există mai bun în tine. Îmi spui că îţi cunoşti sufletul după acţiunile sale. Foarte bine. În acelaşi fel îl cunosc şi eu pe Dumnezeu. Cel care a făcut tot ceea ce afli valoros în tine însuţi, acesta este Dumnezeul meu.

 

Fericitului Augustin


2 comentarii

Dorul

tumblr_mspa3dSYLv1rnbekgo1_500

Dorul aduce si tine in cel stapanit de el chipul celui dorit, dar si o durere, deoarece chipul nu tine cu adevarat locul celui absent si dorit. Dorul e „trimis” de acela. Prin dor vine ceva de la acela sau se duce ceva din fiinta celui ce doreste la cel dorit. Dorul se iveste pe neasteptate, vine napraznic si fierbinte, vine ca vantul pentru ca este legat de dragoste, care circula, intre cei ce se iubesc, ca gandul.

Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gandirea cu placere la fiinta iubita, dar departata; nu e numai simtirea unei necesitati de a fi cu ca; nu e nici numai transfigurarea chipului ei, datorita distantei si trebuintei de ea.

Ci in dor e prezenta intr-un fel propriu si intr-un grad foarte intens o duiosie, un sentiment indescriptibil, in care inima se topeste de dragul fiintei iubite. Dorul e apropiat de tandrete, dar are un caracter mai spiritual decat aceasta.

Dorul este infatisat adeseori ca aflandu-se langa persoana iubita; prin dor, cel iubit exercita o atractie de la distanta asupra celui ce-l doreste. Dorul vine de la persoana dorita la cel ce o doreste si il duce pe acesta cu un gand persistent, penetrant si afectiv la aceea. Cel ce doreste nu se multumeste cu preocuparea de interesele sale, nu da atentie importanta la nimic in jurul sau sau le vede pe toate sub un val de tristete, pentru ca nu mai vede decat pe cel ce e totusi la distanta si care sigur ar putea da lumina celor din jurul sau.

Pr. Prof. Dumitru Staniloae


Scrie un comentariu

Nu poti vedea ceva pentru care nu ai ochi.

tumblr_mg0z8yFyn91rtxgizo1_500

Niciodata nu m-am simtit mai iubit, mai fericit, mai nou, mai deplin, mai puternic si totodata mai cuminte si mai smerit decat atunci cand am fost iertat pentru gresalele mele.

Atunci am zis ca a iubi inseamna a ierta, a ierta nu o fapta care este sau ni se pare gresita, ci a ierta adanc si necontenit, a ierta o data si pentru totdeauna tot raul care se ridica impotriva noastra, avand intotdeauna vie revelatia durerii si a stricaciunii in care s-a adancit faptura prin despartirea de Dumnezeu.

Daca nu vedem iubirea in jur, este pentru ca noi insine nu o avem.
Nu poti vedea ceva pentru care nu ai ochi.

  Daca exista un rost pentru care am aparut pe lume, acela este de a raspunde dragostei lui Dumnezeu si de a ne reintoarce la starea pe care a gandit-o Ziditorul nostru, pentru a petrece impreuna cu El in bucuria si in lumina si in dragostea cea nesfarsita, in veci.

Asadar, sa nu uitam ca Dumnezeu il iubeste pe fiecare in starea in care este si cunoaste despre fiecare dintre noi lucrurile pe car noi nu le stim, pentru ca noi judecam la aratare, iar Dumnezeu judeca cele de taina, vede si pocainta viitoare pe care noi nu o vedem. In acest fel sa ne apropiem de oamenii din fata noastra .

Inainte de a cauta dragostea in inima noastra, de a o cultiva, trebuie sa ne izbavim de raul care este in inima noastra. Si care este acest rau care se ridica impotriva dragostei? Invidia, slava desarta- ca sunte mai buni decat aproapele noastru…

Savatie Bastovoi