Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Un comentariu

Poti revarsa Lumina…


tumblr_minv7nujM71rsbfaso1_400

Poti revarsa lumina…picurand,
Un strop de liniste peste dureri,
S-or aduna in timp formand,
Un deal de vise si placeri…

Poti revarsa oricand speranta,
Peste greseli peste erori,
Ce viata uneori le scoate-n fata
Si care lasa-n urma lacrimi si dureri.

Si dor de viata ta poti revarsa, luptand
Sa-nvingi ce viata uneori ofera
Si sa incerci sa nu cedezi nicicand
Caci prin vointa-naintezi,deci…spera.

Hristos a Inviat !


Un comentariu

Framantarea intima

tumblr_mcf0maK3C61rj4i0so1_500

Am lunecat. M-am poticnit, strivind
Sub talpi o floare ori o cochilie,
Ori poate mi-am strivit fara sa simt
Inima mea, in pie pt ascunsa, vie…
N-am sa mai spun ce am gresit si cand…
Vreau soarele-amintirile sa-mi spele…
Un egoism ingrozitor de stramt
M-a coborat in ochii lumii mele.
Impleticit, m-am ridicat spre munti,
Intr-un iernatic asfintit de soare,
Pe cand ametitor bolboroseau
Sub gheturi somnoroasele izvoare.
Ningea cumplit si ochii-mi lacrimau
Plini de-a ninsorii jocuri rotitoare
Si s-auzea cum fasie prin crengi
Cenusa argintie de ninsoare.
Ca serpii din povesti, patr unsi in tr up,
Un gand vrajmas in mine-a prins fiinta —
Da, pentru ce n-as spune-o, azi detest
Chinuitoarea noastra constiinta.

………………………………………………

E-o dimineata — parca niciodata

Nu mi-a fost dat o alta sa privesc.
Padurile sclipesc a primavara
Si fumuri calde-n crengi se-ncolacesc.
Simt — nevazuta-n aer — o putere.
Vasleste des, cu aripe subtiri,
Ma umple cand cu-nfiorari voioase
Si cand cu dureroase rabufniri.
Trec in galop sub stresini de padure,
Sorb aerul si ca pe-o apa-l samt.
Si totu-mi pare-atat de larg in juru-mi,
Si iarasi totu-mi pare-atat de stramt!
Mi-s vinele umflate, pieptu-mi bate,
Ma-nconjura in roiuri de scantei
Salbatica padurii tinerete
Si-ntelepciunea batraneasca-a ei.

Nicolae Labis


Scrie un comentariu

Întrebări

 

tumblr_mit3qyD9rI1ra46sfo1_r8_500

De ce nu se-amestecă totul?

De ce nu se-acoperă

Pielea lucioasă a pamântului cu blană?

De ce nu răsare iarba verde şi fragedă

Pe spinarea fierbinte a fiarelor din păduri?

De ce nu le cresc pomilor aripi

Şi păsărilor rădăcini?

De ce nu ciripesc pietricelele fericite

De pe marginea râului?

Eu de ce nu învăţ să urăsc?

Eu de ce?

– O, Doamne, ce copil obositor,

Oftează îngerul.

Ana Blandiana

 


Scrie un comentariu

Dans în ploaie

tumblr_lyes28Yeqy1qavbqfo1_500

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe –
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi –
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!

Ana Blandiana


Scrie un comentariu

Logodna de primavara

tumblr_mgxu4gh1FU1r04b9so1_1280

Vai, frumusetea ceasului de-acuma
de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine,
si-alaturi sa simtim sub talpa huma
de iarba vietii grea, cum de suspine
mi-i inima de cand nu te-am vazut?
Vreau soarele, pe degetele noastre
unite, un inel sa faureasca;
albastre zarile-n privirile-ti albastre
sa le privesc si dragostea sa creasca
din radacini batrane ca gradina
(mai mandra decat cea care s-a dus),
sa-mi ierti, si eu sa-ti iert, de-asemeni vina
de-a fi iubit mai mult decat am spus.

Magda Isanos


Scrie un comentariu

Triumful iubirii

tumblr_mcwg5jl7VW1r70g56o1_500

As vrea sa fiu ca aerul usoara
si sa ma sui la cer si sa-l sarut
de bucurie ca se desfasoara
deasupra mea si-a ta si c-a facut
sa ne-ntalnim mereu in cate-o stea,
la care inca de copii priveam
cand rasarea-n anume ceas la geam,
si eu si tu spuneam:”E steaua mea!”.

Si-asemeni stelei va fi fost si-o carte
care-n aceeasi vreme sa ne placa
mie-ntr-o parte, tie-ntr-alta parte
a stramtei lumi; si cine stie daca
ne-am despartit candva cu-adevarat
privirile pe cer si pasii pe pamant,
de vreme ce ni s-au amestecat
intr-un universal si orb alint…

Tii minte limba-n care mi-ai vorbit
intaia oara, si-n ce tara-anume,
si cate trupuri am schimbat si nume,
cand trecatoare morti ne-au adumbrit?
Eu nu mai stiu, dar amintirea ta
e ca un fir pe care-l simt prin vreme,
si nu m-as rataci si nu m-as teme
decat in clipa-n care m-ai uita.

Atunci, atatea lumi ce plamadira
cu truda lor fiinta noastra, una,
s-ar sparge-n haos pentru totdeauna
ca sa desfaca ceea ce-mpletira.
Din cer, ca dintr-un pom, cand s-ar desprinde,
ciocnindu-se bezmetice-ntre ele,
ca focuri de-artificii; si din stele,
ca la-nceput, un soare s-ar aprinde,
imprastiind pe-ntinderea albastra
noi sateliti, ca viata n-o sa stea…
si fiecare, surghiunit pe cate-o stea,
am astepta-o seara la fereastra
si-am spune tresarind:”E steaua mea!”.

Magda Isanos